Ezechiel 14
14
Împotriva idolatriei
1Au venit la mine câțiva dintre bătrânii lui Israél și s-au așezat înaintea mea. 2Cuvântul Domnului a fost către mine: 3„Fiul omului, oamenii aceștia și-au înălțat idolii în inima lor și au pus capcana nelegiuirii lor înaintea fețelor lor. Mă voi lăsa eu căutat de ei? 4De aceea, vorbește-le și spune-le: «Așa vorbește Domnul: ‹Orice om care-și înalță idolii în inima sa și își pune capcana nelegiuirii sale înaintea feței lui#14,4 Aluzia la idolatrie se poate să fi fost provocată de comportamentele diferite pe care profetul nu se îngrijește să le precizeze. Probabil este vorba de unele practici superstițioase – amulete, rituri magice etc. – sau de posibilitatea de a aduce ofrande Domnului, asemenea cu cele pe care le aduceau zeilor lor celelalte națiuni (Ez 20,32), un cult pe care profetul îl refuză, întrucât ar fi celebrat pe pământ străin. și vine la profet, eu, Domnul, îi voi răspunde cu privire la mulțimea idolilor săi, 5ca să prind casa lui Israél prin inima lor, căci s-au înstrăinat de mine prin toți idolii lor› ».
6Pentru aceasta, spune-i casei lui Israél: «Așa zice Domnul Dumnezeu: ‹Întoarceți-vă de la idolii voștri și de la toate lucrurile voastre abominábile întoarceți-vă fețele!#14,6 Zah 1,4 afirmă că predica profeților nu este altceva decât o chemare la convertire; de aceea, nu trebuie să mire faptul că Ezechièl, după oracole de amenințare, introduce o astfel de invitație.. 7Căci orice om din casa lui Israél sau dintre străinii#14,7 Este vorba despre figura bine definită din punct de vedere juridic al lui „gēr”: un neisraelit care se instalează în Israèl, adoptându-i legile și tradițiile, chiar și pe cele religioase. Este curios că tocmai Ezechièl, cu rigorismul lui, demonstrează o astfel de deschidere față de ne-evrei (cf. și Ez 22,7; 29; 47,22). Este un preludiu la deschiderea față de neamuri a sfântului Paul. care locuiesc ca străini în Israél și care s-au îndepărtat de la urmarea mea înălțându-și idoli în inima lor și punând capcana nelegiuirii sale înainte feței lui, dacă va veni la profet ca să mă caute prin el, eu, Domnul, eu îi voi răspunde. 8Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și-l voi pune să fie semn și proverb și-l voi șterge din mijlocul poporului meu. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul. 9Dar profetul care se lasă înșelat și va spune un cuvânt, eu, Domnul, l-am înșelat pe profetul acela. Îmi voi întinde mâna împotriva lui și-l voi nimici din mijlocul poporului meu, Israél. 10Ei își vor purta nelegiuirea. Iar nelegiuirea profetului va fi ca nelegiuirea celui care a vrut să [mă] caute, 11ca să nu mai rătăcească de la urmarea mea casa lui Israél și să se mai întineze prin toate răzvrătirile lor. Ei vor fi poporul meu, iar eu voi fi Dumnezeul lor› »” – oracolul Domnului Dumnezeu.
Responsabilitatea personală
12Cuvântul Domnului a fost către mine: 13„Fiul omului, cât despre țara care va păcătui împotriva mea comițând sacrilegiu, îmi voi întinde mâna împotriva ei și o voi priva de pâine#14,13 Lit.: „voi frânge toiagul pâinii”, cf. nota la Ez 4,16., voi trimite împotriva ei foametea și voi nimici din ea om și animal. 14Și dacă ar fi în mijlocul ei acești trei oameni – Nóe, Daniél și Iob#14,14 În timp ce Ieremía face referință la marii mijlocitori pe care i-a cunoscut poporul până acum (Ier 15,1), Ezechièl ia drept model trei străini; declarația lui are o deschidere universală. Profetul afirmă că toți oamenii, israeliți sau nu, vor fi judecați numai după propriile fapte, prestigiul niciunui strămoș sau erou istoric neputând să-i mântuiască. Noe (cf. Gen 6–9; Is 54,9) trebuie să-i fi apărut lui Ezechièl ca dreptul (Gen 6,9) care i-a salvat pe ai săi; Danièl, fără nicio legătură cu eroul din cartea cu același nume, trebuie să fie dreptul celebrat de tradiția feniciană pe care îl găsim în textele mitologice de la Ugarít; Iob este personajul care trebuie să fi inspirat unul dintre cele mai frumoase poeme biblice. – ei, pentru dreptatea lor, și-ar salva sufletele – oracolul Domnului Dumnezeu. 15Voi face să vină în țară animale feroce și o vor rade; va fi devastată și nu va mai fi cine s-o traverseze din cauza animalelor. 16Acești trei oameni care ar fi în mijlocul ei, viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – nu-și vor salva fiii și fiicele, ci se vor salva numai ei, iar țara va fi devastată. 17Sau dacă aș face să vină sabie împotriva acelei țări și aș spune «Sabia să treacă prin țară!» și dacă aș nimici din ea om și animal, 18chiar de ar fi în mijlocul ei acești trei oameni, viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – nu i-ar salva pe fii și pe fiice, ci numai ei s-ar salva. 19Sau dacă aș trimite ciuma în țara aceasta și mi-aș revărsa mânia mea împotriva ei prin sânge ca să nimicesc din ea om și animal, 20chiar de-ar fi Nóe, Daniél și Iob în mijlocul ei, viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – nu vor salva nici fiu, nici fiică, ci ei își vor salva sufletele pentru dreptatea lor”.
21Căci așa spune Domnul Dumnezeu: „La fel voi trimite împotriva Ierusalímului cele patru judecăți cumplite ale mele – sabia, foametea, animalele feroce și ciuma – ca să nimicesc din el om și animal. 22Iată, voi face să scape un rest al său: vor ieși fii și fiice. Ei vor ieși la voi și voi veți vedea căile și faptele lor și veți fi mângâiați pentru răul pe care l-am făcut să vină asupra Ierusalímului cu tot ceea ce am făcut să vină asupra lui. 23Ei vă vor mângâia când veți vedea calea lor și faptele lor#14,23 Ultimele două versete din acest capitol prezintă, probabil, sosirea la Babilòn a noilor deportați, al căror comportament nelegiuit va fi văzut de toți și le va arăta primilor exilați de ce a permis Dumnezeu distrugerea Ierusalímului; atunci, aceștia vor fi mângâiați, descoperind că Dumnezeu a acționat cu dreptate și că drepte sunt căile lui (Ez 18). și veți recunoaște că nu în zadar am făcut tot ceea ce am făcut împotriva lui” – oracolul Domnului Dumnezeu. #20,1-4 #Ps 34,17 #13,9; 1Rg 22,23 #11,20 #33,10-20
Selectat acum:
Ezechiel 14: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași