Faptele Apostolilor 2:1-13

Când a venit ziua Cincizecimii erau adunaţi toţi în acelaşi loc. Şi deodată, din cer s-a auzit un vuiet ca un vânt care suflă năprasnic şi a umplut toată casa unde erau adunaţi. Şi s-au văzut limbi ca de foc împărţindu-se peste ei şi s-au aşezat câte una peste fiecare dintre ei. S-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în diferite limbi, aşa cum le dădea Duhul să rostească. În Ierusalim se aflau localnici iudei şi bărbaţi evlavioşi din toate popoarele de sub cer. Când s-a auzit vuietul acela mulţimea s-a strâns tulburată pentru că fiecare îi auzea vorbind chiar în limba lui şi au rămas uimiţi şi se mirau zicând: „Iată, nu sunt, oare, galileeni, toţi aceştia care vorbesc? Şi atunci, cum de îi auzim noi, fiecare, vorbind în limba în care ne-am născut? Parţi şi mezi, elamiţi şi locuitori ai Mesopotamiei, ai Iudeii şi ai Capadociei, din Pont şi din Asia, din Frigia şi din Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei dinspre Cirene, romani în trecere, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre despre lucrările măreţe ale lui Dumnezeu.” Se mirau cu toţii, plini de uimire, şi spuneau unii către alţii „Ce poate să însemne asta?” Alţii însă îi batjocoreau zicând: „Sunt plini de must!”