Daniel 7
7
Cele patru împărății‑fiare și împărăția lui Dumnezeu
1În anul dintâi al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a avut#Num. 12:6. Am. 3:7. un vis; pe când dormea, prin minte i s‑au perindat vedenii#Dan. 2:28.. Apoi a scris visul, istorisind tot ce#7:1 Aram. rēˀș millin „începutul cuvintelor”, sau „rezumatul cuvintelor”. a văzut. 2Daniel a început astfel:
„În vedenia mea de noapte, se făcea că cele patru vânturi ale cerului au izbucnit pe Marea cea Mare. 3Și din mare au ieșit patru fiare mari#Ap. 13:1., diferite una de alta.
4Cea dintâi semăna cu un#Dt. 28:49. 2Sam. 1:23. Ier. 4:7,13; 48:40. Ez. 17:3. Hab. 1:8. leu și avea aripi de vultur. Pe când mă uitam la ea, i‑au fost smulse aripile. A fost ridicată de jos, de la pământ, și pusă în picioare ca un om și i s‑a dat o inimă de om.
5Am văzut apoi o a doua fiară#Dan. 2:39., asemenea unui urs ridicat pe o parte; avea trei coaste în gură, între dinți, și i s‑a zis: «Scoală‑te și mănâncă multă carne!»
6Și, în timp ce priveam, am văzut o alta, ca un leopard, care avea pe spate patru aripi de pasăre; fiara aceasta avea și patru capete#Dan. 8:8,22. și i s‑a dat stăpânire.
7După aceea, în vedenia mea de noapte, am văzut o a patra#Dan. 7:19,23. Dan. 2:40. fiară, nespus de înfricoșătoare și deosebit de puternică; avea dinți mari de fier și mânca, sfărâma și călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte și avea zece#Dan. 2:41. Ap. 13:1. coarne. 8Mă uitam atent la coarne și se făcea că un alt#Dan. 7:20,21,24. Dan. 8:9. corn, unul mic, a răsărit din mijlocul lor, și dinaintea acestui corn au fost smulse trei dintre primele coarne. Acest corn avea ochi ca de om#Ap. 9:7. și o gură#Dan. 7:25. Ps. 12:3. Ap. 13:5. care rostea vorbe pline de trufie.
9Pe când mă uitam la el, s‑au pus#Ap. 20:4. niște tronuri,
și Cel-vechi-de‑zile#Dan. 7:13,22. Ps. 90:2. S‑a așezat.
Haina#Ps. 104:2. Ap. 1:14. Lui era albă ca neaua,
și pletele Lui, ca lâna albă, curată;
tronul Lui era de flăcări
și roțile#Ez. 1:15,16. lui, un foc aprins.
10Un râu#Ps. 50:3; 97:3. Is. 30:33; 66:15. de foc curgea,
ieșind dinaintea Lui.
Mii de mii#1Rg. 22:19. Ps. 68:17. Evr. 12:22. Ap. 5:11. Îi slujeau
și miriade peste miriade Îi așteptau porunca.
Curtea de judecată s‑a așezat#Ap. 20:4,12.
și niște cărți au fost deschise.
11Rămăsesem cu privirea ațintită#Ap. 19:20. la cornul acela din cauza cuvintelor pline de trufie pe care le rostea. M‑am tot uitat, până când fiara a fost ucisă, iar trupul ei a fost nimicit și dat pradă flăcărilor. (12Și celelalte fiare fuseseră dezbrăcate de stăpânirea lor, dar le fusese prelungită viața până la un timp hotărât).
13Pe când eram în vedenie, noaptea,
iată, cu norii cerului,
venea Cineva#Ez. 1:26. Mt. 24:30; 26:64. Ap. 1:7,13; 14:14. ca un fiu al omului;
El a ajuns la Cel‑vechi‑de‑zile#Dan. 7:9.
și a fost adus înaintea Lui.
14I s‑a#Ps. 2:6‑8; 8:6; 110:1,2. Mt. 11:27; 28:18. In. 3:35. 1Cor. 15:27. Ef. 1:22. dat stăpânire, slavă și putere împărătească;
și toate popoarele#Dan. 3:4., neamurile și limbile
Lui Îi vor sluji.
Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică#Dan. 7:27. Dan. 2:44. Ps. 145:13. Mica 4:7. Lc. 1:33. In. 12:34. Evr. 12:28.,
ce nu va trece nicidecum;
și împărăția Lui nu va pieri niciodată.
15Eu, Daniel, am rămas tulburat#Dan. 7:28. în duhul meu în urma celor arătate, iar vedeniile care mi se perindaseră prin minte m‑au înspăimântat. 16M‑am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo și l‑am rugat să‑mi spună adevărul despre toate acestea. El mi‑a răspuns și mi‑a tâlcuit cele văzute astfel: 17«Aceste#Dan. 7:3. patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe pământ. 18Dar#Dan. 7:22,27. Is. 60:12‑14. 2Tim. 2:11,12. Ap. 2:26,27; 3:21; 20:4. sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția și o vor stăpâni în veac și în vecii vecilor.»
19Apoi, am dorit să știu adevărul despre fiara a patra#Dan. 7:7. – care se deosebea de toate celelalte și era nespus de înfricoșătoare: avea dinți de fier și gheare de aramă și mânca, sfărâma și călca în picioare ce rămânea –, 20despre cele zece coarne de pe capul ei și despre celălalt corn care răsărise și înaintea căruia căzuseră trei; cornul acesta avea ochi și o gură ce rostea vorbe pline de trufie și părea mai mare decât celelalte coarne. 21Văzusem cum cornul#Dan. 8:12,24; 11:31. Ap. 11:7; 13:7; 17:14; 19:19. acesta a făcut război cu sfinții și i‑a biruit, 22până#Dan. 7:9. când a venit Cel‑vechi‑de‑zile și a fost rostită judecata#Dan. 7:18. 1Cor. 6:2. Ap. 1:6; 5:10; 20:4. în favoarea#7:22 Sau: „judecata le-a fost dată sfinților” (Ap. 20:4). sfinților Celui Preaînalt. Apoi, a venit vremea când sfinții au luat în stăpânire împărăția.
23El mi‑a răspuns astfel: «Fiara a patra este o a patra împărăție#Dan. 2:40. care va fi pe pământ și care se va deosebi de toate celelalte. Ea va sfâșia tot pământul, îl va călca în picioare și‑l va zdrobi. 24Cele zece coarne#Dan. 7:7,8,20. Ap. 17:12. înseamnă că din împărăția aceasta se vor ridica zece împărați; iar după ei se va ridica altul, care se va deosebi de cei dinaintea lui și care va smeri trei împărați. 25El va rosti#Dan. 8:24,25; 11:28,30,31,36. Is. 37:23. Ap. 13:5,6. vorbe împotriva#7:25 Prepoziția aram. lə-țad sugerează nu doar ideea de împotrivire, ci și pretenția „cornului” de a fi egal cu Cel Preaînalt sau „pe potriva” Lui. Celui Preaînalt, îi va prigoni#Ap. 17:6; 18:24. pe sfinții Celui Preaînalt și va căuta să schimbe vremurile#Dan. 2:9,21. și Legea. Ei vor fi dați în mâinile lui timp#Dan. 12:7. Ap. 12:14. de o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme. 26Apoi se va așeza curtea de judecată#Dan. 7:10,22. și i se va lua stăpânirea, pentru ca, în cele din urmă, să fie nimicit pentru totdeauna. 27Dar domnia#Dan. 7:14,18,22., stăpânirea și mărirea tuturor împărățiilor de sub cer vor fi date poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui#Dan. 2:44. Lc. 1:33. In. 12:34. Ap. 11:15. este o împărăție veșnică și toate stăpânirile#Is. 60:12. Îi vor sluji și‑L vor asculta!»”
28Aici se încheie istorisirea. Eu, Daniel, am rămas foarte tulburat#Dan. 7:15. Dan. 8:27; 10:8,16. și mi‑a pierit culoarea din obraji; dar am păstrat#Lc. 2:19,51. descoperirea aceasta în inima mea.
Selectat acum:
Daniel 7: EDCR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține British and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate și Societății Biblice Interconfesionale din România.