1 Samuel 1:1-20
1 Samuel 1:1-20 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și era un anumit bărbat din Ramataim-Țofim, din muntele Efraim, și numele lui era Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, un efraimit; Și el avea două soții; numele uneia era Ana și numele celeilalte Penina; și Penina avea copii, dar Ana nu avea copii. Și acest bărbat se urca în fiecare an, din cetatea sa, pentru a se închina și a sacrifica DOMNULUI oștirilor la Șilo. Și acolo erau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoții DOMNULUI. Și când era timpul ca Elcana să aducă ofrandă, el dădea porții soției sale Penina și la toți fiii și fiicele ei. Dar lui Ana îi dădea o parte aleasă, pentru că o iubea pe Ana; dar DOMNUL îi închisese pântecele. Și potrivnica ei de asemenea o provoca foarte mult, pentru a o chinui, deoarece DOMNUL îi închisese pântecele. Și așa făcea Elcana an de an; când se urca ea la casa DOMNULUI, cealaltă o provoca astfel; de aceea ea plângea și nu mânca. Atunci Elcana, soțul ei, i-a spus: Ana, de ce plângi? Și de ce nu mănânci? Și de ce este inima ta mâhnită? Nu sunt eu mai bun pentru tine decât zece fii? Și Ana s-a ridicat după ce au mâncat și au băut la Șilo. Și preotul Eli ședea pe un scaun lângă unul dintre ușorii templului DOMNULUI. Și ea avea sufletul amărât și s-a rugat DOMNULUI și a plâns mult. Și a făcut o promisiune și a spus: DOAMNE al oștirilor, dacă voiești să vezi necazul roabei tale și să îți amintești de mine și să nu uiți pe roaba ta, ci voiești să dai roabei tale un copil de parte bărbătească, atunci îl voi da DOMNULUI în toate zilele vieții lui și briciul nu va trece pe capul lui. Și s-a întâmplat, pe când ea continua să se roage înaintea DOMNULUI, că Eli a luat seama la gura ei. Și Ana vorbea în inima ei; numai buzele i se mișcau, dar vocea nu i se auzea; de aceea Eli gândea că era beată. Și Eli i-a spus: Până când vei fi beată? Depărtează vinul tău de la tine. Și Ana a răspuns și a zis: Nu, domnul meu, eu sunt o femeie cu duhul întristat; nu am băut nici vin, nici băutură tare, ci mi-am turnat sufletul înaintea DOMNULUI. Nu lua pe roaba ta drept o fiică a lui Belial, pentru că din marea mea plângere și întristare am vorbit până acum. Atunci Eli a răspuns și a zis: Du-te în pace; și Dumnezeul lui Israel să îți împlinească rugămintea care ai cerut-o de la el. Și ea a spus: Să găsească roaba ta favoare în ochii tăi. Astfel femeia a mers pe calea ei și a mâncat și fața ei nu mai era tristă. Și ei s-au sculat devreme dimineața și s-au închinat înaintea DOMNULUI și s-au întors și au venit la casa lor în Rama. Și Elcana a cunoscut-o pe Ana, soția sa; și DOMNUL și-a amintit de ea. Și s-a întâmplat, când s-a împlinit timpul, după ce Ana rămăsese însărcinată, că a născut un fiu și i-a pus numele Samuel, spunând: Pentru că l-am cerut de la DOMNUL.
