Ezechiel 42
42
Anexele templului
1Apoi m-a scos în curtea exterioară, pe calea dinspre nord. M-a adus la camera care era în fața locului separat și care era în fața clădirii dinspre nord. 2În față, lungimea era de o sută de coți spre intrarea din nord, iar lățimea era de cincizeci de coți. 3În dreptul celor douăzeci [de coți] ai curții interioare și în fața pavajului din curtea exterioară erau pilaștri în fața pilaștrilor, pe trei [etaje]. 4În fața camerelor, era un loc de trecere lat de zece coți și, spre interior, un drum de un cot; iar intrările lor erau spre nord. 5Camerele de sus erau mai mici decât cele de jos și de cele de la mijlocul clădirii, pentru că pilaștrii luau din [spațiul] lor, 6întrucât erau împărțite în trei [etaje]: nu aveau coloane ca și coloanele curții; de aceea erau mai strâmte decât cele de jos și decât cele de la mijloc, de la pământ. 7Zidul#42,7 Servea, probabil, pentru a ascunde cele două laturi ale templului și construcțiile din spatele lui de ochii poporului. Acesta putea să contemple de jos, din curtea exterioară, riturile săvârșite în jurul altarului din curtea interioară, în fața templului. din afară, care era pe lângă camerele dinspre curtea exterioară, în fața camerelor, avea lungimea de cincizeci de coți. 8Căci lungimea camerelor care erau înspre curtea exterioară era de cincizeci de coți. Iată, în fața templului erau o sută de coți. 9Dedesubtul camerelor acestora era intrarea dinspre est pentru a se intra la ele din curtea exterioară.
10În grosimea zidului din curtea dinspre est, în fața locului separat și în fața clădirii erau camere. 11Era o cale în fața lor, după modelul#42,11 Lit.: „ca înfățișarea”. camerelor care [dădeau] spre nord, după aceeași lungime și lățime. Toate ieșirile erau după regula lor și după intrările lor, 12ca intrările camerelor care [dădeau] spre sud: era o poartă la începutul căii, în fața zidului spre grădină, spre [partea] de est a celui care intră în ele. 13El mi-a zis: „Camerele din nord și camerele din sud, care sunt în fața locului separat, sunt camerele sfinte; acolo mănâncă cele preasfinte preoții care se apropie#42,13 După învățătura lui Ezechièl, doar preoții puteau să se apropie de Domnul (Ez 42,12; 43,19) și să stea în fața lui (44,15), adică să se apropie de masă (40,46) și să ofere grăsimea și sângele (44,15). Poporul este admis numai să se prosterne la intrarea curții interioare, deschisă numai în zilele de sabàt și de în cele de lună nouă. Principele, în interiorul curții interioare, trebuia să rămână aproape de intrare, în spatele ușorilor de la poartă (46,1-3). de Domnul. Acolo pun cele preasfinte: ofranda, [jertfele] pentru păcat, [cele] pentru vinovăție, căci este un loc sfânt#42,13 Întrucât gloria Domnului locuia în sanctuar (43,4), locul acesta este „sfânt” (42,14), separat în mod radical de ceea ce este profan prin zidul care îl înconjura din toate părțile (42,20).. 14Când preoții intră, să nu iasă din [locul] sfânt în curtea exterioară și acolo să-și pună hainele cu care slujesc, căci sunt sfinte. Să se îmbrace cu alte haine și să se apropie de locul unde este poporul”.
Dimensiunile curții
15Când a terminat de măsurat casa pe dinăuntru, m-a făcut să ies spre poarta care se deschidea spre est și a măsurat de jur împrejur. 16A măsurat partea#42,16 Lit.: „vântul”. de est cu trestia de măsurat: cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat de jur împrejur. 17A măsurat partea de nord: cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat de jur împrejur. 18A măsurat partea de sud: cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat de jur împrejur. 19S-a întors spre partea de vest și a măsurat: cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat. 20A măsurat, deci, cele patru părți ale zidului de jur împrejur: lungimea era de cinci sute [de trestii] și lățimea, de cinci sute, ca să separe ceea ce era sfânt de ceea ce era profan#42,20 Complexul templului, dincolo de ariditatea cifrelor, prin perfecțiunea măsurilor sale, vrea să indice perfecțiunea religiei lui Yhwh în noua fază a istoriei mântuirii.. #Lev 2,3-10
Selectat acum:
Ezechiel 42: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași