Geneza 22
22
Sacrificiul lui Abrahám#22,0 Relatarea (numită în general „sacrificarea lui Isàac”) cuprinde în mod implicit o condamnare a sacrificării copiilor din Israèl și pune în evidență credința lui Abrahàm, căruia Dumnezeu îi cere ceea ce are mai scump. Patriarhul va deveni în tradiția biblică modelul dreptului care ascultă din credință Sir 44,20; Înț 10,5; Evr 11,17; Iac 2,21. „Legarea” lui Isàac joacă un mare rol în pietatea și riturile ebraice. Părinții Bisericii văd în sacrificiul lui Isàac o prefigurare a sacrificiului lui Isus Cristos. Coranul face aluzie la această scenă fără a-l numi pe fiul lui Abrahàm care trebuie să fie sacrificat; pentru tradiția musulmană, Ismaèl este cel pe care Dumnezeu îl cere de la Abrahàm.
1După aceste lucruri, Dumnezeu l-a pus la încercare#22,1 Ideea punerii la probă sau la încercare a apărut în contextul acțiunii lui Dumnezeu în istorie sau a experiențelor lui Israèl în istorie. Ea dezvoltă reflecția asupra experiențelor istorice. Punerea la încercare are de-a face cu ascultarea (cf. Ex 16,4; Jud 2,22), sau cu teama de Dumnezeu (Ex 20,20). Expresia este specifică îndemnului deuteronomic (Dt 8,2). Ea descrie peregrinarea prin pustiu și evenimentele grele experimentate pe cale ca fiind încercări din partea lui Dumnezeu. pe Abrahám și i-a zis: „Abrahám!#22,1 LXX are: „Abrahàm, Abrahàm!”.”. El a răspuns: „Iată-mă!”. 2I-a zis: „Ia-l pe fiul tău, pe singurul tău [fiu] pe care îl iubești, pe Isáac, și du-te în ținutul Moría#22,2 LXX traduce: „ținutul de sus”. Tradiția identifică acest loc sau cu un teritoriu al amoreilor, sau cu vârful Sionului din Ierusalim, unde Solomòn a construit templul ( 2Cr 3,1). și adu-mi-l acolo ca ardere de tot#22,2 Conform autorului, ar fi vorba despre un oracol care are ca scop o ispitire a patriarhului și ca obiect sacrificarea primului născut. Ca pelerin în țara lui Abimèlec, unde era venerat zeul Mèlek-Crònos, devorator al primilor născuți și fondator al cultului rival celui al Domnului („ʾēl ʿôlām”), Abrahàm ar fi putut să-și formeze o conștiință greșită și să se întrebe dacă nu cumva și Dumnezeul său ar fi dorit să fie venerat prin sacrificarea primului născut. O situație psihologică paralelă se găsește în Mih 6,7. Se știe că și alte personaje din Biblie ca Ièfte, Hièl, Ahàz, Manàse, au căzut în aceeași ispită. pe un munte pe care ți-l voi spune eu!”.
3Abrahám s-a sculat dis-de-dimineață, și-a legat măgarul și a luat cu el doi slujitori și pe Isáac, fiul său. A tăiat lemnele pentru arderea de tot, s-a ridicat și a plecat spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu. 4A treia zi, Abrahám și-a ridicat ochii și a văzut locul de departe. 5Le-a zis Abrahám slujitorilor săi: „Rămâneți aici cu măgarul, iar eu și tânărul ne ducem până acolo; ne vom prosterna și după aceea ne vom întoarce la voi!”.
6Abrahám a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus pe [umerii] lui Isáac, fiul său; a luat în mâna sa focul și cuțitul și au plecat amândoi împreună. 7Isáac i-a spus lui Abrahám, tatăl său: „Tată!”, iar el a răspuns: „Iată-mă, fiul meu!”. Și a spus: „Iată focul și lemnele! Dar unde este animalul#22,7 Lit. „oaia”. pentru jertfă?”. 8Abrahám a zis: „Dumnezeu va avea grijă#22,8 Lit.: „va vedea”. Această expresie este folosită de autor pentru a da nume sanctuarului ce va fi indicat la v. 14. Pentru autorul iahvist, omul merge să-l vadă pe Dumnezeu în locul de cult, adică pentru a fi în prezența lui. Relatarea subliniază că, înainte de a fi văzut, Dumnezeu este cel care vede și prevede în providența sa. Dacă pentru autorul iahvist omul poate să se apropie de Dumnezeu și să-l vadă (Gen 22,14; Ex 34,20; Num 14,14), pentru autorul elohist, care vrea să evite orice confuzie între creator și creatura sa, nu este permis creaturii să-l vadă pe Dumnezeu fără ca să moară (cf. Ex 33,20). el de mielul pentru arderea de tot, fiul meu!”. Au mers amândoi, împreună, 9și au ajuns la locul pe care li-l spusese Dumnezeu. Abrahám a zidit acolo altarul și a așezat lemnele; l-a legat #22,9 Victima consimte să fie sacrificată. „Legarea” (în ebr.: „ʿāqedâ”) vine de la verbul „ʿāqad”, care dă și numele episodului. Sfinții Părinți pun legarea lui Isàac în relație cu legarea lui Isus înainte de a fi răstignit.pe Isáac, fiul său, și l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. 10Abrahám și-a întins mâna și a luat cuțitul ca să-l înjunghie pe fiul său.
