Iov 30
30
1Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
2Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
3Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
4Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
5Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
6Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
7Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
8 Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
9Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
10Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
11Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
12Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
13Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
14Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
15Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
16Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
17Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
18Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
19El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
20Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
21Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
22Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
23Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
24Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
25Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
26Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
27Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
28Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
29Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
30Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
31Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
Selectat acum:
Iov 30: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.