Romani 2:1-16

De aceea, omule, tu care îl judeci pe altul, oricine ai fi, nu poţi să te dezvinovăţeşti cu nimic, fiindcă atunci când îl judeci, pe tine însuţi te condamni, pentru că tu, cel care judeci, faci aceleaşi lucruri. Noi ştim că judecata lui Dumnezeu împotriva celor care săvârşesc asemenea lucruri este după adevăr. Şi tu, omule, care îi judeci pe cei ce fac aceste lucruri, însă tu faci la fel, crezi oare că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti bogăţia bunătăţii, a îngăduinţei şi a răbdării Lui? Nu ştii că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar prin împietrirea şi inima ta nepocăită îţi aduni mânie pentru ziua mâniei şi a descoperirii dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care îi va da fiecăruia după faptele lui: viaţă veşnică celor care stăruind în fapte bune caută slavă, cinste şi nestricăciune, însă mânie şi urgie celor care din iubire de ceartă nu se supun adevărului, ci nedreptăţii. Necaz şi strâmtorare se vor abate peste sufletul oricărui om care săvârşeşte răul, mai întâi peste iudeu, dar şi peste grec, însă slavă, cinste şi pace oricui săvârşeşte binele, mai întâi iudeului, dar şi grecului, pentru că Dumnezeu nu este părtinitor. Fiindcă toţi care au păcătuit fără să fie sub Lege, vor pieri fără Lege, iar câţi au păcătuit sub Lege, prin Lege vor fi judecaţi. Fiindcă nu cei care aud Legea sunt drepţi înaintea lui Dumnezeu, ci aceia care împlinesc Legea, ei vor fi îndreptăţiţi. Căci atunci când neamurile care nu au Legea împlinesc din fire cele spuse de Lege, aceştia, deşi nu au Legea, îşi sunt Lege lor înşişi. Ei arată că fapta poruncită de Lege este scrisă în inimile lor şi despre aceasta dau mărturie atât conştiinţa, cât şi gândurile lor, care fie îi vor acuza, fie îi vor apăra în ziua în care Dumnezeu va judeca cele ascunse ale oamenilor, potrivit evangheliei mele, prin Iisus Hristos.