1 Samuel 1:1-20 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Era un om din Ramataim‑Țofim, din ținutul muntos al lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, un efraimit. El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă, Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea. Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa, ca să se închine și să‑I aducă jertfe DOMNULUI Oștirilor la Șilo. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli – Hofni și Fineas –, preoți ai DOMNULUI. În ziua când își aducea jertfa, Elcana le dădea câte o parte nevestei sale Penina, tuturor fiilor și tuturor fiicelor pe care le avea de la ea, însă Anei îi dădea de două ori mai mult, fiindcă o iubea. Dar DOMNUL îi închisese pântecele. Potrivnica ei o înțepa deseori cu vorba, ca s‑o tulbure, pentru că DOMNUL îi închisese pântecele. Și în toți anii era la fel. Ori de câte ori se suia Ana la Casa DOMNULUI, Penina o înțepa la fel. Atunci ea plângea și nu mânca. Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ana, de ce plângi și nu mănânci? De ce îți este tristă inima? Oare nu însemn eu pentru tine mai mult decât zece fii?” După ce au mâncat și au băut ei la Șilo, Ana s‑a ridicat de la masă. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul dintre ușorii Templului DOMNULUI. Și Ana se ruga DOMNULUI cu sufletul amărât și plângea mult. Ea a făcut o juruință și a zis: „DOAMNE al Oștirilor, dacă vei binevoi să iei aminte la întristarea roabei Tale, dacă‑Ți vei aminti de mine și n-o vei da uitării pe roaba Ta, dacă îi vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, I-l voi închina DOMNULUI pentru toate zilele vieții lui, iar briciul nu va trece peste capul lui.” În vreme ce ea stăruia în rugăciune înaintea DOMNULUI, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei. Ana vorbea în inima ei și numai buzele i se mișcau, dar glasul nu i se auzea. Eli a crezut că este beată și i‑a zis: „Până când vei fi beată? Du‑te și trezește‑te!” Drept răspuns, Ana a zis: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie cu duhul întristat; n‑am băut nici vin, nici băutură amețitoare, ci îmi vărsam sufletul înaintea DOMNULUI. Să n‑o iei pe roaba ta drept o femeie de nimic, căci din prea multa mea durere și supărare am vorbit până acum!” Drept răspuns, Eli a zis: „Du‑te în pace; Dumnezeul lui Israel să‑ți împlinească cererea pe care I‑ai făcut‑o!” Ea a zis: „Să capete roaba ta trecere înaintea ta!” Și apoi s‑a dus în drumul ei. A mâncat, și fața ei n‑a mai fost aceeași. S‑au trezit dis‑de‑dimineață și, după ce s‑au închinat înaintea DOMNULUI, s‑au întors și au ajuns acasă, la Rama. Elcana a intrat la Ana, nevasta sa, iar DOMNUL Și‑a adus aminte de ea. La vremea potrivită, Ana a rămas însărcinată și a născut un fiu, căruia i‑a pus numele Samuel, zicând: „De la DOMNUL l‑am cerut.”
1 Samuel 1:1-20 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Era un om din Ramataim-Țofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, efratit. El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă, Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea. Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului Oștirilor și să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai Domnului. În ziua când își aducea Elcana jertfa, le dădea părți nevestei sale Penina, tuturor fiilor și tuturor fiicelor pe care le avea de la ea. Dar Anei îi dădea o parte îndoită, căci o iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă. Potrivnica ei o înțepa deseori ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă. Și în toți anii era așa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înțepa la fel. Atunci ea plângea și nu mânca. Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ano, pentru ce plângi și nu mănânci? Pentru ce ți-este întristată inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?” Ana s-a sculat după ce au mâncat și au băut ei la Silo. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul din ușorii Templului Domnului. Și Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât și plângea. Ea a făcut o juruință și a zis: „Doamne, Dumnezeul Oștirilor, dacă vei binevoi să cauți spre întristarea roabei Tale, dacă-Ți vei aduce aminte de mine și nu o vei uita pe roaba Ta și dacă îi vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, I-l voi închina Domnului pentru toate zilele vieții lui și brici nu va trece peste capul lui.” Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei. Ana vorbea în inima ei și numai buzele și le mișca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată și i-a zis: „Până când vei fi beată? Du-te de te trezește!” Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei și n-am băut nici vin, nici băutură amețitoare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului. Să nu o iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere și supărare m-au făcut să vorbesc până acum.” Eli a luat din nou cuvântul și a zis: „Du-te în pace, și Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!” Ea a zis: „Să capete roaba ta trecere înaintea ta!” Și femeia a plecat. A mâncat, și fața ei n-a mai fost aceeași. S-au sculat dis-de-dimineață și, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors și au venit acasă, la Rama. Elcana s-a culcat cu nevasta sa Ana, și Domnul Și-a adus aminte de ea. Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată și a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), căci a zis ea: „De la Domnul l-am cerut.”
1 Samuel 1:1-20 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Era un bărbat din Ramataiim-Țofim – o localitate din zona muntoasă a teritoriului locuit de urmașii lui Efraim. El se numea Elcana și era fiul lui Ieroham – fiul lui Elihu – fiul lui Tohu – fiul lui Țuf. Acest Elcana era efratit. El avea două soții. Prima se numea Ana, iar a doua Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea. În fiecare an, acest bărbat pleca din orașul lui și se ducea la Șilo, ca să se închine și să ofere sacrificii lui Iahve care este (numit și) Dumnezeul Armatelor. Acolo erau cei doi fii ai lui Eli: Hofni și Fineas. Ei slujeau ca preoți ai lui Iahve. În ziua în care Elcana aducea animalul pentru sacrificiu, el dădea câte o parte soției care se numea Penina și tuturor fiilor și fiicelor pe care îi avea (ca urmași) de la ea. Dar Anei îi oferea o parte specială, pentru că (pe ea) o iubea (mai mult de cât pe cealaltă soție). Totuși, Iahve făcuse ca Ana să nu poată avea copii. Oponenta ei avea obiceiul să o supere, ca să o facă să se mânie datorită faptului că Iahve o făcuse să fie sterilă. Penina proceda astfel în fiecare an. De fiecare dată când se ducea Ana la „casa” lui Iahve, ea o supăra în acest fel; iar Ana plângea și nu mânca nimic. Atunci bărbatul ei care se numea Elcana, îi spunea: „Ana, de ce plângi și nu mănânci? De ce te consumi în inima ta? Oare nu valorez eu pentru tine mai mult decât zece fii?” Odată, după ce a mâncat și a băut la Șilo, Ana s-a ridicat de la locul ei. Preotul Eli stătea pe scaunul lui, lângă stâlpul care susținea poarta „templului” lui Iahve. Ea a început să se roage lui Iahve cu sufletul întristat; și plângea cu un mare regret. Atunci a făcut un jurământ, spunând: „Doamne al armatelor, doresc să privești, să constați chinul slujitoarei Tale și în mod real să Îți amintești de mine. Dacă nu o vei uita pe slujitoarea Ta și dacă îi vei da un fiu, atunci îl voi oferi (în slujba) lui Iahve pentru toate zilele vieții lui; și părul capului lui nu va fi tăiat niciodată!” Pentru că ea stătea mult în rugăciune înaintea lui Iahve, Eli privea cu atenție la gura ei. Ana vorbea în inima ei. Astfel, nu i se auzea vocea; ci i se mișcau numai buzele. Atunci, crezând că este beată, Eli i-a zis: „Femeie, cât timp vei mai fi beată? Renunță (aici) la vin!” Ana i-a răspuns: „Stăpânul meu, nu sunt beată; ci sunt o femeie supărată în sufletul ei. Nu am băut nici vin și nici vreo altă băutură alcoolică; ci îmi prezentam durerea sufletului înaintea lui Iahve. Să nu consideri că slujitoarea ta ar fi o femeie cu obiceiuri nesănătoase; pentru că am vorbit până acum (lui Iahve) doar din cauza marii mele dureri și supărări.” Atunci Eli i-a zis: „Mergi acasă liniștită; și Dumnezeul lui Israel să răspundă cererii pe care I-ai făcut-o!” Ana i-a răspuns: „Îmi doresc ca slujitoarea ta să obțină bunăvoința ta!” După ce a spus aceste cuvinte, femeia a plecat. Apoi a început să mănânce; și fața ei nu a mai arătat vreo tristețe interioară. În următoarea dimineață s-au trezit devreme cu toții și s-au închinat înaintea lui Iahve. Apoi s-au întors acasă, în localitatea Rama. Elcana a cunoscut-o (intim) pe soția lui; iar Iahve Și-a amintit de ea. Astfel, după un timp, Ana a rămas însărcinată și a născut un băiat pe care l-a numit Samuel. I-a pus acest nume pentru că zisese: „L-am cerut (și l-am primit) de la Iahve.”
1 Samuel 1:1-20 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Era un om, din Efraim – De la Ramataim-Țofim – Care, Elcana, se numea. Tatăl pe care îl avea Fusese, Ieroham, numit Și de Elihu-i zămislit; Elihu e acela care, Pe Tohu, drept părinte-l are; Tohu în lume a venit, Prin Țuf, cari fost-a Efratit. Două neveste-avea Elcana: Pe cea dintâi o chema Ana, Iar cea de-a doua se numea Penina. Omul se suia, Din Silo – din cetatea lui – Să se închine Domnului. Astfel, bărbatul se pornea, O dată-n an, și se ducea – Alături de al său popor – Ca Domnului oștirilor, Să Îi dea jertfe potrivite, Care-s prin Lege rânduite. Pe-atunci, doi preoți i-au slujit Lui Dumnezeu. Ei s-au numit Hofni și Fineas; cei doi, iată, Pe Eli, îl aveau, drept tată. În ziua-n care își ducea Elcana jertfa, îi dădea Peninei, câteva bucăți, Apoi – ca și în alte dăți – Copiilor ce îi avea – Pe care îi născuse ea – Le dăruia, la fiecare, Bucăți din jertfă, după care Dădea o parte îndoită, Pentru soția sa iubită, Cari Ana se chemase. Ea, Copii să aibă, nu putea, Căci Domnul, stearpă, o făcuse. Penina, ăst fapt, îl știuse Și de aceea, niciodat’, S-o necăjească, n-a-ncetat. În anii toți care-au trecut, La fel, Penina a făcut. De câte ori Ana mergea La casa Domnului, venea Penina-ndată să-i vorbească Și astfel, să o necăjească. Ana, atunci, amar plângea Și să mănânce, nu voia. Bărbatul ei a căutat S-o mângâie și-a cuvântat: „De ce plângi Ano? Ce te-apasă, De nici nu vrei să stai la masă? De ce ți-e inima-ntristată Și tot mereu ești supărată? Ano privește-acum, la mine, Și spune-mi: oare, pentru tine, Nu prețuiesc, mult mai mult, eu, Decât zece feciori, mereu?” Când toți sfârșit-au de mâncat, Ana, la Templu, a plecat. Eli, preotul Domnului, Lângă ușiorii Templului, Era, pe-un scaun așezat. Ana, cu sufletu-ntristat, Plângea și se ruga, mereu, Sprijind cerând, lui Dumnezeu. Ea a făcut o juruință, Căci avusese o dorință: „O, Doamne al oștirilor! Dacă vei fi îndurător, Dacă vei vrea a Te uita, Cu milă, către roaba Ta Și ai să-mi dai un fiu și mie, Atunci Ți-l voi închina Ție. Va fi-nchinat, lui Dumnezeu, În toată viața lui, mereu. Peste-al său cap, brici – niciodat’ – Să treacă, nu va fi lăsat.” Fiindcă-n rugăciune, ea, De multă vreme se găsea, Eli cu-atenție-a privit, La gura ei și s-a gândit Că-i beată. Nu îi auzea Glasul, cu toate că vedea Că-și mișcă buzele, mereu. Ea Îi vorbea lui Dumnezeu, Și-și înălța ruga fierbinte, Din inimă, făr’ să cuvânte. Eli îi zise: „Până când, Să stai aici, mai ai de gând? Tu nu vezi cât de beată ești? Du-te acum, să te trezești!” Ana răspunse: „Domnul meu, Află că beată, nu sunt eu. N-am băut vin, nici vreo licoare Care să fie-amețitoare. Eu sufăr, în inima mea, Și tot necazul meu, aș vrea, Să-l vărs în fața Domnului, Și să cer ajutorul Lui. Să nu mă iei drept o stricată, Căci doar durerea adunată În inimă – pe-al vieții drum – M-a-mpins ca să vorbesc, acum.” Eli i-a zis: „Du-te în pace, Căci Dumnezeu știe ce face! Și poate, El va asculta Acuma, rugăciunea ta. Fie să te asculte Cel Cari Domn îi e, lui Israel!” Ana a spus: „În fața ta, Vreau, trecere, a căpăta!” Apoi, femeia a plecat, A stat la masă și-a mâncat, Iar fața i se-nveselise, Căci întristarea ei pierise. Ana, în zori, s-a deșteptat, Iar după ce s-a închinat Cu fața până la pământ ‘Naintea Domnului Cel Sfânt, S-a-ntors la Rama, unde ea – Pe vremea ‘ceea – locuia. Apoi, cu soața lui – cu Ana – S-a dus și s-a culcat Elcana. Domnul Și-a amintit de ea Și de dorința ce-o avea. Când timpul i s-a împlinit, Ana pe lume-a zămislit, Un fiu, așa cum își dorea. De bucurie mare, ea I-a pus copilului acel, Drept nume-atuncea, Samuel. Numele-acesta a-nsemnat Că „Dumnezeu a ascultat”. Ana spusese: „Fiul meu, Cerut e, de la Dumnezeu.”
1 Samuel 1:1-20 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Era un om din Ramatáim-Țufám, din muntele lui Efraím. Numele lui era Elcaná, fiul lui Ierohám, fiul lui Elíhu, fiul lui Tóhu, fiul lui Țuf, din Efráta. El avea două soții: prima se numea Ána, iar cealaltă Penína. Penína avea copii, însă Ána nu avea copii. Omul acesta urca în fiecare an din cetatea sa la Șílo ca să se închine și să aducă jertfe Domnului Sabaót, care era la Șílo. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Éli, Hófni și Pinhás, preoți ai Domnului. În ziua în care Elcaná aducea jertfa, dădea Peninei, soția sa, fiilor și fiicelor ei câte o porție. Dar Ánei îi dădea o porție dublă, deoarece o iubea pe Ána, deși Domnul o lăsase sterilă. Rivala ei o lua în râs, umilind-o din cauza sterilității ei, pentru că Domnul o lăsase sterilă. Așa făcea an după an: de fiecare dată când urca la casa Domnului, [Penína] o lua în râs, iar [Ána] plângea și nu mânca. Elcaná, soțul ei, îi zicea: „Ána, de ce plângi și de ce nu mănânci? De ce ți-e inima întristată? Oare nu sunt eu mai bun pentru tine decât zece fii?”. Ána s-a ridicat după ce au mâncat și au băut la Șílo. Preotul Éli stătea pe scaun, lângă unul din ușorii din templul Domnului. [Ána] avea sufletul amărât, se ruga Domnului și plângea. Ea a făcut un vot: „Doamne [Dumnezeule] Sabaót, dacă vei privi la necazul slujitoarei tale, dacă îți vei aduce aminte de mine și nu o vei uita pe slujitoarea ta și dacă îi vei da slujitoarei tale un fiu, îl voi dărui Domnului pentru toate zilele vieții lui și briciul nu va trece peste capul lui”. În timp ce ea se ruga îndelung înaintea Domnului, Éli urmărea gura ei. Ána vorbea în inima ei și numai buzele și le mișca, dar glasul nu i se auzea. Éli însă credea că este beată și i-a zis: „Până când vei sta [aici] beată? Du-te și te trezește!”. Ána a răspuns: „Nu, domnul meu! Sunt o femeie cu sufletul întristat. Nu am băut nici vin, nici băutură tare, ci mi-am revărsat sufletul înaintea Domnului. Nu o lua pe slujitoarea ta ca pe o femeie de nimic, căci din prea marea durere și umilire a mea am vorbit până acum!”. Éli i-a răspuns: „Mergi în pace și Dumnezeul lui Israél să asculte cererea pe care i-ai făcut-o!”. Ea a zis: „Să afle har slujitoarea ta în ochii tăi!”. Femeia a plecat pe drumul ei, a mâncat și fața ei nu a mai fost [tristă]. S-au sculat dimineața, s-au prosternat înaintea Domnului. Apoi s-au întors și au venit la casa lor, la Ráma. Elcaná a cunoscut-o pe Ána, soția sa, și Domnul și-a adus aminte [de ea]. Când s-au împlinit zilele, Ána a zămislit și a născut un fiu. I-a pus numele Samuél, căci [zicea]: „De la Domnul l-am cerut!”.
1 Samuel 1:1-20 Noua Traducere Românească (NTR)
Era un bărbat din Ramataim-Țofim, din muntele lui Efraim, al cărui nume era Elkana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, un efratit. El avea două soții. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de-a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea. În fiecare an, bărbatul acesta se ducea din cetatea sa la Șilo ca să se închine și să aducă jertfe DOMNULUI Oștirilor. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai DOMNULUI. În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soției sale, Penina, și tuturor fiilor și fiicelor ei, dar Anei îi dădea o parte dublă fiindcă o iubea. Însă DOMNUL îi închisese pântecul. Rivala ei obișnuia s-o necăjească și s-o facă să se mânie din cauză că DOMNUL îi închisese pântecul. Ea făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori Ana se ducea la Casa DOMNULUI, ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea și nu mânca nimic. Atunci Elkana, soțul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi și nu mănânci și de ce îți este mâhnită inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“. Odată, după ce au mâncat și au băut ei la Șilo, Ana s-a ridicat. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul dintre stâlpii porții Templului DOMNULUI. Ea avea sufletul amărât și s-a rugat DOMNULUI, plângând cu amar. A făcut următorul jurământ, zicând: „DOAMNE al Oștirilor, dacă, într-adevăr, vei privi la întristarea slujitoarei Tale, dacă Îți vei aduce aminte de mine și n-o vei uita pe slujitoarea Ta și dacă-i vei da slujitoarei Tale un fiu, atunci îl voi dărui DOMNULUI pentru toate zilele vieții lui, iar briciul nu va trece peste capul lui“. Fiindcă ea stătea mult în rugăciune înaintea DOMNULUI, Eli se uita cu atenție la gura ei. Ana vorbea în inima ei și numai buzele i se mișcau, fără să i se audă vocea. Atunci Eli, crezând că este beată, i-a zis: ‒ Femeie, cât timp vei mai fi beată? Lasă-te de vin! Ana i-a răspuns și a zis: ‒ Nu, stăpâne. Sunt o femeie cu duhul întristat. N-am băut nici vin și nici băutură tare, ci îmi vărsam sufletul înaintea DOMNULUI. Să n-o privești pe slujitoarea ta ca pe o femeie de nimic, căci din prea multa mea durere și supărare am vorbit până acum. Atunci Eli i-a zis: ‒ Mergi în pace și Dumnezeul lui Israel să răspundă cererii pe care I-ai făcut-o. Ana i-a răspuns: ‒ Fie ca slujitoarea ta să găsească bunăvoință înaintea ta! Apoi femeia a plecat în drumul ei. Ea a mâncat și fața ei n-a mai fost mâhnită. S-au sculat dis-de-dimineață, s-au închinat înaintea DOMNULUI și apoi s-au întors acasă, în Rama. Elkana a intrat la Ana, soția sa, iar DOMNUL Și-a adus aminte de ea. Astfel, după o vreme, Ana a rămas însărcinată și a născut un băiat căruia i-a pus numele Samuel, zicând: „De la DOMNUL l-am cerut“.
1 Samuel 1:1-20 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Era un om din Ramataim-Țofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, efratit. El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă, Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea. Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oștirilor și să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai Domnului. În ziua când își aducea Elcana jertfa, dădea părți nevestei sale Penina, tuturor fiilor și tuturor fiicelor pe care le avea de la ea. Dar Anei îi dădea o parte îndoită, căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă. Potrivnica ei o înțepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă. Și în toți anii era așa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înțepa la fel. Atunci, ea plângea și nu mânca. Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ana, pentru ce plângi și nu mănânci? Pentru ce ți-este întristată inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?” Ana s-a sculat, după ce au mâncat și au băut ei la Silo. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul din ușorii Templului Domnului. Și Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât și plângea. Ea a făcut o juruință și a zis: „Doamne, Dumnezeul oștirilor! Dacă vei binevoi să cauți spre întristarea roabei Tale, dacă-Ți vei aduce aminte de mine și nu vei uita pe roaba Ta și dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieții lui și brici nu va trece peste capul lui.” Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei. Ana vorbea în inima ei și numai buzele și le mișca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată și i-a zis: „Până când vei fi beată? Du-te de te trezește.” Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei și n-am băut nici vin, nici băutură amețitoare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului. Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere și supărarea m-au făcut să vorbesc până acum.” Eli a luat din nou cuvântul și a zis: „Du-te în pace, și Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!” Ea a zis: „Să capete roaba ta trecere înaintea ta!” Și femeia a plecat. A mâncat și fața ei n-a mai fost aceeași. S-au sculat dis-de-dimineață și, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors și au venit acasă, la Rama. Elcana s-a culcat cu nevastă-sa Ana, și Domnul Și-a adus aminte de ea. Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată și a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), „căci”, a zis ea, „de la Domnul l-am cerut”.