YouVersion
Pictograma căutare

Iov 31

31
1Am făcut un legământ cu ochii mei; de ce atunci să mă gândesc la o tânără?
2Căci ce este partea de la Dumnezeu de sus? Și ce moștenirea de la cel Atotputernic din înalt?
3Nu este nimicire pentru cel stricat? Și o pedeapsă neobișnuită lucrătorilor nelegiuirii?
4Nu vede el căile mele și nu numără toți pașii mei?
5Dacă am umblat în deșertăciune, sau dacă piciorul meu s-a grăbit la înșelăciune,
6Să fiu cântărit într-o balanță dreaptă, ca Dumnezeu să îmi cunoască integritatea.
7Dacă mi s-a abătut pasul de pe cale și inima mea mi-a urmat ochii și dacă vreo pată s-a lipit de mâinile mele,
8 Atunci să seamăn și să mănânce altul; da, să fie dezrădăcinați urmașii mei.
9Dacă inima mea a fost înșelată de vreo femeie, sau dacă am pândit la ușa aproapelui meu,
10 Atunci să macine soția mea pentru altul și alții să se aplece peste ea.
11Căci aceasta este o crimă odioasă; da, este o nelegiuire ce trebuie pedepsită de judecători.
12Pentru că este un foc ce mistuie până la nimicire și care ar dezrădăcina tot venitul meu.
13Dacă am disprețuit cauza servitorului meu sau a servitoarei mele, când s-au certat cu mine;
14Ce voi face atunci când Dumnezeu se ridică? Și când cercetează, ce îi voi răspunde?
15Cel care m-a făcut pe mine în pântece, nu l-a făcut și pe el? Și nu unul ne-a format în pântece?
16Dacă am împiedicat pe săraci de la dorința lor, sau am făcut ochii văduvei să se sfârșească;
17Sau am mâncat bucata mea singur și cel fără tată nu a mâncat din ea;
18(Căci din tinerețea mea el a fost crescut cu mine, precum cu un tată; și am îndrumat-o din pântecele mamei mele);
19Dacă am văzut pe cineva pierind din lipsă de haină, sau vreun sărac fără învelitoare,
20Dacă coapsele lui nu m-au binecuvântat și dacă el nu a fost încălzit cu lâna oilor mele,
21Dacă mi-am ridicat mâna împotriva celui fără tată, când am văzut ajutorul meu în poartă,
22Să îmi cadă brațul din umărul meu și brațul să îmi fie frânt din os.
23Căci nimicirea de la Dumnezeu mi-a fost teroare și din cauza înălțimii lui nu am putut îndura.
24Dacă am făcut aurul speranța mea, sau am spus aurului pur: Tu ești încrederea mea;
25Dacă m-am bucurat că bogăția mea era mare și că mâna mea a obținut mult,
26Dacă am privit soarele când acesta strălucea, sau luna umblând în strălucire,
27Și inima mea a fost în ascuns ademenită, sau gura mea mi-a sărutat mâna,
28Și aceasta ar fi nelegiuire ce trebuie pedepsită de judecător; fiindcă aș fi negat pe Dumnezeu de sus.
29Dacă m-am bucurat la nimicirea celui ce m-a urât, sau m-am înălțat când răul l-a găsit,
30Nici nu am permis ca gura mea să păcătuiască prin a dori un blestem sufletului său.
31Dacă bărbații cortului meu nu au spus: O, de am fi avut din carnea lui, nu putem fi săturați!
32Străinul nu a rămas noaptea în stradă, ci am deschis ușile mele călătorului.
33Dacă am acoperit fărădelegile mele precum Adam, prin ascunderea nelegiuirii mele în sânul meu;
34M-am temut de o mare mulțime, sau disprețul familiilor m-a îngrozit, încât să tac și să nu ies afară pe ușă?
35O, de m-ar asculta cineva! Iată, dorința mea este ca cel Atotputernic să îmi răspundă și potrivnicul meu să fi scris o carte.
36Cu siguranță aș lua-o pe umărul meu și mi-aș lega-o ca pe o coroană.
37I-aș spune numărul pașilor mei; ca un prinț m-aș apropia de el.
38Dacă pământul meu strigă împotriva mea, sau dacă brazdele lui în același fel se plâng,
39Dacă i-am mâncat roadele fără bani, sau am făcut pe proprietarii lui să își piardă viața,
40Să crească ciulini în loc de grâu și neghine în loc de orz. Cuvintele lui Iov s-au terminat.

Selectat acum:

Iov 31: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te