YouVersion
Pictograma căutare

Ezechiel 31

31
Parabola cedrului celui mare#31,0 Ar putea fi vorba despre o cântare mitologică, preluată de Ezechièl și aplicată Egiptului și căderii lui. Este un discurs împotriva oricărei puteri umane care, în ciuda faptului că este efemeră, se opune planurilor divine și sfârșește prin a fi desființată.
1În al unsprezecelea an, în [ziua] a treia a lunii întâi, cuvântul Domnului a fost către mine: 2„Fiul omului, spune-le lui Faraón, regele Egiptului, și mulțimii sale:
«Cu cine te asemeni în măreția ta?».
3Iată, Asíria era un cedru din Libán#31,3 Cântarea vorbește despre arborele cosmic – nu este vorba de un arbore normal, ca în fabula alegorică despre Israèl din Ez 17. Acestui arbore îi era adus cult în cetatea sumeriană Erídu, la sud-est de Babilòn, pe malul Golfului Persic. Literatura babiloniană descrie acest arbore sacru, de proporții cosmice, care ține legate toate sferele universului, de la haosul subteran în care își înfige rădăcinile și până la ceruri.,
cu ramuri frumoase
și coroană umbroasă,
înalt la statură și vârful lui
era deasupra frunzișului.
4Apele l-au făcut să crească,
abisul l-a făcut să se înalțe;
râurile curgeau în jurul [locului]
unde era plantat
și își trimiteau canalele l
a toți copacii câmpiei.
5De aceea i s-a înălțat statura
peste toți copacii câmpiei,
și-a înmulțit mlădițele
și și-a lungit ramurile
datorită apelor multe
care erau trimise la el.
6Pe crengile lui își făceau cuib
toate păsările cerului
și sub ramurile lui nășteau
toate animalele câmpiei;
la umbra lui stăteau
toate neamurile cele mari.
7Era frumos în măreția lui
și în lungimea ramurilor sale,
căci rădăcina lui era spre ape mari.
8Cedrii din grădina lui Dumnezeu
nu-l ascundeau,
chiparoșii
nu se asemănau cu crengile sale,
iar platanii nu erau ca ramurile sale.
Niciun copac din grădina
lui Dumnezeu
nu era asemenea lui în frumusețe.
9L-am făcut frumos
prin mulțimea crengilor sale,
erau geloși pe el toți copacii din Éden,
care era grădina lui Dumnezeu”.
10De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că te-ai înălțat în statură – el și-a înălțat vârful prin frunziș și inima i s-a mărit din cauza înălțimii sale – 11eu l-am dat în mâna unui puternic dintre neamuri, care va face cu el după nelegiuirea sa#31,11 Orgoliul Egiptului, care vrea să urce până la cer, cheamă după sine condamnarea, la fel ca orgoliul regelui din Tir și al celor care au construit turnul Babèl (cf. Ez 28,2; Gen 11,4; Is 2,12-17).. Eu l-am alungat. 12Îl vor tăia străinii cei mai violenți dintre neamuri și-l vor abandona pe munți. În toate văile vor cădea crengile lui și ramurile sale vor fi frânte în toate canalele țării. Toate popoarele pământului vor pleca#31,12 Lit.: „vor coborî”. de la umbra lui și-l vor părăsi. 13Peste ruinele sale vor locui toate păsările cerului și lângă ramurile sale vor fi toate animalele câmpiei#31,13 Ezechièl vorbește despre căderea Egiptului asemănându-l arborelui cosmic care ajunge să fie dărâmat printre ceilalți copaci în locuința morților. Condamnarea Egiptului este prezentată în două părți: distrugerea politică (v. 10-14) și pedeapsa ultra pământească (v. 15-18); nu este vorba numai de moarte, ci și de sfârșitul printre necircumciși (v. 18)., 14ca niciunul dintre copacii de lângă ape să nu se înalțe în statură și nici să nu-și pună vârful deasupra frunzișului, ca niciunul dintre cei care beau apă să nu stea lângă ei în înălțimea lor, pentru că toți vor fi dați la moarte în locurile cele mai de jos ale pământului, printre fiii oamenilor, cu cei care coboară în groapă”.
15Așa spune Domnul Dumnezeu: „În ziua în care a coborât în Șeól am jelit; am acoperit abisul datorită lui și am oprit râurile sale; apele cele mari s-au terminat, am făcut să se întunece Libánul din cauza lui și toți copacii câmpiei s-au veștejit pentru el. 16La zgomotul căderii lui, am făcut să se cutremure neamurile când l-am făcut să coboare în Șeól cu cei care coboară în groapă. În ținutul cel mai de jos vor fi mângâiați cei mai aleși dintre copacii din Éden și cei mai buni din Libán, toți cei udați de apă. 17Și ei au coborât cu el în Șeól, la cei străpunși cu sabia, ei care erau brațul lui și stăteau la umbra lui în mijlocul neamurilor.
18Cu cine poți fi asemănat, cu o astfel de glorie și măreție, între copacii din Éden? Vei fi coborât cu copacii din Éden în ținutul cel mai jos, între cei necircumciși, și vei locui cu cei străpunși de sabie. Acesta este Faraón și toată mulțimea lui” – oracolul Domnului Dumnezeu. #Dan 4 #17,23; Mt 13,32 #Gen 2,8 #32,7

Selectat acum:

Ezechiel 31: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te