Isaia 1
1
I. CARTEA LUI EMANUÉL#1,0 Secțiunea cuprinde Is 1–12. În ea se găsește fragmentul autobiografic al vocației profetice a lui Isaía și două pericope biografice la persoana a III-a. Există oracole pronunțate, în cea mai mare parte, în prima perioadă a activității profetice a lui Isaía și în perioada războiului siro-Efraimit (735 î.C.). În afară de acestea, mai sunt adaosuri din epocile ulterioare, provenind din perioada invadării Ierusalímului, în anul 701 î.C., de către Senaheríb. Centrul acestei colecții este format din trei oracole mesianice, care descriu persoana, activitatea și regatul descendentului casei lui Davíd, semn de ruină și totodată de mântuire, care duce la instaurarea stăpânirii divine universale, fondate pe dreptate și pe pace.
Viziunea lui Isaía
1Viziunea#1,1 Cuvântul pune accentul nu atât pe fenomenele proprii vizionarului, cât mai ales pe aspectul de revelație care conferă oracolelor autoritatea adevărului. lui Isaía#1,1 Lit.: „yᵊšaʿyāhû” (= „Domnul mântuiește” sau „mântuirea Domnului”). Numele este purtat de mai multe personaje, toate ulterioare vieții profetului: 1Cr 25,3.15; 26,25; Esd 8,7.19; Neh 11,7., fiul lui Ámoț, pe care a avut-o cu privire la Iúda și la Ierusalím#1,1 Nu trebuie luate în sens geografic; este o modalitate de a desemna poporul ales, pentru instruirea căruia sunt pronunțate toate oracolele, chiar și cele care se referă la Regatul de Nord și la popoarele străine. în zilele lui Ozía, Iotám, Aház și Ezechía, regii lui Iúda#1,1 Versetul acesta constituie titlul lucrării. Oferă cadrul cronologic al întregii activități a profetului, dar e greu de stabilit dacă introduce toată cartea, în forma ei finală, Is 1–66, sau numai Proto-Isaía, cap. 1–39, sau numai cap. 1–12..
Împotriva poporului nerecunoscător
2Ascultați, cerurilor,
și pleacă-ți urechea, pământule#1,2 Chemarea cerurilor și a pământului este un element tipic limbajului juridic; ele sunt invitate să fie martori atât pentru încheierea unui acord solemn, cât și pentru ruptura lui (Dt 30,19; 31,28; 32,1; Ps 59,4).,
căci Domnul vorbește:
„Am dat naștere#1,2 Lit.: „am crescut”. la fii#1,2 Ideea paternității divine față de Israèl exprimă grija pe care Domnul o are pentru poporul său, pe care l-a ales dintre toate neamurile, încheind cu el o alianță și oferindu-i nenumărate binefaceri. Imaginea tatălui, referită la Dumnezeu, este rară în Vechiul Testament și presupune, în general, ideea de autoritate și de posesiune. Este folosită de către Isaía în formă indirectă pentru a indica iubirea pe care Domnul o nutrește pentru fiecare dintre israeliți, ceea ce constituie poporul lui Dumnezeu (cf. Ex 4,22; Ier 3,19; 31,20; Os 2,1; 11,1). La origine, titlul de fiu i-a fost rezervat regelui: Is 9,5; Ps 2,7. și i-am crescut,
dar ei s-au răzvrătit împotriva mea.
3Boul își cunoaște proprietarul
și măgarul#1,3 Animalele menționate aici sunt deseori citate ca modele în literatura sapiențială (Prov 6,6; 30,25-26 și probabil Is 11,6). Evanghelia apocrifă a lui Pseudo-Matei a plasat aceste animale (boul și măgarul) în grota de la Betleèm., ieslea stăpânului său;
Israél, însă, nu cunoaște,
poporul meu nu înțelege”.
4Vai, neam păcătos,
popor încărcat de nelegiuire,
descendență de răufăcători, fii corupți!
L-au părăsit pe Domnul,
l-au disprețuit pe Sfântul lui Israél,
i-au întors spatele.
5De ce să mai fiți loviți,
voi care continuați să vă revoltați?
Tot capul este bolnav
și toată inima slăbită.
6Din tălpile picioarelor până-n creștet,
nimic nu-i sănătos în el,
ci numai răni, vânătăi
și plăgi deschise,
necurățate, nelegate
și neîngrijite cu untdelemn.
7Țara voastră este devastată#1,7 Termenul ebraic „šᵊmāmâ” (= „devastare”) se referă întotdeauna la pedepsirea Sodomei și a Gomorei, cetăți care vor fi menționate în Is 1,9-10 și în 3,9. De aceea, unele traduceri preferă expresia „este o dezolare, ca Sodoma distrusă”.,
cetățile voastre sunt arse în foc;
pământul vostru, străinii îl devorează
și este devastat
ca și cum l-ar răvăși străinii.
