Matei INTRODUCERE
INTRODUCERE
Autorul și conținutul.
Prima evanghelie pe care o prezintă tradiția este Evanghelia după sfântul Matei.Matei (sau Lèvi, după cum este numit înMc 2,14 și Lc 5,27), era vameș la Cafàrnaum, și a fost chemat de Isus cu un singur cuvânt: „Urmează-mă!”. El a lăsat totul și l-a urmat pe Domnul ( Mt 9,9). A dat apoi un ospăț la care au participat colegii lui, dar și Isus, împreună cu discipolii săi. După acest fapt, Evanghelia nu ne dă nicio altă informație despre sfântul Matei. După tradiție, ar fi murit ca martir în Etiòpia. Relicvele lui sunt păstrate astăzi la Salèrno (Italia).
Evangheliei după sfântul Matei, după cum dau mărturie autorii vechi, ar fi fost scrisă în limba aramaică, dar a ajuns până azi în greacă. Este evanghelia cea mai completă și mai bogată în conținut doctrinar dintre primele trei și reflectă cateheza primară apostolică, motiv pentru care a fost cel mai des folosită de Biserică pentru instruirea catehumenilor.
A fost scrisă probabil în Palestína sau în S'ria. Lucrul acesta se poate deduce din expresiile ebraice, care nu sunt explicate, întrucât se presupune că sunt cunoscute (Mt 4,5; 5,22 etc.); din obiceiurile și tradițiile tipic palestiniene (5,23; 6,1-6.16-18 etc.), din preocuparea teologică arătată prin folosirea frecventă a Vechiului Testament, din accentuarea valorii Legii lui Moise (Mt 5,17.19; 12,5) pe care Cristos o împlinește și o desăvârșește (Mt 8,12; 13,52; 24,20).
Se crede că Evanghelia după sfântul Matei în limba aramaică a fost scrisă pe la anul 64 sau ceva mai înainte, iar cea care a ajuns până la noi în greacă, în jurul anilor 70-80, întrucât se găsesc aluzii la distrugerea Ierusalímului (Mt 22,7) și este introdusă relatarea copilăriei lui Isus, plină de expresii cristologice (Mt 1,1–3,17).
Unele studii mai recente susțin că această evanghelie a fost scrisă în greacă, între anii 80-85, autor fiind un cărturar creștin. Mărturiile despre Evanghelia după sfântul Matei sunt foarte vechi: scrierile Sfinților Părinți din perioada apostolică și imediat următoare (sfântul Clèment Romanul, sfântul Ignàțiu din Antiòhía, Scrisoarea lui Barnàba, Didahèea, sfântul Iustín; mai târziu Papía, Tațiàn, Irinèu, Origène etc.).
Această evanghelie a fost scrisă pentru evrei, pentru a le arăta că Isus Cristos este „Mesia”. Prin genealogie, sfântul Matei intenționează să prezinte apartenența lui Isus la poporul ales, la familia regală a lui Davíd și să introducă viața și activitatea Mântuitorului în complexul istoriei mântuirii. În felul acesta, în „Predica de pe munte”, fundament al noii împărății înființate de Isus, el este prezentat ca noul Moise, care dă legea cea nouă. De-a lungul întregii Evanghelii este acordată maximă importanță Vechiului Testament, considerat ca profeție pentru noua împărăție.
Teologia.
Temele principale în jurul cărora se poate grupa conținutul doctrinar al primei Evanghelii sunt:
– În Isus s-au împlinit profețiile Vechiului Testament referitoare la Mesia. Așadar, el este Mesia cel așteptat (Mt 1,23; 2,5-6; 2,15-18.23; 3,3; 27,9-10.34-35 etc.).
– Isus este întemeietorul împărăției cerurilor. Totul se dezvoltă în jurul ideii împărăției. Această împărăție este Biserica lui Cristos, noul popor al lui Dumnezeu, care va forma noul Israèl. El va avea dimensiuni universale pentru că toate neamurile sunt chemate să facă parte din el (Mt 5,1-7; 28,19).
– Pentru a face parte din această împărăție este necesară o dreptate superioară aceleia a cărturarilor și fariseilor (Mt 5,20); ea trebuie să ajungă până la imitarea Tatălui, care este în ceruri (Mt 5,48). Adevăratul exemplu vizibil al acestei dreptăți este Isus, care trebuie urmat (Mt 10,24; 11,29; 23,8-10; 25,40).
Sfântul Matei îl prezintă pe Isus mai mult ca învățător decât ca făcător de minuni, învățător nu numai pentru evrei, ci și pentru oamenii din toate timpurile și din toate locurile, cărora Tatăl ceresc le adresează porunca: „De el să ascultați!” (Mt 17,5).
Structura.
Organizarea materialului Evangheliei amintește de cele cinci cărți ale lui Moise, începând de istorisirea copilăriei lui Isus (Mt 1,1–2,23), urmată de cea a pătimirii, morții și învierii lui (Mt 26,1–28,20), care formează părți distincte; restul materialului este structurat în cinci părți clare, formată fiecare dintr-o parte narativă și una didactică, încheiate cu o formulă caracteristică: „După ce a terminat Isus aceste cuvântări…” (Mt 7,28; 11,1; 13,53; 19,1; 26,1):
I. COPILĂRIA LUI ISUS (1,1–2,23)
II. PREGĂTIREA ACTIVITĂȚII PUBLICE A LUI ISUS (3,1–4,25)
III. PREDICA DE PE MUNTE (5,1–7,29)
IV. MINUNILE LUI ISUS ÎN GALILÈEA (8,1–9,34)
V. DISCURSUL MISIONAR (9,35–11,1)
VI. NECREDINȚA ȘI ÎMPOTRIVIREA IUDEILOR (11,2–12,50)
VII. PARABOLELE ÎMPĂRĂȚIEI (13,1-53)
VIII. MISTERUL LUI MESIA (13,54–18,35)
IX. ACTIVITATEA LUI ISUS ÎN IUDÈEA ȘI IERUSALÍM (19,1–23,39)
X. DISCURSUL ESCATOLOGIC (24,1–25,46)
XI. PĂTIMIREA ȘI MOARTEA LUI ISUS (26,1–27,66)
XII. ÎNVIEREA LUI ISUS (28,1-20).
Selectat acum:
Matei INTRODUCERE: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași