Geneza 41:50-57
Geneza 41:50-57 BTF2015
Și lui Iosif i s-au născut, înainte de a veni anii foametei, doi fii pe care Asenat, fiica lui Potifera, preot din On, i-a născut lui. Și Iosif l-a numit pe întâiul născut, Manase: Pentru că Dumnezeu, a spus el, m-a făcut să uit toată osteneala mea și toată casa tatălui meu. Și celui de al doilea, i-a pus numele, Efraim: Pentru că Dumnezeu m-a făcut să fiu roditor în țara necazului meu. Și cei șapte ani ai abundenței, care au fost în țara Egiptului, s-au terminat. Și cei șapte ani ai sărăciei au început a veni, conform cu ceea ce Iosif spusese; și sărăcia era în toate țările; dar în toată țara Egiptului era pâine. Și când toată țara Egiptului a fost înfometată, poporul a strigat la Faraon pentru pâine; și Faraon a spus tuturor egiptenilor: Mergeți la Iosif; ce vă spune el, faceți. Și foametea era peste toată fața pământului. Și Iosif a deschis toate depozitele și a vândut egiptenilor; și foametea se înăsprea în țara Egiptului. Și toate țările au venit în Egipt, la Iosif, pentru a cumpăra grâne, pentru că foametea eraașa de aspră în toate țările.