8Fiica Siónului#1,8 Este personificarea cetății Ierusalímului (Is 10,32; 16,1 etc.) sau a populației sale (37,22; Sof 3,14; Lam 4,22). Sionul era numele fortăreței iebuseilor, devenită mai apoi „cetatea lui Davíd” (cf. 2Sam 5,9 șu). a rămas ca o colibă în vie,
ca un bordei într-un câmp de pepeni,
ca o cetate asediată.
9Dacă Domnul Sabaót nu ar fi lăsat
pentru noi un rest#1,9 Noțiunea de „rest”, care ocupă un loc important în mesajul profetului, își are, probabil, originea în catastrofele la care a fost martor sau în care el a văzut judecata lui Dumnezeu cu privire la poporul său. Faptul că această judecată nu s-a finalizat cu o exterminare totală, l-a convins că alegerea poporului nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării și că „restul” era o manifestare a harului divin care cerea un răspuns din partea acelora care îi constituiau obiectul. mic,
am fi fost ca Sodóma,
ne-am fi asemănat cu Gomóra#1,9 Este pentru prima dată în literatura profeților când se face referință la cele două cetăți de la Marea Moartă. Gravitatea și amploarea ocupației dușmane amintesc pedeapsa definitivă aplicată celor cinci cetăți distruse cu foc și pucioasă (cf. Gen 14)..
Împotriva ipocriziei#1,10 Oracolul datează din prima perioadă a activității lui Isaía, înainte de anul 735 î.C. La fel ca în Am 5,21-27, profetul ia atitudine împotriva ritualismului căruia nu-i corespunde un sentiment interior. Isus îl va aplica fariseilor (Mt 15,8-9).
10Ascultați cuvântul Domnului,
căpetenii din Sodóma!
Pleacă-ți urechea la legea Dumnezeului nostru,
popor al Gomorei!
11„Ce-mi trebuie mulțimea jertfelor voastre?”,
zice Domnul.
„M-am săturat de arderile voastre de tot
de berbeci și de grăsimea vițeilor;
sângele taurilor, al mieilor și al țapilor
mă dezgustă!
12Când veniți să vă prezentați în fața mea,
cine cere acestea din mâinile voastre
călcând în picioare curțile mele?
13Nu mai aduceți ofrande zadarnice!
Tămâia este abominábilă pentru mine,
luna nouă, sabátul
și chemarea la adunare!
Nu suport#1,13 Lit.: „nu mănânc”. nedreptatea
și solemnitatea.
14Sufletul meu urăște lunile voastre noi
și sărbătorile voastre:
au devenit o povară pentru mine,
am obosit să le suport!
15Când vă întindeți mâinile,
îmi voi întoarce ochii de la voi;
chiar dacă veți înmulți rugăciunile,
nu vă voi asculta:
mâinile voastre sunt pline de sânge#1,15 Este vorba de sângele crimelor săvârșite prin acte de violență, prin oprimarea celor săraci sau prin extorsiune, amestecat cu sângele jertfelor (cf. Ps 5,7; 55,24; 58,3; 139,19). Fără a face o critică radicală a cultului, profetul enunță cu forță principiile unui discernământ al cultului autentic: a) valoarea cultului nu este legată de multitudinea riturilor (Is 1,12); b) cultul nu poate fi oferit de oameni decât în conformitate cu exigențele lui Dumnezeu față de cei care caută fața lui (v. 17); c) cultul nu poate fi un substitut al datoriilor celor mai elementare față de aproapele, în special față de cei slabi (cf. Ex 22,20; Dt 24,17; 27,19)..
16Spălați-vă, purificați-vă deci
și curățați-vă!
Îndepărtați răul faptelor voastre
dinaintea ochilor mei!
Încetați să faceți răul!
17Învățați să faceți binele, căutați judecata,
îndreptați-l pe opresor#1,17 Multe traduceri, pornind de la LXX, și unele variante vechi traduc: „ajutați-l pe cel oprimat”.,
faceți dreptate orfanului
și apărați-o pe văduvă!
18Veniți să discutăm!”, zice Domnul.
„Dacă păcatele voastre vor fi [roșii]
ca [pânza] stacojie,
ca zăpada le voi albi
și, dacă vor fi roșii ca purpura,
vor deveni [albe] ca lâna#1,18 Ca și judecata (Ps 9,9), și iertarea păcatelor este lucrare divină (Ex 34,6; Os 11,8-9). În milostivirea lui, Dumnezeu pune capăt păcatului omului, care este astfel restabilit într-o relație adevărată cu el. Nu există nicio vină care să nu poată fi iertată de milostivirea lui Dumnezeu (Ps 130). Condiția cerută de Dumnezeu este mărturisirea, însoțită de căință (Is 57,15; Ps 19,13; 25,11.18; 32,5; 51,19-20 etc.), și schimbarea interioară pe care o presupune (Ier 3,14; Ez 18,30-32; 33,1; Lam 5,21). Iertarea păcatelor este una dintre caracteristicile împărăției mesianice (Ier 31,31 șu; cf. Ez 36,25-26): Isus va împlini acest lucru (Mc 2,5-11 și par.)..
