Isaia 53
53
1Cine a crezut în ceea ce ne-a fost anunțat?
Și cine a cunoscut brațul Domnului?#53,1 Probabil vorbește profetul care se raportează în mod ideal la timpul în care drama Slujitorului s-a încheiat. Întrebarea retorică cere un răspuns. Soarta Slujitorului reprezintă un mister care trebuie primit cu credință, întrucât, contrar experienței obișnuite, în umilirea lui se revelează puterea (brațul) lui Dumnezeu care mântuiește Israèlul.
2S-a înălțat ca o mlădiță înaintea lui
și ca o rădăcină#53,2 În Is 11,1.10, imaginile mlădiței și rădăcinii însoțeau vestirea plină de bucurie a unui Mesia Davídic. Ele nu evocă aici decât aspectul umil și mizerabil al slujitorului. După cum rădăcina este fragilă și invizibilă, la fel, Slujitorul va ieși din casa davídică detronată și uitată. Frumusețea trupească (de care este privat Slujitorul) era considerată de cei din vechime ca efect al binecuvântării divine (cf. Gen 39,6; 1Sam 6,18)., dintr-un pământ uscat.
Nu avea formă și nici frumusețe
ca să o privim,
nici înfățișare ca să o dorim.
3Disprețuit și refuzat de oameni,
om al durerii, cunoscător al suferinței,
de care îți ascunzi fața.
Era disprețuit
și noi nu l-am luat în seamă#53,3 Slujitorul suferind, repudiat de oameni, își ascunde fața de rușine. El trăiește experiența lui Ieremía (Ier 15,17) și a lui Iob (Iob 19,13-19), batjocoriți de rudele și contemporanii lor..
4Iar el a purtat suferințele noastre
și durerile noastre le-a luat asupra lui.
Noi l-am considerat lovit,
bătut de Dumnezeu și umilit.
5Dar el era străpuns
pentru nelegiuirile noastre,
lovit pentru păcatele noastre.
Pedeapsa care ne aducea pacea
era asupra lui.
Prin rănile lui noi suntem vindecați#53,5 Slujitorul nu este un păcătos pedepsit, ci un nevinovat care ispășește păcatele, infirmitățile și pedeapsa la care ar trebui să fie supuși ceilalți oameni păcătoși. Este exprimată astfel tema, nemaiauzită în Vechiul Testament, a ispășirii vicare. Această idee complet nouă depășește limitele concepției antice despre rău. Durerea și pedeapsa sunt separate: pedeapsa este „a noastră”, durerea este „a lui”; a fost mântuitoare pentru că ne-a obținut pocăința și iertarea. Se descoperă paradoxul unei pedepsiri care dă pacea, a cicatricelor care vindecă..
6Noi toți rătăceam ca oile,
fiecare avea propriul drum în față.
Domnul a făcut să cadă asupra lui#53,6 Misiunea ispășitoare a Slujitorului este atribuită inițiativei Domnului: „a făcut să cadă asupra lui”. Termenul grec al acestei expresii („paredoken”) este termenul tehnic creștin care indică actul prin care Dumnezeu îl dă pe Fiul său la moarte (cf. Mt 17,22; In 8,30.35; Fap 3,13; 1Cor 11,23).
păcatele noastre, ale tuturor.
7Chinuit și umilit, el nu și-a deschis gura;
ca un miel dus la înjunghiere
și ca o oaie mută înaintea
celor care o tund#53,7 Imaginile mielului și oii subliniază caracterul voluntar al suferinței și blândețea cu care mielul suferă pedeapsa. Tăcerea Slujitorului nu este ceva obișnuit, pentru că, în mod normal, cei care suferă își exprimă durerea gemând (cf. Ps 17; 22; 69; Ier 8,18 etc). Probabil, cu referință la acest text, Isus a fost numit de Ioan Botezătorul „mielul lui Dumnezeu” (In 1,29). În aramaică, același cuvânt, „ṭalyāʾ”, înseamnă totodată „miel” și „slujitor”. Este posibil ca Precursorul să fi folosit în mod intenționat acest cuvânt.,
nu și-a deschis gura.
8A fost luat cu violență și judecat;
cât despre generația#53,8 Termenul ebraic „Dôr” poate să exprime timpul unei generații sau un cerc de contemporani ai cuiva. Pe baza unui cuvânt semit înrudit, unii comentatori au sugerat semnificația de „condiție” sau „destin”. O altă problemă din această frază se referă la funcția sintactică. De obicei, se caută a o rezolva considerând substantivul „Dôr” drept complement direct: „cine se preocupă de destinul lui (de descendența lui)?”. Însă subsantivul poate fi redat și ca subiect: „Cât despre generația lui, cine se preocupă de ea?”. lui,
cine se gândește?
A fost șters de pe pământul celor vii,
pentru nelegiuirea poporului meu
a fost lovit.
9Mormântul lui a fost cu cei nelegiuiți,
cu cel bogat a fost în moartea lui#53,9 Predica creștină a văzut aici o vestire a mormântului lui Iosif din Arimateea, „om bogat” (Mt 27,57-60). Textul rămâne dificil și mulți corectează „ʿāšîr” (= „bogat”) cu „ʿōśeʰ raʿ” (= „făcător de rele, răufăcător”).,
deși nu făcuse nicio violență
și nu fusese înșelăciune în gura lui.
10Domnului i-a plăcut#53,10 Toată întâmplarea dureroasă a Slujitorului corespunde unui plan divin, ascuns în mister, dar deja activ ca mântuire. Domnul o voia și o accepta, de aceea avea valoare. Acum se descoperă fecunditatea acelei mlădițe uscate (v. 2), viața care depășește moartea violentă (v. 8), sfârșitul insuccesului.
să-l zdrobească prin suferință;
când sufletul și-l va pune
ca jertfă pentru vinovăție#53,10 Este singurul text din Vechiul Testament care prezintă o victimă umană oferită ca ispășire. Se știe că sacrificiile umane erau condamnate cu asprime.,
va vedea o descendență
care-și va lungi zilele
și dorința Domnului,
prin mâna lui, va avea succes.
11Din truda sufletului său va vedea#53,11 Unele traduceri, pe baza textului LXX și a celor de la Qumràn, au: „va vedea lumina”. Este implicită ideea învierii; acest concept nou și paradoxal anticipă cu patru secole credința în învierea din morți a persoanei (Dan 12,1-3; 2Mac 7,11-29) și, aceea mai recentă, a fericirii care urmează imediat după moarte (Înț 2).
și va fi satisfăcut în cunoașterea#53,11 Se referă, probabil, la cunoașterea lui Dumnezeu și la opera de răscumpărare. lui;
slujitorul meu cel drept
îi va îndreptăți#53,11 Este iertarea vinovăției și posibilitatea de a apărea nevinovați înaintea tribunalului lui Dumnezeu. pe mulți#53,11 Este termenul-cheie al problemei. Cei care obțin îndreptățirea înaintea lui Dumnezeu constituie, în realitate, întreaga omenire.
și va lua asupra sa păcatele lor.
12De aceea, îi voi face parte cu cei mari
și cu cei puternici va împărți prada#53,12 Slujitorul obține o putere regală asupra tuturor oamenilor, în contrast strident cu suferințele îndurate. Termenul „pradă” este un concept militar, cu evidentă semnificație metaforică, și slujește pentru a descrie victoria spirituală a Slujitorului.,
pentru că și-a dat sufletul la moarte
și a fost numărat împreună
cu cei nelegiuiți.
Dar el purta păcatul multora
și mijlocea pentru cei nelegiuiți#53,12 Pentru mulți, și în special pentru tradiția ebraică, poemul din Is 52,13–53,12 pune în scenă Israèlul fidel, pedepsit prin exil și, în cele din urmă, copleșit de cinste. Ioan Botezătorul (cf. In 1,29) și tradiția creștină îi aplică acest text lui Isus, slujitorul absolut drept, capabil să suporte, să poarte și să ispășească păcatele mulțimilor umane și, în cele din urmă, victorios asupra morții, atrăgând la el mulțimi nenumărate de oameni. Din acest motiv, fragmentul a fost deseori numit „Cea de-a cincea Evanghelie”.. #In 12,38; Rom 10,16 #52,10 #11,1.10; 37,31 #52,14 #49,7; Ps 22,7 #Mc 9,12 #Mt 8,17 #Evr 2,10 #2Cor 5,21; Gal 3,13 #Rom 4,25 #Ef 2,14.17 #1Pt 2,24 #Ez 34,5; 1Pt 2,25 #1Cor 15,3 #Înț 2,19; Ps 38,14-16; Mt 27,12-13; Mc 14,61; In 19,9 #Ex 12,5; Ier 11,19; 1Pt 1,19 #Fap 8,32-33; 52,5; Mt 9,15 #Ez 37,11; Lam 3,54 #Lam 3,6; Bar 3,4-11; Mt 27,57-60 #Ps 44,18-22; 1Pt 2,22; 1In 3,5 #53,5 #1In 2,2; Rom 3,25; 8,3; Evr 2,17 #48,14; Mt 26,42; In 4,34 #Fap 3,13-14; 7,52; 1Pt 3,18; Rom 3,26; 5,18 #Ps 2,8 #Lc 11,21-22 #Mt 26,28; Fil 2,7; Lc 22,37
Selectat acum:
Isaia 53: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași