1 Samuel 17:1-58
1 Samuel 17:1-58 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și filistenii și-au adunat armatele pentru bătălie și s-au adunat la Soco, care aparține lui Iuda, și și-au înălțat corturile între Soco și Azeca, în Efes-Damim. Și Saul și bărbații lui Israel s-au strâns și și-au înălțat corturile lângă valea Elah și s-au desfășurat pentru bătălie împotriva filistenilor. Și filistenii stăteau pe un munte într-o parte și Israel stătea pe un munte în cealaltă parte; și era o vale între ei. Și a ieșit un luptător din tabăra filistenilor, pe nume Goliat, din Gat, a cărui înălțime era de șase coți și o palmă. Și avea un coif de aramă pe capul său și era înarmat cu o haină de zale; și greutatea hainei era de cinci mii de șekeli de aramă. Și avea gambiere de aramă peste fluierele picioarelor sale și un scut de aramă între umerii săi. Și mânerul suliței sale era ca bârna unui țesător și capul suliței sale cântărea șase sute de șekeli de fier; și purtătorul scutului său mergea înaintea lui. Și el a stat în picioare și a strigat către armatele lui Israel și le-a spus: De ce ați ieșit să vă desfășurați de bătălie? Nu sunt eu filistean și voi servitorii lui Saul? Alegeți-vă un om pentru voi și să coboare la mine. Dacă este în stare să se lupte cu mine și să mă ucidă, atunci noi vom fi servitorii voștri; dar dacă îl înving și îl ucid, atunci voi să fiți servitorii noștri și să ne serviți. Și filisteanul a spus: Ocărăsc armatele lui Israel în această zi; dați-mi un om, ca să ne luptăm. Când Saul și tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului, s-au descurajat și s-au înfricoșat foarte mult. Și David era fiul acelui efratit din Betleem-Iuda, al cărui nume era Isai; și el avea opt fii; și bărbatul era considerat printre oameni ca un bătrân în zilele lui Saul. Și cei trei fii mai mari ai lui Isai au mers și l-au urmat pe Saul la bătălie; și numele celor trei fii ai săi care au mers la bătălie erau: Eliab, întâiul născut, și următorul după el, Abinadab, și al treilea, Șama. Și David era cel mai tânăr și cei trei mai mari l-au urmat pe Saul. Dar David a mers și s-a întors de la Saul ca să pască oile tatălui său în Betleem. Și filisteanul se apropia dimineața și seara; și s-a înfățișat patruzeci de zile. Și Isai i-a spus lui David, fiul său: Ia acum pentru frații tăi o efă din aceste grâne prăjite și aceste zece pâini și aleargă în tabără la frații tăi; Și du aceste zece cașuri căpeteniei peste mie și uită-te cum se comportă frații tăi și ia un semn de la ei. Și Saul și ei și toți bărbații lui Israel erau în valea Elah, luptându-se cu filistenii. Și David s-a sculat devreme dimineață și a lăsat oile cu un păzitor și și-a luat sarcina și a mers, precum Isai îi poruncise; și a ajuns la șanț de apărare, în timp ce oștirea ieșea la bătălie și striga de bătălie. Fiindcă israeliții și filistenii se desfășuraseră de bătălie, armată contra armată. Și David și-a lăsat bagajul în mâna celui care păzea bagajele și a alergat la armată și a venit și a salutat pe frații săi. Și pe când el vorbea cu ei, iată, s-a urcat din armatele filistenilor luptătorul, filisteanul din Gat, pe nume Goliat, și a vorbit cu aceleași cuvinte; și David le-a auzit. Și toți bărbații lui Israel, când l-au văzut pe bărbatul acela, au fugit din fața lui și s-au temut foarte mult. Și bărbații lui Israel au spus: Ați văzut pe acest bărbat care s-a urcat? Cu siguranță pentru a ocărî pe Israel s-a urcat; și așa va fi, că pe bărbatul care îl ucide, împăratul îl va îmbogăți cu mari bogății; și îi va da pe fiica sa și va face liberă casa tatălui său în Israel. Și David a vorbit bărbaților care stăteau lângă el, spunând: Ce se va face omului care va ucide pe acest filistean și va îndepărta ocara de la Israel? Pentru că cine este acest filistean necircumcis, ca să ocărească armatele Dumnezeului cel viu? Și poporul i-a răspuns în acest fel, zicând: Astfel se va face omului care îl ucide. Și Eliab, fratele său cel mai mare, a auzit când el a vorbit cu bărbații aceia; și mânia lui Eliab s-a aprins împotriva lui David și a spus: De ce ai coborât tu aici? Și cu cine ai lăsat acele puține oi în pustie? Cunosc mândria ta și răutatea inimii tale, pentru că ai coborât să vezi bătălia. Și David a spus: Ce am făcut acum? Nu este aceasta un motiv destul de bun? Și s-a întors de la el către un altul și a vorbit la fel; și poporul i-a răspuns din nou ca întâia dată. Și când cuvintele pe care le-a vorbit David au fost auzite, ei le-au repetat înaintea lui Saul; și el a trimis după el. Și David i-a spus lui Saul: Să nu tremure inima nimănui din cauza lui; servitorul tău va merge și va lupta cu acest filistean. Și Saul i-a spus lui David: Tu nu ești în stare să mergi împotriva acestui filistean ca să lupți cu el, căci nu ești decât un tânăr și el un bărbat de război din tinerețea lui. Și David i-a spus lui Saul: Servitorul tău păzea oile tatălui său și au venit un leu și un urs și au luat un miel din turmă; Și am ieșit după el și l-am lovit și l-am eliberat din gura lui; și, când s-a ridicat împotriva mea, l-am apucat de barbă și l-am lovit și l-am ucis. Servitorul tău a ucis și pe leu și pe urs; și acest filistean necircumcis va fi ca unul dintre ei, pentru că a ocărât armatele Dumnezeului cel viu. Și David a mai spus: DOMNUL, care m-a eliberat din laba leului și din laba ursului, el mă va elibera din mâna acestui filistean. Și Saul i-a spus lui David: Du-te și DOMNUL fie cu tine. Și Saul l-a îmbrăcat pe David cu armura sa și i-a pus un coif de aramă pe cap; de asemenea l-a îmbrăcat cu o haină de zale. Și David și-a încins sabia peste armura sa și a încercat să meargă, pentru că nu le încercase. Și David i-a spus lui Saul: Nu pot să merg cu acestea, pentru că niciodată nu le-am încercat. Și David le-a luat de pe el. Și și-a luat toiagul în mână și și-a ales cinci pietre netede din pârâu și le-a pus în sacul de păstor pe care îl avea, în traistă, și praștia lui era în mâna lui; și s-a apropiat de filistean. Și filisteanul a înaintat și s-a apropiat de David; și omul care purta scutul mergea înaintea lui. Și când filisteanul s-a uitat și l-a văzut pe David, l-a disprețuit, pentru că era doar un tânăr și rumen și cu o înfățișare frumoasă. Și filisteanul i-a spus lui David: Sunt eu câine, de vii la mine cu toiege? Și filisteanul l-a blestemat pe David pe dumnezeii săi. Și filisteanul i-a spus lui David: Vino la mine și voi da carnea ta păsărilor cerului și fiarelor câmpului. Atunci David a spus filisteanului: Tu vii la mine cu o sabie și cu o suliță și cu un scut; dar eu vin la tine în numele DOMNULUI oștirilor, Dumnezeul armatelor lui Israel, pe care l-ai ocărât. În această zi DOMNUL te va da în mâna mea și te voi lovi și îți voi lua capul; și voi da astăzi trupurile moarte ale oștirii filistenilor păsărilor cerului și fiarelor sălbatice ale pământului; și tot pământul va cunoaște că este un Dumnezeu în Israel. Și toată această adunare va cunoaște că DOMNUL salvează nu cu sabie, nici cu suliță, pentru că bătălia este a DOMNULUI și el vă va da în mâinile noastre. Și s-a întâmplat, după ce filisteanul s-a ridicat și a înaintat și s-a apropiat să îl întâlnească pe David, că David s-a grăbit și a alergat spre armată să îl întâlnească pe filistean. Și David și-a pus mâna în sac și a luat de acolo o piatră și a tras-o cu praștia; și l-a lovit pe filistean în frunte, încât piatra s-a înfipt în fruntea lui; și el a căzut cu fața la pământ. Astfel David l-a învins pe filistean cu o praștie și cu o piatră și l-a lovit pe filistean și l-a ucis; dar nu era nicio sabie în mâna lui David. De aceea David a alergat și a stat în picioare pe filistean și i-a luat sabia și i-a scos-o din teacă și l-a ucis și i-a tăiat capul cu ea. Și când filistenii au văzut că luptătorul lor era mort, au fugit. Și bărbații lui Israel și ai lui Iuda s-au ridicat și au strigat și i-au urmărit pe filisteni până în vale și până la porțile Ecronului. Și răniții filistenilor au căzut pe calea spre Șaaraim, chiar până la Gat și până la Ecron. Și copiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor și le-au prădat corturile. Și David a luat capul filisteanului și l-a adus la Ierusalim; dar armura sa a pus-o în cortul său. Și când Saul l-a văzut pe David că iese împotriva filisteanului, a spus lui Abner, căpetenia oștirii: Abner, al cui fiu este tânărul acesta? Și Abner a spus: Precum sufletul tău trăiește, o împărate, nu pot să spun. Și împăratul a spus: Întreabă al cui fiu este tânărul. Și pe când David se întorcea de la măcelul filisteanului, Abner l-a luat și l-a adus înaintea lui Saul cu capul filisteanului în mâna lui. Și Saul i-a spus: Al cui fiu ești tu, tinere? Și David a răspuns: Eu sunt fiul servitorului tău Isai betleemitul.
1 Samuel 17:1-58 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
În acea vreme, filistenii și-au organizat corpurile de armată ca să înceapă un conflict (cu israelienii) la Soco, în teritoriul lui Iuda. Ei și-au stabilit tabăra la Efes-Damim, între Soco și Azeca. Împreună cu bărbații lui Israel, Saul a organizat tabăra în valea Ela. Apoi s-au așezat în linie, pregătiți de luptă împotriva filistenilor. Filistenii stăteau pe un deal, iar Israel stătea pe un altul. Între ei era o vale. Din tabăra filistenilor a ieșit un luptător care se numea Goliat. Provenea din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă. Avea pe cap un coif de bronz și era îmbrăcat cu o armură făcută din zale de bronz. Aceasta avea greutatea de cinci mii de șecheli. Era protejat la picioare de niște apărători făcute din bronz; iar la spate avea o lance. Lemnul lăncii lui era ca sulul unui țesător; iar vârful ei avea greutatea de șase sute de șecheli de fier. Cel care îi transporta scutul, mergea înaintea lui. Goliat s-a oprit și a strigat grupurilor armatei lui Israel așezate în linie pentru război: „De ce ați ieșit și v-ați aliniat pentru luptă? Oare nu sunt eu un filistean, iar voi slujitorii lui Saul? Alegeți pentru voi un bărbat și trimiteți-l să vină spre mine. Dacă va fi capabil să lupte cu mine și să mă omoare, atunci noi vom deveni slujitorii voștri. Dar dacă eu voi fi superior lui în forță și îl voi omorî, voi veți deveni sclavii noștri și ne veți sluji!” Filisteanul a continuat: „Ridiculizez și sfidez astfel unitățile de luptă ale lui Israel! Dați-mi un bărbat care să fie capabil să se lupte cu mine!” Când au auzit Saul și întregul Israel acele cuvinte spuse de filistean, s-au speriat și le-a fost frică. David era fiul acelui efratit din Betleemul locuit de urmașii lui Iuda, numit Ișai, care avea opt fii. În vremea guvernării regelui Saul, Ișai era bătrân, avansat în vârstă. Cei trei fii mai mari ai lui, au mers cu Saul la război. Numele primului născut în familia lui Ișai era Eliab. Al doilea fiu se numea Abinadab, iar al treilea Șama. David era ultimul dintre fiii lui Ișai. Cei trei fii mai mari ai lui, l-au urmat pe Saul, mergând la război. În acest timp, David a plecat de la Saul; și păștea turma tatălui lui, la Betleem. Acel filistean a venit înaintea lui Israel, procedând sfidător împotriva lui patruzeci de zile: atât dimineața, cât și seara. Într-o zi, Ișai i-a spus fiului lui care se numea David: „Ia pentru frații tăi această efă de grâu prăjit și zece pâini. Le vei duce repede în tabără. Ia și aceste zece bucăți de brânză; și du-le comandantului care conduce grupul format din mie de oameni. Acolo sunt ei. Vezi cum trăiesc frații tăi; și adu-mi vești de la ei. Îi vei găsi împreună cu Saul și cu ceilalți bărbați ai lui Israel în valea Ela, unde se luptă cu filistenii.” David s-a trezit dimineața devreme, a lăsat oile cu un paznic, a luat cu el tot ce i-a poruncit Ișai și a plecat. A ajuns în tabără tocmai când armata se alinia în poziție de luptă și producea sunete ca pentru război. Israel și filistenii s-au aliniat în poziții de luptă, față în față. David și-a lăsat lucrurile în grija celui care păzea bagajele; și a fugit în zona de conflict. Cum a ajuns, și-a întrebat frații despre cum trăiesc acolo. În timp ce vorbeau ei, din rândurile filistenilor a ieșit luptătorul Goliat din Gat. Acesta a spus aceleași cuvinte ca mai înainte; și David le-a auzit. Când l-au văzut pe filistean, toți israelienii au fugit din fața lui foarte panicați, zicând: „L-ați văzut pe acel bărbat înaintând? A ieșit ca să ridiculizeze pe Israel. Dacă va fi cineva capabil să îl omoare, regele îl va recompensa cu mari bogății, îi va da pe fiica lui ca soție și îi va scuti familia de impozite în Israel.” David i-a întrebat pe luptătorii care erau lângă el: „Ce i se va face aceluia care îl va omorî pe acest filistean și va face să înceteze această insultă la adresa poporului Israel? Cine este acest filistean – acest necircumcis – ca să desconsidere armatele Dumnezeului care este viu?” Ei i-au repetat ce spuseseră mai înainte, zicând: „Acestea sunt avantajele pe care le va avea cel care îl va omorî.” Eliab – fratele cel mai mare al lui David –, l-a auzit vorbind cu luptătorii. Atunci i s-a declanșat mânia împotriva lui; și i-a spus: „De ce ai venit aici și cu cine ai lăsat acele puține oi în deșert? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Ai venit să asiști la conflict!” David i-a răspuns: „Cu ce am greșit acum? Nu pot nici măcar să vorbesc (cu cineva)?” Apoi s-a întors de la el spre un altul; și l-a întrebat același lucru. Toți i-au dat răspunsul pe care îl mai auzise. Dar cuvintele lui David au fost reținute și apoi transmise lui Saul. Atunci el a trimis pe cineva să îl cheme. David i-a zis lui Saul: „Nimeni să nu fie descurajat din cauza acestui filistean! Slujitorul tău va merge și se va lupta cu el!” Saul i-a răspuns: „Nu poți să mergi împotriva acestui filistean ca să te lupți cu el; pentru că tu ești doar un tânăr, în timp ce el este un luptător (antrenat) încă din tinerețea lui!” Dar David i-a răspuns: „Slujitorul tău era păstor la oile tatălui lui. Când venea un leu sau un urs și lua o oaie din turmă, mergeam după el, îl loveam și salvam oaia scoțând-o din gura lui. Dacă venea împotriva mea, îl apucam de coamă și îl loveam până îl omoram. Slujitorul tău a reușit să omoare și leul și ursul; iar cu acest filistean necircumcis, se va întâmpla la fel – pentru că a insultat armatele Dumnezeului care este (singurul Dumnezeu) viu!” David a mai zis: „Iahve care m-a scăpat din laba leului și a ursului, mă va salva și din mâna acestui filistean!” Atunci Saul i-a spus lui David: „Du-te; și Iahve să fie cu tine!” Saul l-a îmbrăcat pe David cu armura lui: i-a pus un coif de bronz pe cap și l-a îmbrăcat cu o apărătoare făcută din zale. David a legat sabia lui Saul peste armură; și a încercat să meargă, pentru că nu era obișnuit cu ele. Dar apoi s-a dezbrăcat de ele, zicându-i lui Saul: „Nu pot să merg cu ele; pentru că nu sunt obișnuit cu acest echipament!” Apoi și-a luat toiagul în mână, a ales din vale cinci pietre fără asperități și le-a pus în buzunarul traistei lui de păstor. Luând praștia în mână, s-a deplasat spre filistean. Filisteanul se apropia din ce în ce mai mult de David, iar cel care îi transporta scutul, era înaintea lui. Filisteanul a privit; și când l-a văzut pe David, l-a desconsiderat; pentru că el nu era decât un tânăr cu părul roșcat și cu fața frumoasă. El i-a zis lui David: „Oare eu sunt un câine, ca să vii la mine cu bețe?” Apoi a început să îl blesteme invocând numele zeilor lui. Filisteanul i-a mai zis lui David: „Vino la mine; și voi da corpul tău păsărilor zburătoare și animalelor sălbatice de pe câmp!” David i-a răspuns: „Tu vii la mine cu sabie și cu lance; dar eu vin la tine în numele lui Iahve – Cel care mai este numit și Dumnezeul Armatelor. El este Dumnezeul armatelor lui Israel – Cel pe care tu L-ai insultat! Astăzi, Iahve te va face să fii învins și culcat la pământ de mâna mea! Te voi lovi și îți voi tăia capul! Astăzi voi da păsărilor zburătoare și animalelor sălbatice de pe pământ să mănânce din corpurile moarte ale oamenilor din armata filistenilor; și întreg pământul va ști că Israel are un Dumnezeu! Toți cei care sunt adunați aici, vor ști că Iahve nu salvează numai cu sabia și cu lancea – pentru că rezultatul luptei va fi decis de Iahve; și El va face să fiți învinși de noi!” Când filisteanul a început să se apropie de David, acesta a fugit repede spre liniile de luptă, ca să îl întâlnească. David și-a introdus mâna în traistă, de unde a scos o piatră. A aruncat piatra cu ajutorul praștiei; și l-a lovit pe filistean (chiar) în frunte. Acea piatră a pătruns în craniul lui. Filisteanul a căzut cu fața întoarsă spre pământ. Astfel a obținut David victoria împotriva filisteanului. Deși David nu avea sabie, el l-a lovit pe filistean și l-a omorât doar cu o praștie și cu o piatră… Apoi David a alergat și s-a oprit lângă filistean. I-a luat sabia, a scos-o din teaca ei și i-a tăiat capul cu ea. Atunci când au văzut că impunătorul lor luptător era mort, filistenii au fugit. Imediat, luptătorii (poporu)lui (numit mai târziu) Israel și cei din (teritoriile numite ulterior) Iuda s-au încurajat, au strigat ca pentru război și i-au urmărit pe filisteni până la intrarea în Gat și până la porțile Ecronului. Filistenii, răniți mortal, au căzut pe drumul Șaaraimului, până la Gat și la Ecron. Când s-au întors de la urmărirea filistenilor, israelienii le-au prădat tabăra. David a luat capul filisteanului și l-a adus la Ierusalim. A luat și armele filisteanului, pe care le-a adus la el în cort. Când l-a văzut Saul pe David înaintând împotriva filisteanului, l-a întrebat pe Abner care era conducătorul armatei: „Abner, al cui fiu este acest tânăr?” El i-a răspuns: „Regele meu, îți jur pe sufletul tău, care este viu, că nu știu!” Atunci regele i-a zis: „Află al cui fiu este acest tânăr!” După ce David s-a întors de la omorârea filisteanului, Abner l-a luat și l-a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul filisteanului. Saul l-a întrebat: „Al cui fiu ești, tinere?” David i-a răspuns: „Sunt fiul slujitorului tău numit Ișai care locuiește Betleem.”
1 Samuel 17:1-58 Noua Traducere Românească (NTR)
Filistenii și-au strâns trupele pentru război. Ei s-au strâns la Soco, care aparține de Iuda, și și-au așezat tabăra între Soco și Azeka, la Efes-Damim. Saul împreună cu bărbații lui Israel s-au strâns și și-au așezat tabăra în Valea Ela. Ei s-au așezat în linie de bătaie ca să-i înfrunte pe filisteni. Filistenii stăteau pe un deal, deoparte, iar Israel stătea pe un alt deal, de cealaltă parte, între ei aflându-se o vale. Din tabăra filistenilor a ieșit un viteaz al cărui nume era Goliat. Era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă. Pe cap avea un coif de bronz și era îmbrăcat cu o armură din zale de bronz în greutate de cinci mii de șecheli. Niște apărători din bronz îi acopereau picioarele, iar pe spate îi atârna o lance. Lemnul suliței lui era ca sulul unui țesător, iar vârful ei era de șase sute de șecheli de fier. Cel ce-i ducea scutul mergea înaintea lui. Goliat s-a oprit și a strigat trupelor lui Israel așezate în linie de bătaie: „De ce ați ieșit și v-ați aliniat pentru luptă? Oare nu sunt eu filistean și nu sunteți voi slujitorii lui Saul? Alegeți-vă un bărbat care să coboare la mine. Dacă va fi în stare să lupte cu mine și să mă ucidă, atunci noi vom deveni slujitorii voștri. Dacă însă eu îl voi învinge și-l voi ucide, atunci voi veți deveni slujitorii noștri și ne veți sluji“. Apoi filisteanul a zis: „Batjocoresc în ziua aceasta trupele lui Israel! Dați-mi un bărbat cu care să mă lupt!“. Când Saul și tot Israelul au auzit acele cuvinte rostite de filistean s-au înspăimântat și s-au temut foarte tare. David era fiul acelui efratit pe nume Ișai, din Betleemul lui Iuda. El avea opt fii, iar pe vremea lui Saul era bătrân, înaintat în vârstă. Cei trei fii mai mari ai lui Ișai plecaseră și îl urmaseră pe Saul la război. Numele celor trei fii ai săi care plecaseră la război erau: Eliab, întâiul născut; al doilea era Abinadab; iar al treilea era Șama. David era cel mai tânăr. Cei trei fii mai mari îl urmaseră pe Saul. David însă pleca și se întorcea de la Saul pentru a paște turma tatălui său, la Betleem. Timp de patruzeci de zile, filisteanul s-a apropiat dimineața și seara și a stat în poziție de luptă. Ișai i-a zis fiului său David: „Ia, te rog, pentru frații tăi, efa aceasta de grâne prăjite și aceste zece pâini și du-le repede în tabără. Ia și aceste zece bucăți de brânză și du-le căpeteniei peste mia lor. Vezi cum le merge fraților tăi și adu-mi vești de la ei. Ei se află împreună cu Saul și cu ceilalți bărbați ai lui Israel în Valea Ela, unde se luptă cu filistenii“. David s-a sculat dimineață, a lăsat turma în grija unui paznic, a luat cu el tot ce i-a poruncit Ișai și a plecat. Când a ajuns în tabără, armata se alinia în poziție de luptă, scoțând strigăte de război. Israel și filistenii s-au aliniat în poziții de luptă, față în față. David și-a lăsat lucrurile în grija celui ce păzea bagajele și a fugit la pozițiile de luptă. Cum a ajuns, și-a întrebat frații de sănătate. Pe când vorbea cu ei, iată că viteazul pe nume Goliat, filisteanul din Gat, a ieșit din rândurile filistenilor. El a rostit aceleași cuvinte ca mai înainte, iar David le-a auzit. Când l-au văzut pe acel bărbat, toți bărbații lui Israel au fugit dinaintea lui, fiindu-le foarte teamă. Bărbații lui Israel au zis: ‒ L-ați văzut pe acel bărbat înaintând? A înaintat ca să batjocorească pe Israel. Pe cel care-l va omorî, regele îl va răsplăti cu mari bogății, îi va da pe fata sa de soție și-i va scuti familia tatălui său de dări în Israel. David i-a întrebat pe bărbații care stăteau lângă el: ‒ Ce i se va face celui care-l va ucide pe acest filistean și va ridica astfel disprețul de peste Israel? Cine este acest filistean, acest necircumcis, ca să batjocorească armatele Dumnezeului celui Viu? Poporul i-a spus despre acea promisiune, zicând: ‒ Așa i se va face celui care-l va omorî. Când Eliab, fratele lui cel mai mare, l-a auzit vorbind cu bărbații, s-a mâniat pe David și i-a zis: ‒ De ce ai venit și cu cine ai lăsat acele puține oi în deșert? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Ai venit să vezi lupta. David a zis: ‒ Cu ce am greșit acum? Nu pot nici măcar să vorbesc? După aceea, s-a întors de la el spre un altul și l-a întrebat același lucru. Poporul i-a dat același răspuns ca mai înainte. Cuvintele rostite de David au fost auzite și istorisite lui Saul, care a trimis după el. David i-a zis lui Saul: ‒ Niciun om să nu se descurajeze în inima lui din cauza acestuia. Slujitorul tău va merge și se va lupta cu acest filistean. Saul însă i-a zis lui David: ‒ Nu poți să mergi împotriva acestui filistean ca să te lupți cu el, fiindcă tu ești doar un tinerel, pe când el este un războinic încă din tinerețea lui. Dar David i-a zis lui Saul: ‒ Slujitorul tău era păstor la turmele tatălui său. Când venea un leu sau un urs și lua o oaie din turmă, mă duceam după el, îl loveam și scăpam oaia din gura lui. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de coamă și-l loveam până îl omoram. Slujitorul tău a omorât și leul și ursul, iar cu filisteanul acesta, cu acest necircumcis, va fi ca și cu unul dintre ei, pentru că a batjocorit armatele Dumnezeului celui Viu. David a zis: ‒ DOMNUL, Care m-a scăpat din laba leului și a ursului, mă va scăpa și din mâna acestui filistean. Atunci Saul i-a zis lui David: ‒ Du-te și DOMNUL să fie cu tine! Saul l-a îmbrăcat pe David cu armura sa: i-a pus un coif de bronz pe cap și l-a îmbrăcat cu o armură din zale. David a legat sabia lui Saul peste armură și a încercat să meargă, deoarece nu era obișnuit cu ele. S-a dezbrăcat însă de ele, zicându-i lui Saul: ‒ Nu pot să merg cu ele, căci nu sunt obișnuit. După aceea, și-a luat toiagul în mână, a ales cinci pietre netede din pârâu, pe care le-a pus în buzunarul traistei sale de păstor, și-a luat praștia și s-a îndreptat spre filistean. Filisteanul se apropia din ce în ce mai mult de David, iar cel ce-i ducea scutul era înaintea lui. Filisteanul s-a uitat și când l-a văzut pe David, l-a disprețuit, căci acesta nu era decât un tinerel roșcat și cu înfățișare frumoasă. El i-a zis lui David: ‒ Sunt eu un câine, de vii la mine cu toiege? Apoi l-a blestemat pe David în numele dumnezeilor săi. Filisteanul i-a zis lui David: ‒ Vino la mine și voi da trupul tău păsărilor cerului și animalelor câmpului. David i-a zis filisteanului: ‒ Tu vii la mine cu sabie, suliță și lance, dar eu vin la tine în Numele DOMNULUI Oștirilor, Dumnezeul armatelor lui Israel, pe Care tu L-ai batjocorit. În ziua aceasta, DOMNUL te va da în mâna mea, te voi lovi și-ți voi tăia capul. Astăzi voi da păsărilor cerului și vietăților pământului cadavrele armatei filistenilor și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu. Și toți cei care sunt adunați aici vor ști că DOMNUL nu salvează nici prin sabie, nici prin suliță. Căci lupta este a DOMNULUI, iar El vă va da în mâinile noastre. Imediat ce filisteanul a început să se apropie de David, acesta a alergat repede înspre liniile de luptă ca să-l înfrunte. David și-a băgat mâna în traistă de unde a scos o piatră. A aruncat piatra cu ajutorul praștiei și l-a lovit pe filistean în frunte. Piatra a pătruns în fruntea lui, iar el a căzut cu fața la pământ. Astfel, cu o praștie și cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul. El l-a lovit pe filistean și l-a ucis. David n-a avut nici măcar o sabie în mână. Apoi David a alergat și s-a oprit lângă filistean. I-a luat sabia, a scos-o din teaca ei și i-a tăiat capul cu ea. Când au văzut că viteazul lor era mort, filistenii au luat-o la fugă. Atunci bărbații lui Israel și cei ai lui Iuda s-au ridicat, au scos un strigăt de război și i-au urmărit pe filisteni până la intrarea într-o vale și până la porțile Ekronului. Filistenii, răniți de moarte, au căzut pe drumul Șaaraimului până la Gat și la Ekron. Când s-au întors de la urmărirea filistenilor, fiii lui Israel le-au prădat tabăra. David a luat capul filisteanului și l-a adus la Ierusalim, iar armele filisteanului le-a dus la el în cort. Când l-a văzut Saul pe David ieșind împotriva filisteanului, l-a întrebat pe Abner, conducătorul armatei: ‒ Abner, al cui fiu este acest tânăr? Abner i-a răspuns: ‒ Viu este sufletul tău, rege, că nu știu. Atunci regele i-a zis: ‒ Află al cui fiu este acest tânăr. Îndată ce David s-a întors de la uciderea filisteanului, Abner l-a luat și l-a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul filisteanului. Saul i-a zis: ‒ Al cui fiu ești, tinere? David i-a răspuns: ‒ Sunt fiul slujitorului tău Ișai din Betleem.
1 Samuel 17:1-58 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Filistenii și‑au strâns trupele pentru război și s‑au adunat la Soco, în Iuda; și‑au așezat tabăra între Soco și Azeca, la Efes‑Damim. Saul și bărbații lui Israel s‑au strâns, și‑au așezat tabăra în Valea Terebintului și s‑au așezat în linie de bătaie împotriva filistenilor. Filistenii se așezaseră pe o colină de o parte, și Israel, pe o colină de cealaltă parte, iar între ei era valea. Atunci, din trupele filistenilor a ieșit un luptător pe nume Goliat; era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă. Avea coif de aramă pe cap și purta o platoșă de zale ce cântărea cinci mii de sicli de aramă. Avea pulpare de aramă peste fluierele picioarelor și o suliță de aramă prinsă la spate. Coada lăncii lui era ca sulul de țesut, și fierul lăncii cântărea șase sute de sicli de fier. Cel ce‑i purta scutul mergea înaintea lui. Filisteanul s‑a oprit, a strigat către șirurile oștirii lui Israel și le‑a spus: „La ce ați mai ieșit rânduiți de luptă? Nu sunt eu filistean, iar voi, slugile lui Saul? Alegeți‑vă un om care să coboare la mine! Dacă va fi în stare să se lupte cu mine și să mă răpună, noi vom fi robii voștri; dar, dacă eu voi fi în stare să-l răpun, voi veți fi robii noștri și ne veți sluji.” Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi ocară asupra oștirilor lui Israel: dați‑mi un om ca să mă lupt cu el!” Saul și tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului, s‑au descumpănit și s‑au înfricoșat foarte tare. Și David era fiul efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda numit Ișai, care avea opt fii. Pe vremea lui Saul, acesta era bătrân, înaintat în vârstă. Cei trei fii mai mari ai lui Ișai îl urmaseră pe Saul la război; numele celor trei fii ai lui care porniseră la război erau acestea: Eliab, întâiul născut, Abinadab, al doilea, și Șama, al treilea. David era mezinul. Cei trei fii mai mari îl urmaseră pe Saul, însă David se tot ducea și se întorcea de la Saul ca să pască oile tatălui său, la Betleem. Filisteanul își făcea apariția dimineața și seara; și s‑a înfățișat astfel timp de patruzeci de zile. Ișai i‑a zis fiului său David: „Ia, te rog, pentru frații tăi efa aceasta de grâu prăjit și aceste zece pâini și dă o fugă până în tabără, la frații tăi; iar aceste zece cașuri du‑i-le căpeteniei peste o mie! Vezi dacă frații tăi sunt bine și adu‑mi vești de la ei! Ei sunt cu Saul și cu toți bărbații lui Israel în Valea Terebintului, ca să lupte împotriva filistenilor.” David s‑a sculat dis‑de‑dimineață. A lăsat oile în seama unui paznic, și‑a luat lucrurile și a plecat, după cum îi poruncise Ișai. Când a ajuns în tabără, oștirea se așeza în șiruri de bătaie și scotea strigăte de luptă. Israel și filistenii s‑au așezat în șiruri de bătaie, o oștire împotriva celeilalte. David și‑a lăsat lucrurile în grija celui ce păzea calabalâcurile și a alergat la șirurile de bătaie. Cum a ajuns, i‑a întrebat de sănătate pe frații săi. Tocmai când stătea el de vorbă cu ei, din șirurile filistenilor a ieșit luptătorul, filisteanul din Gat numit Goliat. A rostit aceleași cuvinte ca mai înainte, și David le‑a auzit. La vederea lui, toți bărbații lui Israel au fugit dinaintea lui, cuprinși de o mare frică. Fiecare zicea: „L‑ați văzut pe omul acesta care a ieșit în față? Ca să arunce ocară asupra lui Israel a ieșit! Celui care îl va răpune pe Goliat regele îi va dărui mari bogății, i‑o va da pe fiica sa de nevastă și va scuti de dări casa tatălui său în Israel.” David le‑a zis oamenilor de lângă el: „Ce i se va face omului care îl va răpune pe filisteanul acesta și va lua ocara de peste Israel? Cine este acest filistean, acest necircumcis, ca să ocărască oștirea Dumnezeului celui viu?” Poporul i-a spus din nou aceleași lucruri: „Așa și așa i se va face omului care‑l va răpune.” Eliab, fratele lui cel mai mare, care‑l auzise vorbind cu oamenii, s‑a aprins de mânie împotriva lui David și i‑a zis: „De ce ai venit? Cu cine ai lăsat acele puține oi în pustiu? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii! Ai venit să vezi lupta!” David a răspuns: „Dar oare ce‑am făcut? E doar o întrebare!” Și s‑a întors de la el, a intrat în vorbă cu altul și i‑a pus aceleași întrebări. Poporul i‑a răspuns ca mai înainte. Cuvintele rostite de David s-au auzit în tabără și au fost aduse la cunoștința lui Saul, care a trimis să‑l caute. David i‑a zis lui Saul: „Nimeni să nu‑și piardă nădejdea din pricina filisteanului! Robul tău va merge să se lupte cu el!” Saul i‑a zis lui David: „Nu poți să te duci să te lupți cu filisteanul acesta, căci tu ești un tinerel, și el este un om deprins cu războiul încă din tinerețea lui.” David i‑a zis lui Saul: „Robul tău păștea oile tatălui său și, când un leu sau un urs venea să‑mi ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam și‑i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam și‑l omoram. Așa a doborât robul tău leul și ursul; și filisteanul acesta necircumcis va sfârși ca ei, căci a ocărât oștirea Dumnezeului celui viu.” David a mai zis: „DOMNUL, care m‑a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean.” Atunci Saul i‑a zis lui David: „Du‑te, și DOMNUL să fie cu tine!” Saul l‑a îmbrăcat pe David cu armura lui: i‑a pus coif de aramă pe cap și l‑a îmbrăcat cu platoșă. David și‑a încins sabia peste armură, dar nu i-a venit la îndemână să meargă, fiindcă nu era obișnuit cu ea. Atunci i‑a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu acestea, căci nu sunt obișnuit.” Așa că David le‑a lăsat deoparte. Și‑a luat toiagul în mână, și‑a ales cinci pietre netede din râu și le‑a pus în traista lui de păstor, în săculeț. Apoi, cu praștia în mână, s‑a apropiat de filistean. Filisteanul s-a apropiat și el de David, iar omul care‑i ducea scutul mergea înaintea lui. Filisteanul s‑a uitat și, când l‑a zărit pe David, l‑a privit cu dispreț, căci nu vedea în el decât un tânăr roșcovan și frumos la înfățișare. Filisteanul i‑a zis lui David: „Oare sunt eu câine, de vii la mine cu toiege?” Apoi filisteanul l‑a blestemat în numele dumnezeilor lui. Filisteanul a adăugat: „Vino încoace, și am să dau carnea ta păsărilor cerului și fiarelor câmpului!” David i‑a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu lance și cu suliță, dar eu vin împotriva ta în Numele DOMNULUI Oștirilor, al Dumnezeului oștirii lui Israel, pe care ai ocărât-o! Astăzi, DOMNUL te va da în mâinile mele, te voi răpune și‑ți voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului și fiarelor pământului. Și tot pământul va ști că există un Dumnezeu în Israel. Și toată adunarea aceasta va ști că DOMNUL nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. A DOMNULUI este lupta și El vă dă în mâinile noastre.” Când filisteanul a dat să iasă în întâmpinarea lui David, David s‑a repezit pe câmpul de bătaie ca să dea piept cu filisteanul. Și‑a vârât mâna în traistă, a luat de acolo o piatră, a aruncat‑o cu praștia și l‑a lovit pe filistean în frunte; piatra i‑a intrat în frunte, iar filisteanul s-a prăbușit cu fața la pământ. David, cu o praștie și o piatră, a fost mai tare decât filisteanul; fără să fi avut o sabie în mână, l‑a doborât pe filistean și l‑a omorât. David a alergat, s‑a oprit lângă filistean, i‑a luat sabia, scoțând‑o din teacă, l‑a omorât și i‑a tăiat capul. Când au văzut filistenii că viteazul lor a murit, au rupt‑o la fugă. Bărbații din Israel și din Iuda au scos chiote și i‑au urmărit pe filisteni până în vale și până la porțile Ecronului. Filistenii răniți de moarte au căzut pe drumul spre Șaaraim, până la Gat și Ecron. Fiii lui Israel s‑au întors de la urmărirea filistenilor și le‑au jefuit tabăra. David a luat capul filisteanului și l‑a dus la Ierusalim, iar armele acestuia le‑a pus în cortul său. Când l‑a văzut Saul pe David ieșind în întâmpinarea filisteanului, i‑a zis lui Abner, căpetenia oștirii: „Al cui fiu este tânărul acesta, Abner?” Abner a răspuns: „Pe viața ta, o, rege, dacă știu!” „Întreabă al cui fiu este tânărul acesta”, a zis regele. Și, când s‑a întors David după ce‑l omorâse pe filistean, Abner l‑a luat și l‑a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul filisteanului. Saul l‑a întrebat: „Al cui fiu ești, tinere?” Și David a răspuns: „Sunt fiul robului tău Ișai, betleemitul.”
1 Samuel 17:1-58 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Filistenii și-au strâns oștile ca să facă război și s-au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărât între Soco și Azeca, la Efes-Damim. Saul și bărbații lui Israel s-au strâns și ei; au tăbărât în Valea Terebinților și s-au așezat în linie de bătaie împotriva filistenilor. Filistenii se așezaseră pe un munte de o parte, și Israel, pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărțea. Atunci a ieșit un om din tabăra filistenilor și a înaintat între cele două oștiri. El se numea Goliat, era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă. Pe cap avea un coif de aramă și purta niște zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă. Avea niște turetci de aramă peste fluierele picioarelor și o pavăză de aramă între umeri. Coada suliței lui era ca un sul de țesut, și fierul suliței cântărea șase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui. Filisteanul s-a oprit și, vorbindu-le oștilor lui Israel așezate în șiruri de bătaie, le-a strigat: „Pentru ce ieșiți să vă așezați în șiruri de bătaie? Nu sunt eu filistean și nu sunteți voi slujitorii lui Saul? Alegeți un om care să se coboare împotriva mea! Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voștri; dar dacă-l voi birui și-l voi omorî eu, voi ne veți fi robi nouă și ne veți sluji.” Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi o ocară asupra oștirii lui Israel: dați-mi un om ca să mă lupt cu el!” Saul și tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului și s-au înspăimântat și au fost cuprinși de o mare frică. Și David era fiul efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda numit Isai, care avea opt fii. Pe vremea lui Saul, el era bătrân, înaintat în vârstă. Cei trei fii mai mari ai lui Isai îl urmaseră pe Saul la război; întâiul născut dintre cei trei fii ai lui care porniseră la război se numea Eliab, al doilea – Abinadab, și al treilea – Șama. David era cel mai tânăr. Și când cei trei mai mari l-au urmat pe Saul, David a plecat de la Saul și s-a întors la Betleem ca să pască oile tatălui său. Filisteanul înainta dimineața și seara și s-a înfățișat astfel timp de patruzeci de zile. Isai i-a zis fiului său David: „Ia pentru frații tăi efa aceasta de grâu prăjit și aceste zece pâini și aleargă în tabără la frații tăi; du-i și aceste zece cașuri de brânză căpeteniei care este peste mia lor! Să vezi dacă frații tăi sunt bine și să-mi aduci vești temeinice! Ei sunt cu Saul și cu toți bărbații lui Israel în Valea Terebinților, în război cu filistenii.” David s-a sculat dis-de-dimineață. A lăsat oile în seama unui paznic, și-a luat lucrurile și a plecat, cum îi poruncise Isai. Când a ajuns în tabără, oștirea pornise să se așeze în șiruri de bătaie și scotea strigăte de război. Israel și filistenii s-au așezat în șiruri de bătaie, oștire către oștire. David a dat lucrurile pe care le avea în mâinile celui ce păzea calabalâcurile și a alergat la șirurile de bătaie. Cum a ajuns, i-a întrebat pe frații săi de sănătate. Pe când vorbea cu ei, iată că filisteanul din Gat numit Goliat a înaintat între cele două oștiri, ieșind afară din șirurile filistenilor. A rostit aceleași cuvinte ca mai înainte, și David le-a auzit. La vederea acestui om, toți cei din Israel au fugit dinaintea lui și i-a apucat o mare frică. Fiecare zicea: „L-ați văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, împăratul îl va umple de bogății, i-o va da de nevastă pe fiica sa și va scuti de dări casa tatălui său în Israel.” David le-a zis oamenilor de lângă el: „Ce i se va face aceluia care îl va omorî pe filisteanul acesta și va lua ocara de deasupra lui Israel? Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oștirea Dumnezeului celui viu?” Poporul, spunând din nou aceleași lucruri, i-a zis: „Așa și așa i se va face aceluia care-l va omorî.” Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceștia, s-a aprins de mânie împotriva lui David și a zis: „Pentru ce te-ai coborât tu și cui ai lăsat acele puține oi în pustie? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Te-ai coborât ca să vezi lupta.” David a răspuns: „Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?” Și s-a întors de la el ca să vorbească cu altul și i-a pus aceleași întrebări. Poporul i-a răspuns ca și întâiași dată. Când s-au auzit cuvintele rostite de David, au fost spuse înaintea lui Saul, care a trimis să-l caute. David i-a zis lui Saul: „Nimeni să nu-și piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el.” Saul i-a zis lui David: „Nu poți să te duci să te bați cu filisteanul acesta, căci tu ești un copil, și el este un om războinic din tinerețea lui.” David i-a zis lui Saul: „Robul tău păștea oile tatălui său. Și când un leu sau un urs venea să-mi ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam și-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam și-l omoram. Așa a doborât robul tău leul și ursul; și cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca și cu unul din ei, căci a ocărât oștirea Dumnezeului celui viu.” David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean.” Și Saul i-a zis lui David: „Du-te, și Domnul să fie cu tine!” Saul l-a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă și l-a îmbrăcat cu o platoșă. David a încins sabia lui Saul peste hainele lui și a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi i-a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armura aceasta, căci nu sunt obișnuit cu ea.” Și s-a dezbrăcat de ea. Și-a luat toiagul în mână, și-a ales din pârâu cinci pietre netede și le-a pus în traista lui de păstor și în buzunarul hainei. Apoi, cu praștia în mână, a înaintat împotriva filisteanului. Filisteanul s-a apropiat puțin câte puțin de David, și omul care-i ducea scutul mergea înaintea lui. Filisteanul s-a uitat și, când l-a zărit pe David, a râs de el, căci nu vedea în el decât un copil cu păr bălai și cu fața frumoasă. Filisteanul i-a zis lui David: „Ce! Sunt câine, de vii la mine cu toiege?” Și după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui, a adăugat: „Vino la mine, și voi da carnea ta păsărilor cerului și fiarelor câmpului!” David i-a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu pavăză, dar eu vin împotriva ta în Numele Domnului Oștirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel, pe care ai ocărât-o. Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî și-ți voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului și fiarelor pământului. Și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu. Și toată mulțimea aceasta va ști că Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. Căci biruința este a Domnului, și El vă dă în mâinile noastre.” Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului. Și-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră și a aruncat-o cu praștia; l-a lovit pe filistean în frunte, și piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu fața la pământ. Astfel, cu o praștie și cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul; l-a trântit la pământ și l-a omorât, fără să aibă sabie în mână. A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât și i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriașul lor a murit, au luat-o la fugă. Și bărbații lui Israel și Iuda au dat chiote și au pornit în urmărirea filistenilor până în vale și până la porțile Ecronului. Filistenii răniți de moarte au căzut pe drumul care duce la Șaaraim, până la Gat și până la Ecron. Și copiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor și le-au jefuit tabăra. David a luat capul filisteanului și l-a dus la Ierusalim; și a pus armele filisteanului în cortul său. Când l-a văzut Saul pe David mergând împotriva filisteanului, i-a zis lui Abner, căpetenia oștirii: „Al cui fiu este tânărul acesta, Abner?” Abner a răspuns: „Pe sufletul tău, împărate, că nu știu.” „Întreabă dar al cui fiu este tânărul acesta”, a zis împăratul. Și când s-a întors David după ce-l omorâse pe filistean, Abner l-a luat și l-a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul filisteanului. Saul i-a zis: „Al cui fiu ești, tinere?” Și David a răspuns: „Sunt fiul robului tău Isai, betleemitul.”
1 Samuel 17:1-58 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Toți Filistenii s-au unit Și oștile și-au pregătit, Gata fiind pentru război. La Soco, ei s-au strâns apoi, Unde-o cetate se găsea, Care, de Iuda, se ținea. Locul în care-au poposit, Efes-Damim, este numit. El, între Soco e aflat Și-ntre Azeca-i așezat. Saul – și-alăturea de el, Bărbații toți din Israel – S-au strâns și ei și au găsit Un loc ce fost-a potrivit, În valea care s-a chemat, „A terebinților”. Au stat, În linie, cu toți, apoi, Gata fiind, pentru război. Doi munți înalți au străjuit Valea. Pe unul, s-a suit Oștirea Filistenilor, Iar a lui Israel popor, Pe celălalt, s-a cățărat. Doar valea între ele-a stat. Atunci, din oastea cea pe care Neamul de Filisteni o are, Un om voinic s-a arătat Și-n vale a înaintat. Omul, din Gat, era venit Și Goliat a fost numit. El – de statură – era mare, Căci șase coți și-o palmă, are. Pe cap, purta coif de aramă, Iar zalele – de bună seamă – Tot din aramă s-au făcut. Cinci mii de sicli a avut Solzii armuri-n greutate, Precum și zalele purtate. Tot de aramă îi erau Turecii care-i înveleau Și fluierul picioarelor, Iar pavăza umerilor, Tot din aramă se vădea Și spatele-i acoperea. O suliță, el a avut, Cu coada ca un sul țesut, Iar fierul ce era în ea, La șase sute sicli-avea. De-un scut era el apărat, Și-n fața lui era purtat De-un om cari sarcină-a avut Doar ca să poarte al său scut. Spre linia lui Israel, Se duse Filisteanu-acel, Iar când, în vale, s-a oprit, În felu-acesta, a vorbit: „De ce, în șiruri de război, V-ați așezat, acuma, voi? Nu sunt eu, oare, Filistean? Acum, alegeți un oștean Dintre cei care îl slujesc Pe Saul, pentru că voiesc Să-l chem, cu mine, a lupta. Să vină a mă înfrunta – Dacă tărie are-n el – O înțelegere, astfel, Avem a face-n urmă, noi! Dacă oșteanul de la voi, Să mă omoare, va putea, Atuncea noi – și-asemenea Tot neamul Filistenilor – Robi fi-vom, pentru-al vost’ popor. Dar dacă am să reușesc, Pe-al vost’ oștean să-l biruiesc, Atunci voi fi-veți înrobiți Și nouă o să ne slujiți. Priviți-mă! Eu sunt acel Cari, astăzi, peste Israel, Arunc ocară! Căutați Un om, pe care să mi-l dați Ca să mă lupt cu el apoi, Să ia ocara de pa voi!” Saul și tot poporul lui, La glasul Filisteanului, S-au și simțit, pe loc, învinși, Fiind de teamă-apoi, cuprinși. David era fiul pe care, Isai – din Betleem – îl are. Isai, opt fii, a dobândit, Și-acum era îmbătrânit, Căci anii, greu, îl apăsau. Trei fii de-ai săi îl însoțeau – Atunci – pe Saul, la război. Primul e Eliab și-apoi, Abinadab a mai venit, Precum și Șama, la sfârșit. Dar cel mai tânăr dintre frați, E David. Când au fost luați Cei trei, de Saul, la război, David se-ntoarse înapoi, La Betleem, la casa lui, Să pască turma tatălui. Oșteanul cel voinic, pe care Neamul de Filisteni îl are, În fiecare zi ieșea – De două ori – și se ducea În vale, strigând înspre munte, Dar n-avea cine să-l înfrunte. În zorii zilei el mergea Și-apoi, când seară se făcea. În patruzeci de zile, el A mers și a făcut la fel. Isai, lui David, i-a vorbit: „O efă, eu am pregătit, Cu grâu prăjit. De-asemenea, Și zece pâini, alăturea. Aleargă pân’ la ai tăi frați Cari sunt în tabără aflați, Și du-le, ce le-am pregătit. Să iei și cașul, negreșit. Zece bucăți sunt pregătite, Cari trebuie-a fi dăruite Omului care o să fie Mai mare pus, peste o mie, La cel care-i conducător, Pus peste mia fraților. Vezi dacă frații tăi sunt bine, Și-apoi întoarce-te la mine. În grabă mare să te duci Și vești temeinice s-aduci! Frații, cu Saul, sunt aflați, Și cu-ai lui Israel bărbați, În valea cari – de bună seamă – „A terebinților”, se cheamă, Căci în război e-al nost’ popor, Cu neamul Filistenilor.” David, în zori, când s-a sculat, Mai întâi, turma, și-a lăsat În grija unui paznic pus De el, la oi, și-apoi s-a dus Să împlinească, negreșit, Poruncile ce le-a primit. În tabără, el a intrat Și pe-ai săi frați i-a căutat. Strigând, în linii de război, Oastea s-a înșirat apoi. Oștirea cea din Israel Și cea de Filisteni, astfel, Față în față se aflau Și-n linii de război ședeau, Gata de luptă orișicând, Mari strigăte, mereu, scoțând. David a dat tot ce-a adus, În mâna celui ce-a fost pus De strajă, fiind păzitor Al lucrurilor tuturor Și-apoi, în grabă-a alergat, La frații săi și i-a-ntrebat De sănătate, cum a zis Tatăl, atunci când l-a trimis. Ai săi frați s-au vădit să fie, În linia de bătălie. Pe când cu frații săi ședea David, alături, și vorbea, Din rândul Filistenilor Ieși acel oștean al lor, Cari Goliat era numit Și cari, din Gat, era venit. Oșteanul a înaintat Spre Israel și a strigat – La fel ca-n zilele trecute – Cuvintele, de toți, știute. Astfel, și David – negreșit – Vorbele lui, le-a auzit. Israeliți-au fost speriați Și-au alergat, înspăimântați, Care-ncotro, când l-au zărit, Și-n felu-acesta, au vorbit: „Văzut-ați cum a-naintat Și cum, apoi, aruncat Ocara peste Israel? De-ar fi un om, care – cu el – Să fie-n stare să se pună La luptă și să îl răpună, Omul acela – negreșit – Are să fie răsplătit De împărat. Va fi umplut Cu-averi, cum nu s-au mai văzut, Iar fiica împăratului Va deveni nevasta lui. Nici dări nu va mai fi silit Ca să plătească, căci scutit De a lor plată, va fi el Și-apoi și tatăl său, la fel.” David, pe cei ce s-au aflat În jurul lui, i-a întrebat: „Ce are să se facă, oare, Celui care o să-l omoare Pe Filistean și-n acest fel, Ridică, de pe Israel, Ocara ce s-a aruncat? Cum de, ăst om a cutezat – Cari netăiat e împrejur – S-arunce cu ocară-n jur, Pe oștile lui Dumnezeu, Acela care-I viu, mereu?” Toți cei care l-au ascultat, Atunci, din nou, au repetat, Ceea ce mai întâi au spus, De cinstea-n care va fi pus Cel ce se va vădi în stare, Pe Filistean, să îl omoare. Când Eliab a auzit, În ce fel, David a vorbit, Îndată s-a și mâniat Pe el și-apoi, l-a întrebat: „De ce te-ai pogorât la noi, Și-ai părăsit turma de oi, Pe cari, tata ți-a-ncredințat-o? În grija cui, oare-ai lăsat-o? Sau singură e în pustie? Cunosc eu bine-a ta mândrie Și răutatea cea pe care Inima ta, numai, o are! Te-ai pogorât, doar că ai vrut Ca lupta, să o fi văzut!” David, atuncea, a vorbit: „Ce vină am? Cu ce-am greșit? Nu pot și eu ca să vorbesc Cu cei pe care-i întâlnesc?” Apoi, la un alt om, s-a dus, Și-aceleași întrebări i-a pus. Toți cei cu cari s-a întâlnit, La fel ca primii, i-au vorbit. Cuvintele ce-au fost rostite, De David, fost-au auzite De către Saul, cari – de-ndat’ – La el să vină, l-a chemat. David, la Saul, a fost dus Și-n fața lui, astfel, a spus: „Nu vă speriați de Filistean! Să nu-și piardă nici un oștean, Nădejdea, din pricina lui! Eu, robul împăratului, Mă duc la Filisteanu-acel, Căci vreau ca să mă lupt, cu el!” Saul a zis: „Ce tot vorbești? Nu vezi că, un copil, tu ești? Nu poți să-l bați pe Filistean, Pentru că el este oștean, Din tinerețe. E voinic – Războinic e – iar tu ești mic!” David răspunse: „Robul tău, Păstor era, la tatăl său, Iar când un leu – sau urs – venea Și câte-o oaie îi răpea, El alerga, fără de teamă, Și reușea – de bună seamă – Ca oaia s-o salveze-apoi, Și s-o aducă înapoi. Când prădătorul încerca, În contră-mi, a se ridica, De falcă eu îl înhățam De-ndată, și îl omoram. În ăst fel, doborât-am eu, Leul, sau ursul, tot mereu. Iată, cu Filisteanu-acel, Se va-ntâmpla-n același fel, Căci netăiatul împrejur A cutezat s-arunce-n jur, Ocări, care, pe Israel, Căzut-au. Dar nu știe el Că o să fie pedepsit, Căci cu ocări a azvârlit În oștile lui Dumnezeu, Acel care e viu, mereu!” În urmă, David a rostit: „Domnul, Cel ce m-a izbăvit – Atât din gura leilor, Cât și din laba urșilor – Mă scapă și de Filistean Și am să-l birui pe dușman!” Saul a zis: „Fă cum e bine. Domnul, mereu, fie cu tine!” Apoi, pe David l-a luat, Cu haina lui l-a îmbrăcat, I-a dat și coiful de aramă, Și-o platoșe, de bună seamă. David s-a-ncins, cu sabia Pe care Saul o avea, Și câțiva pași, el a făcut. Abia atuncea a văzut Că greutatea cea pe care Hainele-o au este prea mare. Atunci, lui Saul i-a vorbit: „Nu pot, căci nu-s obișnuit Să port armura. E prea grea Și nu pot să mă mișc, cu ea.” Îndată, el s-a dezbrăcat Și a simțit că-i ușurat. Cu-al său toiag, el a pornit Spre vale, unde s-a oprit În albia pârâului. A căutat, în unda lui, Și a găsit cinci pietre care Netede-au fost la-nfățișare. Apoi, o parte-a pietrelor, Le-a pus în traista de păstor, Iar altă parte-n buzunar, Să-i fie la-ndemână dar. Praștia-n mână și-a luat Și-n urmă, a înaintat, Spre Filistean. Când l-a zărit, Oșteanu-ndată a pornit, Spre el. În fața lui, mergea Cel care, scutul, îi ducea. Apoi, când s-a apropiat Și când, mai bine, s-a uitat La David, omul a-nceput Să râdă, căci el a văzut Doar un copil – de bună seamă – De care n-avea nici o teamă. Copilul care îi ședea, În față, păr bălai, avea. La trup, fusese mlădios, Iar chipul îi era frumos. Apoi, lui David i-a vorbit: „Câine sunt eu, de ai venit Cu un toiag în fața mea? Este toiag, sau o nuia?” Pe dumnezeul cel pe care Neamul de Filisteni îl are, Pe David, el l-a blestemat Și-n urmă, a adăugat: „Vino la mine, și-am să-ți iau Carnea, căci vreau ca să o dau La fiarele pământului Și păsărilor cerului! David a zis: „Tu vii la mine, Și ai o sabie cu tine. Mai ai și sulița cea mare, Precum și scutul tău cel tare. Dar iată că la tine, eu, În Numele lui Dumnezeu – Al Domnului oștirilor, Din al lui Israel popor – Acuma vin, și-atât îți spun: Află că am să te răpun, Pentru că tu – neîncetat – Ocară doar, ai aruncat, Asupra oștilor pe care, Al nostru Dumnezeu le are. Domnul te dă pe mâna mea! Capul, eu – azi – ți-l voi tăia, Iar stârvurile tuturor, Din oastea Filistenilor, La păsările cerului Și fiarelor pământului, Am să le dau, spre-a fi mâncate, Și toate fi-vor săturate. Pământul va afla, astfel, Cum că poporul Israel, Nu-i singur, pentru că, mereu, Alături lui, e Dumnezeu. Cei care-aici s-au adunat, Au să priceapă, imediat, Că Dumnezeu nu mântuiește Prin sabie, nu izbăvește Prin suliță. El o să dea Izbândă, după cum va vrea, Căci biruința e a Lui. Astfel, prin voia Domnului, Lăsată e oștirea voastră S-ajungă predă-n mâna noastră.” Când Filisteanu-a auzit Aceste vorbe, a pornit, În contra lui, înfuriat. David, spre el, a alergat Și înainte i-a ieșit. O piatră, el și-a pregătit, Pe cari, din traistă, a luat-o Și-n praștie a așezat-o. Din praștie, când a zburat, Piatra aceea s-a-mplântat În fruntea Filisteanului, Frângând elanul omului, Care, pe dată, s-a oprit, Jos – la pământ – fiind trântit. În felu-acesta, s-a văzut Precum că David a putut, Doar cu o praștie, să vie – Și cu o piatră – și să fie Mai tare decât un oștean. El l-a învins pe Filistean, Chiar dacă n-a fost înarmat, Cu sabie, și-mplătoșat. După ce, piatra, a zvârlit, La Filisteanul prăbușit Jos la pământ, a alergat David apoi, și i-a luat Sabia care o avea La cingătoare și cu ea, Capul i l-a tăiat îndată. Oastea de Filisteni, aflată Mai la oparte, a văzut Tot ceea ce s-a petrecut: Cum l-a ucis pe uriaș, Cu praștia, un copilaș. Pe dată, frica i-a-ncolțit Și-nspăimântați, ei au fugit. Israeliții, însoțiți De cei care erau veniți Din Iuda, grabnic, au pornit Pe urma lor și-au chiuit De bucurie, ne-ncetat. Pân’ la Ecron i-au alergat Pe Filisteni și i-au bătut. Răniți de moarte, au căzut – Mulți dintre ei – pe drumul care, Spre Șaraim, se pierde-n zare, De unde, către Gat, cotea Și-apoi Ecronu-l atingea. Când se întoarseră-napoi, Israeliți-au mers apoi, În tabăra dușmanilor – În cea a Filistenilor, Pe care ei au părăsit-o – Și-n acest fel, au jefuit-o. David era, în mâna lui, Cu capul Filisteanului, Pe care-n urmă, el l-a dus Și la Ierusalim l-a pus. Armele Filisteanului, Le-a așezat în cortul lui. Saul, atunci când l-a zărit Pe David care a pornit În contra Filisteanului, Îi zise căpitanului Oștirii sale: „Vreau să știu, Cine-i acesta? Al cui fiu, E tânărul acesta, oare?” Abner, care era mai mare Peste oștire, s-a uitat La Saul și-a răspuns, mirat: „Pe al tău suflet, împărate, Nu pot răspunde – din păcate – Pentru că nu știu cine este.” „Caută ca să prinzi de veste”– Îi zise Saul, mai apoi. Când David a venit ‘napoi – Deci după ce el l-a ucis Pe Filistean – Abner i-a zis: „Vino cu mine, căci chemat Ești, chiar de către împărat!” Cu capul Filisteanului, David era în mâna lui, Când împăratul l-a chemat. Saul, atunci, l-a întrebat: „Al cui ești tu? Aș vrea să știu!” David răspunse: „Sunt un fiu, Al unui rob pe care-l ai Și care e chemat Isai. Află că el e tatăl meu, Și că, din Betleem, sunt eu.”
1 Samuel 17:1-58 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Filistenii și-au adunat taberele pentru luptă la Sóco, care este în Iúda; și-au fixat tabăra între Sóco și Azecá, la Éfes-Damím. Saul și bărbații lui Israél s-au adunat, și-au fixat tabăra la Émec-Elá și s-au așezat în linie de luptă împotriva filisténilor. Filistenii s-au așezat pe o parte a muntelui, iar Israél s-a așezat pe cealaltă parte a muntelui: o vale era între ei. A ieșit un luptător din tabăra filisténilor și numele lui era Goliát din Gat. Înălțimea lui era de șase coți și o palmă. Avea pe cap un coif de bronz și era îmbrăcat cu o platoșă în solzi a cărei greutate era de cinci mii de sícli de bronz. Avea jambiere din bronz la picioare și o lance de bronz între umerii săi. Coada lancei lui era ca sulul unui țesător, iar vârful lancei sale era de șase sute de sícli de fier. Cel care-i purta scutul mergea înaintea lui. [Goliát] s-a oprit și a spus către liniile de luptă ale lui Israél: „Pentru ce ați ieșit în linie de luptă? Oare nu sunt eu filistean, iar voi sclavii lui Saul? Alegeți-vă pe cineva și să coboare la mine! Dacă va putea să se lupte cu mine și mă va bate, noi vom fi sclavii voștri; dar dacă eu voi putea să-l bat, voi veți fi sclavii noștri și ne veți sluji”. Filisteanul a zis: „Eu astăzi am disprețuit liniile de luptă ale lui Israél. Dați-mi pe cineva ca să luptăm împreună!”. Saul și tot Israélul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului, s-au înspăimântat și au fost cuprinși de o mare frică. Davíd era fiul unui om din Efráta, din Betleémul lui Iúda. Numele lui era Iése și avea opt fii, iar în timpul lui Saul omul devenise bătrân, înaintat în vârstă. Cei trei fii mai mari ai lui Iése îl urmaseră pe Saul la război. Numele celor trei fii care au mers la război erau: Elíab, întâiul născut, Abínadab, cel de-al doilea, și Șamá, cel de-al treilea. Davíd era cel mai mic. Cei trei mai mari l-au urmat pe Saul. Davíd pleca de la Saul și se întorcea ca să păzească turma tatălui său la Betleém. Filisteanul se apropia dimineața și seara; s-a înfățișat [astfel] timp de patruzeci de zile. Iése i-a zis lui Davíd, fiul său: „Ia pentru frații tăi această éfă de grâu prăjit și aceste zece pâini și aleargă în tabără la frații tăi; du și aceste zece cașuri de brânză căpeteniei peste mie! Întreabă-i pe frații tăi de sănătate și ia dovadă de la ei! Saul, ei și toți bărbații lui Israél sunt în Émec Elá ca să lupte împotriva filisténilor”. Davíd s-a sculat dimineața, a lăsat oile în seama unui paznic, și-a luat [lucrurile] și a mers după cum îi poruncise Iése. A ajuns unde erau carele când armata ieșea să se așeze în linie de bătaie și scotea strigăte de luptă. Israél și filisténii s-au așezat în linii de bătaie, una în fața celeilalte. Davíd a lăsat lucrurile pe care le avea în mâna celui ce păzea lucrurile și a alergat la liniile de luptă. Când a ajuns, i-a întrebat pe frații săi de sănătate. În timp ce vorbea cu ei, iată, un luptător filistean – numele lui era Goliát din Gat – a urcat din liniile de bătaie ale filisténilor și a zis acele cuvinte și Davíd le-a auzit. Toți bărbații lui Israél, când îl vedeau pe [acel] om, fugeau dinaintea lui și se temeau foarte mult. Toți bărbații din Israél ziceau: „L-ați văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să-l disprețuiască pe Israél. Dacă-l va omorî cineva, regele îl va copleși cu bogății multe, i-o va da pe fiica sa [de soție] și va scuti [de dări] casa tatălui său în Israél”. Davíd le-a zis oamenilor care erau cu el: „Ce se va face aceluia care îl va bate pe filisteanul acesta și va îndepărta disprețul de deasupra lui Israél? Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să disprețuiască armatele Dumnezeului celui viu?”. Poporul i-a răspuns cu aceleași cuvinte: „Așa i se va face celui care-l va bate”. Elíab, fratele lui cel mai mare, a auzit că vorbea cu bărbații și s-a aprins de mânie împotriva lui Davíd și i-a zis: „De ce ai coborât și cui ai lăsat turma aceea mică în pustiu? Eu cunosc mândria ta și răutatea inimii tale. Căci ai coborât ca să vezi lupta”. Davíd a răspuns: „Ce-am făcut acum? Oare nu mai pot spune nimic?”. S-a întors de la el către un altul și a vorbit cu aceleași cuvinte. Poporul i-a răspuns ca prima dată. Când au auzit cuvintele pe care le-a spus Davíd, i le-au făcut cunoscute lui Saul, care [a trimis] să-l aducă. Davíd i-a zis lui Saul: „Nimeni să nu-și piardă curajul! Slujitorul tău va merge și se va lupta cu filisteanul acesta”. Saul i-a zis lui Davíd: „Nu poți să mergi să te lupți cu filisteanul acesta, căci tu ești un copil, iar el este un războinic din tinerețea lui”. Davíd i-a zis lui Saul: „Slujitorul tău păștea turma tatălui său. Când un leu sau un urs venea să ia un miel din turmă, alergam după el, îl loveam și îl smulgeam din gura lui. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam și-l omoram. Slujitorul tău a ucis leul și ursul. Este oare filisteanul acesta netăiat împrejur ca unul dintre aceștia că disprețuiește armatele Dumnezeului celui viu?”. Davíd i-a zis: „Domnul, care m-a salvat din gheara leului și din laba ursului, mă va salva și din mâna acestui filistean”. Atunci Saul i-a zis lui Davíd: „Du-te și Domnul să fie cu tine!”. Saul l-a îmbrăcat pe Davíd cu armura sa, i-a pus un coif de bronz pe cap și l-a îmbrăcat cu zale. Davíd și-a încins sabia peste armură și a vrut să meargă, căci nu le încercase [încă]. Apoi i-a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu ele, pentru că nu le-am încercat [niciodată]”. Și le-a dat jos de pe el. Și-a luat bâta în mână, și-a ales din pârâu cinci pietre netede și le-a pus în traista lui de păstor pe care o avea. Avea praștia în mâna lui și s-a apropiat de filistean. Filisteanul s-a apropiat puțin câte puțin de Davíd, iar omul care-i purta scutul era înaintea lui. Filisteanul s-a uitat fix și, când l-a văzut pe Davíd, l-a disprețuit pentru că era un copil roșcat cu chip frumos. Filisteanul i-a zis lui Davíd: „Oare sunt eu un câine că vii la mine cu o bâtă?”. Apoi filisteanul l-a blestemat pe Davíd pe zeii lui. Filisteanul i-a zis lui Davíd: „Vino la mine și voi da carnea ta păsărilor cerului și animalelor câmpului!”. Davíd i-a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu lance; eu vin împotriva ta în numele Domnului Sabaót, Dumnezeul armatelor lui Israél pe care tu l-ai disprețuit. Chiar astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi lovi și-ți voi tăia capul; voi da cadavrele taberei filisténilor păsărilor cerului și fiarelor pământului. Tot pământul va ști că este un Dumnezeu în Israél. Toată adunarea aceasta va ști că Domnul nu eliberează nici prin sabie, nici prin suliță. Căci al Domnului este războiul și el v-a dat în mâinile noastre”. Când filisteanul s-a ridicat, a mers și s-a apropiat de Davíd, imediat Davíd a alergat la linia de luptă în fața filisteanului. Și-a băgat mâna în traistă, a luat o piatră și a tras cu praștia; l-a lovit pe filistean în frunte, iar piatra s-a înfipt în fruntea filisteanului, care a căzut cu fața la pământ. Davíd a fost mai tare decât filisteanul. Cu o praștie și cu o piatră l-a lovit pe filistean și l-a omorât. Davíd nu avea sabie în mână. Davíd a alergat, a ajuns la filistean, i-a luat sabia din teacă, l-a ucis și i-a tăiat cu ea capul. Filistenii au văzut că murise eroul lor și au luat-o la fugă. Bărbații lui Israél și Iúda s-au ridicat, au scos strigăte și i-au urmărit pe filisténi până în vale și până la porțile [cetății] Ecrón. Au căzut trupurile filisténilor pe drumul către Șaaráim, până la Gat și până la Ecrón. Fiii lui Israél s-au întors din urmărirea filisténilor și le-au jefuit tabăra. Davíd a luat capul filisteanului și l-a dus la Ierusalím și a pus armele [filisteanului] în cortul său. Când l-a văzut Saul pe Davíd ieșind împotriva filisteanului, i-a zis lui Abnér, căpetenia armatei: „Al cui fiu este tânărul acesta, Abnér?”. Abnér i-a răspuns: „Pe viața ta, rege! Nu știu”. Regele i-a zis: „Întreabă tu al cui fiu este tânărul acesta!”. Când s-a întors Davíd, după ce îl omorâse pe filistean, Abnér l-a luat și l-a adus înaintea lui Saul. [Davíd] avea în mână capul filisteanului. Saul i-a zis: „Al cui fiu ești, tinere?”. Davíd i-a răspuns: „Sunt fiul slujitorului tău Iése din Betleém!”.
1 Samuel 17:1-58 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Filistenii și-au strâns oștile ca să facă război și s-au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărât între Soco și Azeca, la Efes-Damim. Saul și bărbații lui Israel s-au strâns și ei; au tăbărât în Valea Terebinților și s-au așezat în linie de bătaie împotriva filistenilor. Filistenii se așezaseră pe un munte deoparte, și Israel, pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărțea. Atunci a ieșit un om din tabăra filistenilor și a înaintat între cele două oștiri. El se numea Goliat, era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă. Pe cap avea un coif de aramă și purta niște zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă. Avea niște tureci de aramă peste fluierele picioarelor și o pavăză de aramă între umeri. Coada suliței lui era ca un sul de țesut și fierul suliței cântărea șase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui. Filisteanul s-a oprit și, vorbind oștilor lui Israel așezate în șiruri de bătaie, le-a strigat: „Pentru ce ieșiți să vă așezați în șiruri de bătaie? Nu sunt eu filistean și nu sunteți voi slujitorii lui Saul? Alegeți un om care să se coboare împotriva mea! Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voștri, dar, dacă-l voi birui și-l voi omorî eu, voi ne veți fi robi nouă și ne veți sluji.” Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi o ocară asupra oștirii lui Israel! Dați-mi un om ca să mă lupt cu el.” Saul și tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului și s-au înspăimântat, și au fost cuprinși de o mare frică. Și David era fiul efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda numit Isai, care avea opt fii. Pe vremea lui Saul, el era bătrân, înaintat în vârstă. Cei trei fii mai mari ai lui Isai urmaseră pe Saul la război; întâiul născut din cei trei fii ai lui care porniseră la război se numea Eliab, al doilea Abinadab și al treilea Șama. David era cel mai tânăr. Și, când cei trei mai mari au urmat pe Saul, David a plecat de la Saul și s-a întors la Betleem ca să pască oile tatălui său. Filisteanul înainta dimineața și seara și s-a înfățișat astfel timp de patruzeci de zile. Isai a zis fiului său David: „Ia pentru frații tăi efa aceasta de grâu prăjit și aceste zece pâini și aleargă în tabără, la frații tăi; du și aceste zece cașuri de brânză căpeteniei care este peste mia lor. Să vezi dacă frații tăi sunt bine și să-mi aduci vești temeinice. Ei sunt cu Saul și cu toți bărbații lui Israel în Valea Terebinților, în război cu filistenii.” David s-a sculat dis-de-dimineață. A lăsat oile în seama unui paznic, și-a luat lucrurile și a plecat, cum îi poruncise Isai. Când a ajuns în tabără, oștirea pornise să se așeze în șiruri de bătaie și scotea strigăte de război. Israel și filistenii s-au așezat în șiruri de bătaie, oștire către oștire. David a dat lucrurile pe care le avea în mâinile celui ce păzea calabalâcurile și a alergat la șirurile de bătaie. Cum a ajuns, a întrebat pe frații săi de sănătate. Pe când vorbea cu ei, iată că filisteanul din Gat, numit Goliat, a înaintat între cele două oștiri, ieșind afară din șirurile filistenilor. A rostit aceleași cuvinte ca mai înainte, și David le-a auzit. La vederea acestui om, toți cei din Israel au fugit dinaintea lui și i-a apucat o mare frică. Fiecare zicea: „Ați văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, împăratul îl va umple de bogății, îi va da de nevastă pe fiică-sa și va scuti de dări casa tatălui său în Israel.” David a zis oamenilor de lângă el: „Ce se va face aceluia care va omorî pe filisteanul acesta și va lua ocara de asupra lui Israel? Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oștirea Dumnezeului celui viu?” Poporul, spunând din nou aceleași lucruri, i-a zis: „Așa și așa se va face aceluia care-l va omorî.” Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceștia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Și a zis: „Pentru ce te-ai coborât tu și cui ai lăsat acele puține oi în pustie? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Te-ai coborât ca să vezi lupta.” David a răspuns: „Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?” Și s-a întors de la el ca să vorbească cu altul și i-a pus aceleași întrebări. Poporul i-a răspuns ca și întâiași dată. Când s-au auzit cuvintele rostite de David, au fost spuse înaintea lui Saul, care a trimis să-l caute. David a zis lui Saul: „Nimeni să nu-și piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el.” Saul a zis lui David: „Nu poți să te duci să te bați cu filisteanul acesta, căci tu ești un copil, și el este un om războinic din tinerețea lui.” David a zis lui Saul: „Robul tău păștea oile tatălui său. Și, când un leu sau un urs venea să-mi ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam și-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam și-l omoram. Așa a doborât robul tău leul și ursul, și cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca și cu unul din ei, căci a ocărât oștirea Dumnezeului celui viu.” David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean.” Și Saul a zis lui David: „Du-te și Domnul să fie cu tine!” Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă și l-a îmbrăcat cu o platoșă. David a încins sabia lui Saul peste hainele lui și a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obișnuit cu ea.” Și s-a dezbrăcat de ea. Și-a luat toiagul în mână, și-a ales din pârâu cinci pietre netede și le-a pus în traista lui de păstor și în buzunarul hainei. Apoi, cu praștia în mână, a înaintat împotriva filisteanului. Filisteanul s-a apropiat puțin câte puțin de David și omul care-i ducea scutul mergea înaintea lui. Filisteanul s-a uitat și, când a zărit pe David, a râs de el, căci nu vedea în el decât un copil cu păr bălai și cu fața frumoasă. Filisteanul a zis lui David: „Ce, sunt câine, de vii la mine cu toiege?” Și, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui, a adăugat: „Vino la mine și voi da carnea ta păsărilor cerului și fiarelor câmpului.” David a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel, pe care ai ocărât-o. Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî și-ți voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului și fiarelor pământului. Și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu. Și toată mulțimea aceasta va ști că Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. Căci biruința este a Domnului. Și El vă dă în mâinile noastre.” Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului. Și-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră și a aruncat-o cu praștia; a lovit pe filistean în frunte și piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu fața la pământ. Astfel, cu o praștie și cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul; l-a trântit la pământ și l-a omorât, fără să aibă sabie în mână. A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât și i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriașul lor a murit, au luat-o la fugă. Și bărbații lui Israel și Iuda au dat chiote și au pornit în urmărirea filistenilor până în vale și până la porțile Ecronului. Filistenii, răniți de moarte, au căzut pe drumul care duce la Șaaraim, până la Gat și până la Ecron. Și copiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor și le-au jefuit tabăra. David a luat capul filisteanului și l-a dus la Ierusalim și a pus armele filisteanului în cortul său. Când a văzut Saul pe David mergând împotriva filisteanului, a zis lui Abner, căpetenia oștirii: „Al cui fiu este tânărul acesta, Abner?” Abner a răspuns: „Pe sufletul tău, împărate, că nu știu.” „Întreabă dar al cui fiu este tânărul acesta”, a zis împăratul. Și, când s-a întors David după ce omorâse pe filistean, Abner l-a luat și l-a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul filisteanului. Saul i-a zis: „Al cui fiu ești, tinere?” Și David a răspuns: „Sunt fiul robului tău Isai, Betleemitul.”