19Dacă veți binevoi și veți asculta,
veți mânca bunătățile pământului.
20Dar dacă veți refuza și vă veți răzvrăti,
de sabie veți fi devorați,
căci gura Domnului a vorbit”.
Lamentațiùni asupra Ierusalímului
21Cum a devenit o desfrânată#1,21 Ca și judecata (Ps 9,9), și iertarea păcatelor este lucrare divină (Ex 34,6; Os 11,8-9). În milostivirea lui, Dumnezeu pune capăt păcatului omului, care este astfel restabilit într-o relație adevărată cu el. Nu există nicio vină care să nu poată fi iertată de milostivirea lui Dumnezeu (Ps 130). Condiția cerută de Dumnezeu este mărturisirea, însoțită de căință (Is 57,15; Ps 19,13; 25,11.18; 32,5; 51,19-20 etc.), și schimbarea interioară pe care o presupune (Ier 3,14; Ez 18,30-32; 33,1; Lam 5,21). Iertarea păcatelor este una dintre caracteristicile împărăției mesianice (Ier 31,31 șu; cf. Ez 36,25-26): Isus va împlini acest lucru (Mc 2,5-11 și par.).
cetatea credincioasă!
Era plină de judecată,
dreptatea locuia în ea,
iar acum [locuiesc] ucigași!
22Argintul tău a devenit zgură,
iar vinul e diluat cu apă.
23Conducătorii tăi sunt răzvrătiți
și tovarăși ai hoților:
toți iubesc mita și urmăresc răsplata#1,23 Legea interzicea celor care trebuiau să facă dreptate acceptarea darurilor și pronunța un blestem împotriva celui care se folOsèa de mită pentru a condamna un nevinovat (Is 5,23; Ex 23,8; Dt 16,19; 27,25).;
nu-l judecă [cu dreptate] pe orfan,
iar cauza văduvei nu ajunge la ei.
24De aceea, oracolul Domnului
Dumnezeului Sabaót,
al Celui Puternic al lui Israél#1,24 Această expresie (și echivalentul său: „Cel Puternic al lui Iacòb”: Is 49,26; 60,16; Gen 49,24; Ps 132,2.5) este foarte veche. Subliniază puterea Domnului folosind un substantiv care se referă și la taur („ʾábîr”).:
„Vai, voi cere cont de la adversarii mei
și mă voi răzbuna pe dușmanii mei.
25Îmi voi întoarce mâna împotriva ta,
voi curăța zgura ta cum [curăță] leșia,
voi îndepărta deșeurile tale.
26Îi voi întoarce pe judecătorii tăi
să fie ca odinioară
și pe sfetnicii tăi, ca la început.
După aceea te vei numi
«cetate a dreptății», «oraș credincios».
27Siónul va fi răscumpărat prin judecată
și cei care se întorc în el, prin dreptate.
28Dar răzvrătiții
și păcătoșii vor fi zdrobiți împreună,
iar cei care-l părăsesc
pe Domnul vor pieri.
Condamnarea cultelor idolatrice#1,29 Isaía ia rar atitudine împotriva practicilor propriu-zis păgâne (cf. Is 2,6-8). Arborii nu erau obiect direct al cultului, dar favorizau practicile religioase pe care evreii le învățaseră de la canaaneeni (cf. Dt 12,2). Probabil este vorba de cultul adus zeului Tammùz.
29Ei se vor rușina de stejarii
care v-au plăcut
și veți roși de grădinile
pe care le-ați ales.
30Căci veți fi ca un stejar cu frunze veștejite,
ca o grădină care nu are apă.
31Cel puternic va deveni precum câlții
și lucrarea lui, ca o scânteie;
amândoi vor arde împreună
și nimeni nu-i va stinge”. #Dt 32,1; Mih 1,2 #63,8 #Gen 6,12 #Dt 28,20; Ier 1,16 #Ier 5,3 #Ps 38,4.8 #Lc 10,34 #6,11 #Rom 9,29 #Gen 18,20 #Am 5,22; Ps 50,8 #Ier 15,6 #59,3 #Ier 4,4 #Ex 22,21; Iob 31,17 #Mih 6,2 #Ps 51,9 #Ier 2,7 #Lev 26,6.25; Dt 32,42 #Ez 16; Ps 89,15; 97,2 #Os 9,15 #Ier 2,22; Ez 22,18 ș.u. #60,14 #64,5; Ps 1,3 #Ier 21,12; Am 5,6
Selectat acum:
Isaia 1: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași