Geneza 11:1-9
Geneza 11:1-9 BTF2015
Și întreg pământul era cu o singură limbă și cu o singură vorbire. Și s-a întâmplat, cum au călătorit de la est, că au găsit o câmpie în țara Șinar și au locuit acolo. Și au spus unul altuia: Haidem să facem cărămizi și să le ardem bine. Și au avut cărămidă ca piatră și smoală au avut ca mortar. Și au spus: Haidem să ne zidim o cetate și un turn, al cărui vârf să ajungă până la cer; și să ne facem un nume, ca nu cumva să fim împrăștiați pretutindeni pe fața întregului pământ. Și DOMNUL a coborât să vadă cetatea și turnul, pe care copiii oamenilor le-au zidit. Și DOMNUL a spus: Iată, poporul este unul și ei toți au o singură limbă și au început să facă aceasta, și acum nimic nu îi va opri din ceea ce au de gând să facă. Haidem să coborâm, și acolo să le încurcăm limba, ca ei să nu mai înțeleagă vorbirea unuia către celălalt. Astfel DOMNUL i-a împrăștiat pretutindeni de acolo, peste fața întregului pământ; și au încetat a zidi cetatea. De aceea i s-a pus numele Babel, pentru că acolo DOMNUL a încurcat limba întregului pământ; și de acolo DOMNUL i-a împrăștiat peste fața întregului pământ.