11Atunci îngerul Domnului l-a strigat din ceruri și a zis: „Abrahám, Abrahám!#22,11 Gravitatea cu care vorbește mesagerul este indicată de repetarea numelui: „Abrahàm, Abrahàm!” (cf. „Moise, Moise”, Ex 3,4; „Samuel, Samuel”, 1Sam 3,4; „Saul, Saul”, Fap 9,4). În fiecare din aceste cazuri mesagerul Domnului sau însuși Dumnezeu sau vocea oprește o acțiune pe care persoana este pe punctul de a o face (a înfige cuțitul, a profana pământul sacru, a-i aresta pe creștinii din Damasc).”. El a spus: „Iată-mă!”. 12Și i-a zis: „Să nu-ți ridici mâna asupra tânărului și să nu-i faci niciun rău, căci acum știu că te temi de Dumnezeu și nu l-ai cruțat pe unicul tău fiu pentru mine!”. 13Abrahám și-a ridicat ochii, a privit și, iată, un berbec era în spatele lui prins cu coarnele într-un tufiș! Abrahám s-a dus, a luat berbecul și l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. 14Abrahám a numit locul acela: „Domnul va vedea”; de aceea se zice și astăzi: „pe munte Domnul se arată”#22,14 Lit.: „Domnul va vedea”..
15Îngerul Domnului l-a chemat din cer a doua oară pe Abrahám 16și a zis: „Mă jur pe mine însumi – oracolul Domnului – pentru că ai făcut lucrul acesta și nu l-ai cruțat pe unicul tău fiu, 17te voi binecuvânta și îți voi înmulți descendența ca stelele cerului și ca nisipul care este pe țărmul mării și descendența ta va stăpâni cetățile#22,17 Lit.: „poarta”, probabil aluzie la ocuparea Ierusalimului de către Davíd; după care Ierusalimul a devenit capitala dinastiei alese (cf. Gen 24,60). dușmanilor săi. 18Prin descendența ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului, pentru că ai ascultat de glasul meu”.
19Abrahám s-a întors la servitorii#22,19 În Gen 22, termenul „servitor” poate fi tradus și cu „tânăr”. Absența lui Isàac din concluzia narațiunii ridică problema dacă Isàac a fost cu adevărat sacrificat. Renumitul comentator spaniol al Bibliei ebraice Ibn Ezra (1089-1164), în comentariul său la Gen 22,19, notează opinia după care Abrahàm l-a ucis într-adevăr pe Isàac și Isàac a fost mai târziu înviat din morți. săi, s-au ridicat și au plecat împreună la Béer-Șéba. Și a locuit Abrahám la Béer-Șéba.
Descendența lui Abrahám#22,20 Aceste versete oferă un fundament istoric pentru căsătoria lui Isàac cu cineva din familia lui Nahòr. Cineva îl informează pe Abrahàm că fratele său Nahòr are doisprezece fii, opt de la soția sa Mílca și patru de la concubina lui Reumà. Cele douăsprezece triburi Àramee vor purta numele acestor fii.
20După aceste lucruri, i s-a făcut cunoscut lui Abrahám: „Iată, Mílca a născut și ea fii fratelui tău Nahór: 21pe Uț, întâiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuél, tatăl lui Arám, 22pe Chésed, pe Hazó, pe Pildáș, pe Idláf și pe Betuél. 23Betuél i-a dat naștere Rebécăi. Pe aceștia opt i-a născut Mílca lui Nahór, fratele lui Abrahám. 24Și concubina lui, numită Reumá, a născut și ea pe Tébah, pe Gáham, pe Táhaș și Maáca. #Evr 11,17-19; Iac 2,21-23 #1Mac 2,52 #Mih 6,7; Mt 10,37 #In 3,16; Rom 8,32 #1Cor 10,13 #Evr 6,13 #12,2; 15,5 #Lc 1,73-74 #12,3 #Iob 1,1 #24,15; 25,20 #2Sam 24,24 #Ier 32,9
Selectat acum:
Geneza 22: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași