2 Împăraţilor 4:8-37
2 Împăraţilor 4:8-37 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și s-a întâmplat într-o zi, că Elisei trecea pe la Sunem, unde era o femeie cu vază; și ea l-a constrâns să mănânce pâine. Și a fost astfel, că ori de câte ori el trecea, se abătea pe acolo să mănânce pâine. Și ea a spus soțului ei: Iată acum, eu pricep că acesta este un om sfânt al lui Dumnezeu, care trece întotdeauna pe la noi. Te rog, să îi facem o cămăruță pe zid; și să îi punem acolo un pat și o masă și un scaun și un sfeșnic; și va fi, când vine la noi, că se va abate pe acolo. Și s-a întâmplat într-o zi, că el a venit pe acolo și s-a abătut pe la cameră și s-a culcat acolo. Și el i-a spus lui Ghehazi, servitorul său: Cheamă pe sunamita aceasta. Și după ce a chemat-o, ea a stat în picioare înaintea lui. Iar el i-a zis: Spune-i acum femeii: Iată, tu te-ai îngrijit de noi cu toată această grijă; ce este de făcut pentru tine? Dorești să se vorbească pentru tine împăratului sau căpeteniei oștirii? Iar ea a răspuns: Eu locuiesc în mijlocul poporului meu. Iar el a zis: Ce este de făcut atunci pentru ea? Și Ghehazi a răspuns: Cu adevărat ea nu are copil și soțul ei este bătrân. Iar el a spus: Cheam-o. Și după ce el a chemat-o, ea a stat în picioare la ușă. Și el a zis: Cam pe timpul acesta, conform cu timpul vieții, tu vei îmbrățișa un fiu. Și ea a spus: Nu, domnul meu, tu om al lui Dumnezeu, nu minții pe roaba ta. Și femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu la acel timp pe care i-l spusese Elisei, conform cu timpul vieții. Și când copilul a crescut, s-a întâmplat într-o zi, că a ieșit la tatăl său la secerători. Și el a spus tatălui său: Capul meu, capul meu. Iar el a zis unui tânăr: Du-l la mama lui. Și după ce l-a luat și l-a dus la mama lui, el a șezut pe genunchii ei până la amiază și apoi a murit. Și ea s-a urcat și l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu și a închis ușa după el și a plecat. Și a chemat la ea pe soțul ei și a spus: Trimite-mi, te rog, pe unul dintre tineri și unul dintre măgari, ca să alerg la omul lui Dumnezeu și să mă întorc. Și el a spus: Pentru ce dorești să te duci la el astăzi? Nu este nici lună nouă, nici sabat. Și ea a zis: Va fi bine. Atunci a înșeuat un măgar și a spus servitorului ei: Mână și mergi înainte; să nu încetinești din călărit pentru mine, doar dacă îți poruncesc. Astfel, ea a mers și a ajuns la omul lui Dumnezeu la muntele Carmel. Și s-a întâmplat, când omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe, că i-a zis lui Ghehazi, servitorul său: Iat-o pe sunamita aceea; Aleargă acum, te rog, să o întâlnești și spune-i: Ești bine? Este bine soțul tău? Este bine copilul? Iar ea a răspuns: Este bine. Și când ea a venit la omul lui Dumnezeu pe deal, l-a prins de picioare; dar Ghehazi s-a apropiat să o împingă. Și omul lui Dumnezeu a spus: Las-o, pentru că sufletul ei este chinuit în ea; și DOMNUL a ascuns aceasta de la mine și nu mi-a zis. Atunci ea a spus: Am dorit eu un fiu de la domnul meu? Nu am zis eu: Nu mă înșela? Atunci el i-a spus lui Ghehazi: Încinge-ți coapsele și ia toiagul meu în mâna ta și mergi pe calea ta; dacă întâlnești vreun om, să nu îl saluți; și dacă cineva te va saluta, să nu îi răspunzi; și pune toiagul meu pe fața copilului. Și mama copilului a spus: Precum DOMNUL trăiește și precum sufletul tău trăiește, nu te voi părăsi. Și el s-a ridicat și a urmat-o. Și Ghehazi a trecut înaintea lor și a pus toiagul pe fața copilului; dar nu a fost nici voce, nici auzire. Pentru aceea el a mers să îl întâlnească și i-a spus, zicând: Copilul nu s-a trezit. Și când Elisei a intrat în casă, iată, copilul era mort și întins pe patul său. Și de aceea a intrat și a închis ușa după ei amândoi și s-a rugat DOMNULUI. Și s-a urcat și s-a culcat peste copil și și-a pus gura pe gura lui și ochii lui pe ochii lui și mâinile lui pe mâinile lui; și s-a întins peste copil; și carnea copilului s-a încălzit. Atunci s-a întors și a umblat prin casă încoace și încolo; și s-a urcat și s-a întins peste el; și copilul a strănutat de șapte ori și copilul și-a deschis ochii. Și el l-a chemat pe Ghehazi și a spus: Cheam-o pe sunamita aceasta. Astfel, el a chemat-o. Și după ce ea a venit la el, el a zis: Ridică-ți fiul. Atunci ea a intrat și a căzut la picioarele lui și s-a plecat până la pământ și și-a ridicat fiul și a ieșit.
2 Împăraţilor 4:8-37 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Într-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Și ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. Ea i-a zis bărbatului ei: „Iată, știu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu. Să facem o mică odaie sus, cu ziduri, și să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun și un sfeșnic, ca să stea acolo când va veni la noi.” Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus și s-a culcat acolo. El i-a zis slujitorului său, Ghehazi: „Cheam-o pe sunamita aceasta!” Ghehazi a chemat-o, și ea a venit înaintea lui. Și Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Spune-i: «Iată, pentru noi tu ți-ai făcut toată tulburarea aceasta. Noi ce putem face pentru tine? Trebuie să-i vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oștirii?»” Ea a răspuns: „Eu locuiesc liniștită în mijlocul poporului meu.” Și el a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are fiu, și bărbatul ei este bătrân.” Și el a zis: „Cheam-o!” Ghehazi a chemat-o, și ea a venit la ușă. Elisei i-a zis: „La anul, pe vremea aceasta, vei ține în brațe un fiu.” Și ea a zis: „Nu, domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu o amăgi pe roaba ta!” Femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei. Copilul s-a făcut mare. Și într-o zi, când se dusese pe la tatăl său la secerători, i-a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl i-a zis slujitorului său: „Du-l la mama sa!” Slujitorul l-a luat și l-a dus la mama sa. Și copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază și apoi a murit. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis ușa după ea și a ieșit. L-a chemat pe bărbatul ei și a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor și o măgăriță; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu și apoi mă voi întoarce.” Și el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat!” Ea a răspuns: „Fii pe pace!” Apoi a pus șaua pe măgăriță și i-a zis slujitorului său: „Mână și pleacă, să nu oprești pe drum decât când ți-oi spune!” Ea a plecat deci și s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe și i-a zis slujitorului său, Ghehazi: „Iat-o pe sunamita aceea! Acum, aleargă dar înaintea ei și spune-i: «Ești bine? Bărbatul tău și copilul sunt bine?»” Ea a răspuns: „Bine.” Și cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrățișat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Las-o, căci este tare amărâtă, și Domnul mi-a ascuns lucrul acesta și nu mi l-a făcut cunoscut.” Atunci ea a zis: „I-am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: «Nu mă amăgi»?” Și Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Încinge-ți mijlocul, ia toiagul meu în mână și pleacă! Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate; și dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe fața copilului.” Mama copilului a zis: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi!” Și el s-a sculat și a mers după ea. Ghehazi le-o luase înainte și pusese toiagul pe fața copilului, dar el n-a dat nici glas, nici semn de simțire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta și a zis: „Copilul nu s-a trezit.” Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui. Elisei a intrat și a închis ușa după ei amândoi și s-a rugat Domnului. S-a suit și s-a culcat pe copil; și-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui și s-a întins peste el. Și trupul copilului s-a încălzit. Elisei a plecat, a mers încoace și încolo prin casă, apoi s-a suit iarăși și s-a întins peste copil. Și copilul a strănutat de șapte ori și a deschis ochii. Elisei l-a chemat pe Ghehazi și a zis: „Cheam-o pe sunamită!” Ghehazi a chemat-o, și ea a venit la Elisei, care a zis: „Ia-ți fiul!” Ea s-a dus și s-a aruncat la picioarele lui și s-a închinat până la pământ. Și și-a luat fiul și a ieșit afară.
2 Împăraţilor 4:8-37 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Într-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată care a insistat ca el să mănânce în casa ei. Și de fiecare dată când trecea pe acolo, Elisei se oprea la ea ca să mănânce. Acea femeie i-a zis soțului ei: „Am constatat că acest om care trece frecvent pe la noi, este un sfânt al lui Dumnezeu. Să facem pe acoperiș o cameră mică. Să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun și un suport pentru sursa de lumină; pentru ca atunci când va veni la noi, să stea acolo.” Într-o zi, când se întorsese, Elisei a intrat în acea cameră și s-a odihnit. Apoi a zis slujitorului lui care se numea Ghehazi: „Cheam-o pe această sunamită!” Ghehazi a chemat-o; și ea a venit. Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Spune-i: «Tu te-ai deranjat făcând toate aceste lucruri pentru noi. Acum, ce am putea să facem pentru tine ca recompensă? Să vorbim pentru tine regelui sau conducătorului armatei?»” Ea a răspuns: „Eu locuiesc în mijlocul poporului meu.” Elisei a întrebat: „Ce putem face pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ei bine, ea nu are niciun fiu: iar soțul ei este bătrân.” Elisei i-a zis: „Cheam-o!” El a chemat-o, iar ea a venit și s-a oprit în prag. Elisei a zis: „La anul, în această perioadă, vei ține în brațe un fiu.” Ea a zis: „Nu, stăpâne! Omul lui Dumnezeu, nu o determina pe slujitoarea ta să își facă iluzii!” Dar acea femeie a rămas însărcinată; și a născut un fiu chiar în acea perioadă, în următorul an – exact cum îi spusese Elisei. Copilul a crescut. Într-o zi, când se dusese la tatăl lui – acolo unde erau secerătorii – i-a zis: „Capul meu! Capul meu!” Atunci tatăl copilului a zis slujitorului lui: „Du-l la mama lui!” După ce slujitorul l-a luat și l-a dus la mama lui, copilul a stat pe genunchii ei până la prânz; și apoi a murit. Ea s-a ridicat și a pus copilul pe patul omului lui Dumnezeu. Apoi a închis ușa și a plecat. L-a chemat pe soțul ei și i-a zis: „Te rog să îmi trimiți un slujitor și o măgăriță, ca să pot merge repede la omul lui Dumnezeu; apoi mă voi întoarce.” Dar el a întrebat-o: „De ce te duci astăzi la el? Nu este nici lună nouă, nici Sabat!” Ea i-a răspuns: „Fii liniștit!” Și după ce a pus șaua pe măgăriță, a zis slujitorului ei: „Mână și pleacă! Să nu te oprești pentru mine decât atunci când îți voi spune!” Ea a plecat și a ajuns la omul lui Dumnezeu – pe muntele Carmel. Când a văzut-o de la depărtare, omul lui Dumnezeu i-a zis slujitorului lui care se numea Ghehazi: „Privește! Ea este acea sunamită! Aleargă să o întâmpini și întreab-o dacă totul este bine în legătură cu ea, cu soțului ei și referitor la copilului ei.” Ea i-a răspuns: „Toate sunt bune!” După ce a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, femeia i-a îmbrățișat picioarele. Atunci Ghehazi s-a apropiat ca să o îndepărteze; dar omul lui Dumnezeu i-a zis: „Las-o, pentru că are tristețe în suflet. Iahve mi-a ascuns acest lucru și nu mi l-a revelat.” Ea a zis: „Am cerut eu un fiu stăpânului meu? Nu ți-am spus eu să nu îmi creezi iluzii?” Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Echipează-te, ia toiagul meu în mână și fugi. Dacă te vei întâlni cu cineva pe drum, să nu îl saluți: și dacă te va saluta cineva, să nu îi răspunzi. Să pui toiagul meu pe fața copilului.” Dar mama copilului a zis: „Jur pe Iahve care este viu și pe sufletul tău care trăiește, că nu voi pleca de lângă tine!” El s-a ridicat apoi; și a urmat-o. Ghehazi s-a dus înainte și a pus toiagul pe fața băiatului; dar el nu a produs niciun sunet și nu a oferit nicio dovadă că ar fi revenit la viață. Apoi Ghehazi s-a întors să îl întâlnească pe Elisei; și i-a zis: „Băiatul nu s-a trezit!” Când a ajuns Elisei în casă, a văzut că băiatul era pus mort în patul lui. A intrat și a închis ușa după ei. Elisei s-a rugat lui Iahve. Apoi s-a dus și s-a așezat pe(ste) copil. S-a întins deasupra lui, astfel încât a ajuns cu gura lui pe gura copilului, cu ochii lui în dreptul ochilor copilului și cu mâinile lui pe mâinile copilului. Astfel, corpul copilului s-a încălzit. Elisei s-a întors și s-a plimbat prin casă; apoi a urcat din nou și s-a întins peste copil. Băiatul a strănutat de șapte ori; apoi și-a deschis ochii. Elisei l-a chemat pe Ghehazi și i-a zis: „Cheamă sunamita!” El a chemat-o. Când a ajuns la el, Elisei i-a zis: „Ia-ți fiul!” Ea a venit și a căzut la picioarele lui, închinându-i-se (prin aplecare) până la pământ. Apoi s-a ridicat și a ieșit împreună cu fiul ei.
2 Împăraţilor 4:8-37 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Odată, merse Elisei Pân’ la Sunem. Printre femei, Fusese una, mai bogată, Cari în Sunem era aflată. Femeia l-a chemat la masă Pe Elisei, în a sa casă. Atât de mult a stăruit, Până când el s-a învoit. De-atunci, de câte ori trecea Pe la Sunem, mânca la ea. Femeia, într-o zi, s-a dus La soțul ei și-astfel i-a spus: „Cel ce venea la noi acasă, Cel ce ședea la noi la masă, E un om sfânt. Știu bine eu, Că el e al lui Dumnezeu. Să-i facem o odaie, mică, Să aibă – când, de la drum pică – Un loc unde să poposească Și unde să se odihnească. Un pat, vom pune noi, în ea. Scaun și masă va avea Și-un sfeșnic ca să lumineze, Dacă la noi o să-nnopteze.” Omul, îndată, a făcut Precum nevasta lui a vrut, Iar când mai merse Elisei Pe la Sunem, a stat la ei. Sus, în odaie, s-a urcat Și-apoi, la sine, l-a chemat Pe-al său slujbaș, cari s-a numit Ghehazi, și i-a poruncit: „Cheam-o pe-această Sunamită.” Femeia a venit, grăbită, Și a șezut în fața lui. El zise slujitorului: „Spune-i așa: „Eu am văzut Ce tulburare ți-ai făcut, Ca să avem un loc și noi. Ce pot a face, pentru voi? Vrei, pentru tine, să vorbesc Cu cei care ne cârmuiesc? Cu împăratul, vrei tu oare, Ca să vorbesc, sau cu cel care E peste oaste așezat?” Femeia a răspuns, de-ndat’: „Află că bine trăiesc eu, Aicea, cu poporul meu.” El a mai zis: „Ce aș putea, Să fac eu, totuși, pentru ea?” Ghehazi spuse: „Domnul meu, Ascultă dar, ce-am aflat eu: Bătrân e al ei soț – cum știu – Iar ea nu are nici un fiu.” Atuncea, Elisei a spus: „Cheam-o îndată!” El s-a dus, Să facă ce i-a poruncit. Femeia, grabnic, a venit La ușa lui și-a așteptat, Iar Elisei a cuvântat: „La anul, când am să mai viu, Tu ai să ții în brațe-un fiu.” Ea a răspuns: „Nu, domnul meu! Tu ești om al lui Dumnezeu! Te rog, să nu mă amăgești, Cu vorbele ce le rostești!” Femeia a rămas, pe dată, La vorba lui, însărcinată. Timpul, în goană, a trecut Și-apoi, un fiu, ea a născut, Așa cum spuse Elisei. Mare-a crescut copilul ei Și într-o zi, el a plecat La tatăl său, la secerat. De-odată, a țipat: „Văleu! Vai capul meu! Vai capul meu!” Al său părinte s-a speriat Și slugile și le-a chemat: „Luați-l iute, iar apoi, Mergeți acasă, înapoi, Și-ncredințați-l mamei lui!” La vorbele stăpânului, Pe fiu, slujbașii l-au luat Și mamei l-au încredințat. Când au plecat oameni-acei, Copilul, pe genunchii ei, Și-a plecat capul, obosit, Iar la amiază, a murit. Femeia-n brațe l-a luat Și-a mers, apoi, de l-a culcat Sus, în odaia omului Care era al Domnului. După aceea, l-a chemat Acasă, pe al ei bărbat, Ca să îi ceară ajutor: „Degrabă, dă-mi un slujitor Și-o măgăriță! Iată, eu, Prorocului lui Dumnezeu, Vreau să-i vorbesc. Să plec, mă lasă, Căci iute voi veni acasă.” Omul a zis: „Pentru ce vrei, Să mergi acum, la Elisei? Nu-i lună nouă, nici Sabat!” „Vreau să vorbesc cu el, de-ndat’”– Zise femeia – „Fii pe pace!” El a răspuns: „Fă cum îți place!” Femeia puse, așadar, Îndată, șaua, pe măgar Și-i zise-argatului: „Acum, Haide ca să plecăm la drum! Ține-o-nainte, tot mereu, Și să te-oprești când îți spun eu!” Pân’ la prorocul Domnului, Pe muntele Carmelului, Femeia-n urmă a pornit-o. Din depărtare, a zărit-o Prorocul și a cuvântat, Către Ghehazi, imediat: „Iată că Sunamita vine, Cu slujitorul ei, la mine! Aleargă înaintea ei Și spune-i dar, ăstei femei: „Ești bine? Dar al tău bărbat? Dar fiul tău?” El a plecat În mare grabă și-a făcut Așa precum i s-a cerut. Femeia a răspuns, îndată: „Sunt bine eu și casa toată.” În urmă, s-a apropiat De Elisei și-a-mbrățișat Picioarele prorocului. Atunci Ghehazi, sluga lui, S-o-ndepărteze a voit, Dar Elisei l-a dojenit: „Las-o, căci este necăjită. De-aceea e, la noi, venită, Iar Dumnezeu nu mi-a făcut Lucrul acest de cunoscut.” Femeia zise: „Domnul meu, Cerut-am oare, un fiu, eu? N-am zis – dacă îți amintești – Că nu vreau să mă amăgești?” Atuncea Elisei, grăbit, Către Ghehazi a vorbit: „Încingeți mijlocul acum, Și pregătește-te de drum. Să iei toiagul meu, când pleci. Pe drum, pe unde ai să treci, De te-ntâlnești cu cineva, De sănătate, nu cumva Să îl întrebi. Apoi la fel, Dacă te-ntreabă omu-acel – De sănătate – grijă ai, Nici un răspuns să nu îi dai. Te duci la casa cea pe care Astă femeie-n sat o are. Intri la fiul ei și pui, Toiagul meu, pe fața lui. Femeia zise: „Iată, eu Îți spun, pe viul Dumnezeu Și pe-al tău suflet, că voi sta Cu tine și voi aștepta.” Ghehazi-a mers și a făcut Așa precum i s-a cerut. Astfel, ‘nainte el s-a dus Și-apoi, copilului i-a pus, Toiagul, pe obraz, de-ndat’; Însă nimic nu s-a-ntâmplat, Căci nici un semn nu da de știre Că își revine în simțire. S-a-ntors apoi, la Elisei Și-a zis: „Iată că fiul ei Nu s-a trezit.” Când a intrat Prorocu-n casă, l-a aflat Pe-acel copil, în pat, întins, De-al morții braț fiind atins. După ce-n casă a intrat, În urmă-i, ușa a-ncuiat, Ca să se roage Domnului, La căpătâiul mortului. Peste copil, apoi s-a-ntins Și-n mâini, palmele i-a cuprins, Iar buzele și le-a lipit De gura celui adormit. Trupul s-a încălzit, de-ndat’. Atunci, prorocul l-a lăsat Și prin odaie s-a-nvârtit. În urmă, el a revenit La trupul ce zăcea în pat Și peste el s-a așezat. Copilu-atunci, prins de fiori, A strănutat de șapte ori. Pe urmă, ochii a deschis. Atuncea, Elisei a zis Către Ghehazi, care sta Afară și îl aștepta: „Cheamă-o pe Sunamită-ndată!” Ea a venit la el, speriată, Iar Elisei i-a spus apoi: „Poți să-ți iei fiul înapoi.” Femeia i s-a închinat, Pe al ei fiu ea l-a luat, Iar după ce se-nchină iară, Ieșit-a cu copilu-afară.
2 Împăraţilor 4:8-37 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Într-o zi, Elizéu trecea prin Șúnem. Acolo era o femeie de vază. Ea a insistat ca el să mănânce. Ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. Ea i-a zis soțului ei: „Iată, știu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu! Să facem o cameră mică sus, pe terasă, și să punem acolo pentru el un pat, o masă, un scaun și un sfeșnic ca să stea acolo când va veni la noi! Într-o zi [Elizéu] a venit [la ei], s-a dus în camera de sus și s-a culcat acolo. I-a zis lui Gheházi, slujitorul său: „Cheam-o pe această [femeie] din Șúnem!”. El a chemat-o și ea a venit înaintea lui. [Elizéu] i-a zis lui [Gheházi]: „Spune-i: «Iată, pentru noi tu ai arătat toată această grijă! Ce putem face pentru tine? Ai vreun lucru [pe care să-l prezentăm] regelui sau comandantului armatei?»”. Ea a răspuns: „Eu locuiesc în mijlocul poporului meu”. El i-a zis: „Ce să fac pentru ea?”. Gheházi a răspuns: „Ea n-are niciun fiu, iar soțul ei este bătrân!”. El a zis: „Cheam-o!”. Gheházi a chemat-o și ea a stat la ușă. [Elizéu] i-a zis: „La anul, pe vremea aceasta, vei ține în brațe un fiu”. Dar ea a zis: „Nu, domnul meu, om al lui Dumnezeu, nu o amăgi pe slujitoarea ta!”. Femeia a zămislit și a născut un fiu anul următor, chiar pe vremea aceea, după cum îi spusese Elizéu. Copilul a crescut. Într-o zi s-a dus la tatăl său [care era] cu secerătorii. I-a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!”. Tatăl i-a zis slujitorului său: „Du-l la mama lui!”. [Slujitorul] l-a luat și l-a dus la mama lui. Copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază, apoi a murit. Ea a urcat și l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis ușa după el și a ieșit. L-a chemat pe soțul ei și i-a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor și o măgăriță! Vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu. Apoi mă voi întoarce”. El i-a zis: „Pentru ce vrei să mergi astăzi la el? Nu este nici lună nouă, nici sabát!”. Ea i-a răspuns: „Fii pe pace!”. A pus șaua pe măgăriță și i-a zis slujitorului ei: „Mână și mergi! Nu te opri din călărit până când îți voi spune!”. Ea a plecat și a mers la omul lui Dumnezeu, la muntele Carmél. Când omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe, i-a zis lui Gheházi, slujitorul său: „Iată-o pe femeia aceea din Șúnem! Acum, aleargă în fața ei și spune-i: «Ești bine? Soțul tău este bine? Copilul este bine?»”. Ea a răspuns: „Bine”. A ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte și i-a cuprins picioarele. Gheházi s-a apropiat ca s-o îndepărteze, dar omul lui Dumnezeu i-a zis: „Las-o, căci sufletul ei este amărât, iar Domnul mi-a ascuns și nu mi-a făcut cunoscut”. Atunci ea a zis: „Am cerut eu oare un fiu de la domnul meu? N-am zis eu: «Nu mă amăgi!»?”. [Elizéu] i-a zis lui Gheházi: „Încinge-ți coapsele, ia toiagul meu în mâna ta și pleacă! Dacă vei întâlni pe cineva, nu-l saluta și, dacă te salută cineva, nu-i răspunde! Să pui toiagul meu pe fața copilului!”. Mama copilului i-a zis [lui Elizéu]: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău: nu te voi lăsa!”. El s-a ridicat și a mers după ea. Gheházi a mers înaintea lor, a pus toiagul pe fața copilului, dar n-a fost nici glas, nici semn de simțire. Apoi s-a întors în fața lui Elizéu, i-a povestit și i-a zis: „Copilul nu s-a trezit”. Elizéu a intrat în casă și, iată, copilul era mort, culcat pe patul său. A intrat, a închis ușa după ei amândoi și s-a rugat Domnului. A urcat și s-a întins peste copil; și-a pus gura pe gura lui, ochii pe ochii lui, mâinile pe mâinile lui și s-a plecat peste el, iar trupul copilului s-a încălzit. Apoi s-a întors, a mers în casă încoace și încolo. A urcat și s-a întins peste copil, iar acesta a strănutat de șapte ori. Apoi copilul și-a deschis ochii. L-a chemat pe Gheházi și i-a zis: „Cheam-o pe acea femeie din Șúnem!”. El a a chemat-o, iar ea a venit la el. [Elizéu] i-a zis: „Ia-ți fiul!”. Atunci, ea a venit, a căzut la picioarele lui și s-a prosternat până la pământ înaintea lui. Apoi și-a luat fiul și a ieșit.
2 Împăraţilor 4:8-37 Noua Traducere Românească (NTR)
Într-o zi, Elisei trecea prin Șunem. Acolo era o femeie bogată care a stăruit ca el să mănânce la ea. Și, ori de câte ori trecea pe acolo, Elisei se oprea la ea ca să mănânce. Ea i-a zis soțului ei: „Iată, știu că omul acesta, care trece adesea pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu. Să facem, te rog, pe acoperiș o cameră mică, cu pereți, și să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun și un sfeșnic, ca să stea acolo oricând va veni la noi“. Într-o zi, când Elisei s-a întors, a intrat în camera de sus și s-a culcat acolo. Apoi i-a zis slujitorului său, Ghehazi: „Cheam-o pe șunamita aceasta!“. Ghehazi a chemat-o și ea a stat înaintea lui. Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Spune-i, te rog: «Iată că tu te-ai deranjat făcând toate aceste lucruri pentru noi. Cu ce am putea să-ți răsplătim? Să vorbim pentru tine regelui sau conducătorului armatei?»“. Ea a răspuns: „Eu locuiesc în mijlocul poporului meu“. Elisei a zis: ‒ Ce putem face pentru ea? Ghehazi a răspuns: ‒ Ei bine, ea nu are niciun fiu, iar soțul ei este bătrân. Elisei a zis: ‒ Cheam-o! El a chemat-o, iar ea s-a oprit în prag. Elisei a zis: ‒ La anul, pe vremea aceasta, vei ține în brațe un fiu. Ea a zis: ‒ Nu, stăpânul meu! Să n-o minți pe slujitoarea ta, omule al lui Dumnezeu! Femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, așa cum i-a zis Elisei. Și copilul s-a făcut mare. Într-o zi, când se dusese la tatăl său, la secerători, copilul i-a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!“. Atunci tatăl i-a zis unui slujitor: „Du-l la mama lui!“. Acesta l-a ridicat și l-a dus la mama lui. Copilul a stat pe genunchii ei până la amiază și apoi a murit. Atunci, ea s-a dus sus în cameră și l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu. Apoi a închis ușa după ea și a ieșit. L-a chemat pe soțul său și i-a zis: ‒ Trimite-mi, te rog, pe unul dintre slujitori și o măgăriță, ca să mă duc repede până la omul lui Dumnezeu și apoi să mă întorc. Dar el a întrebat-o: ‒ De ce te duci astăzi la el? Nu este nici lună nouă, și nici Sabat. Ea a răspuns: ‒ Stai liniștit! Și, după ce a pus șaua pe măgăriță, a zis slujitorului ei: „Mână și pleacă! Să nu te oprești pentru mine decât atunci când îți voi spune!“. Ea a plecat și a ajuns la omul lui Dumnezeu, pe muntele Carmel. Când a văzut-o de la depărtare, omul lui Dumnezeu i-a zis slujitorului său, Ghehazi: „Iată! Aceasta-i șunamita! Acum, aleargă, te rog, ca s-o întâmpini, și întreab-o dacă îi merge bine, ei, soțului ei și copilului ei“. Ea i-a răspuns: „Totul este bine!“. După ce a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrățișat picioarele. Atunci Ghehazi s-a apropiat ca s-o îndepărteze, dar omul lui Dumnezeu i-a zis: „Las-o, căci sufletul îi este amărât. DOMNUL mi-a ascuns lucrul acesta și nu mi-a spus“. Ea a zis: „Am cerut eu oare un fiu stăpânului meu? Nu ți-am spus eu să nu mă amăgești?“. Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Înfășoară-ți brâul în jurul mijlocului, ia toiagul meu în mână și fugi. Dacă te vei întâlni cu cineva să nu-l saluți și, dacă te va saluta cineva, să nu-i răspunzi. Să așezi toiagul meu pe fața băiatului“. Dar mama băiatului a zis: „Viu este DOMNUL și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi!“. El s-a ridicat și a urmat-o. Ghehazi s-a dus înainte, a așezat toiagul pe fața băiatului, dar el n-a scos niciun sunet și n-a dat niciun semn de viață. Apoi Ghehazi s-a întors să-l întâlnească pe Elisei și i-a zis: „Băiatul nu s-a trezit“. Când a ajuns Elisei la casa femeii, iată că băiatul era mort, culcat pe patul lui. Elisei a intrat, a închis ușa după ei amândoi și s-a rugat DOMNULUI. Apoi a urcat în camera de sus și s-a întins peste copil, punându-și gura lui pe gura acestuia, ochii lui pe ochii acestuia și mâinile lui pe mâinile acestuia. Când s-a întins peste el, trupul copilului s-a încălzit. Elisei s-a întors și s-a plimbat prin casă, încoace și încolo, apoi a urcat din nou și s-a întins peste copil. Atunci, băiatul a strănutat de șapte ori și și-a deschis ochii. Elisei l-a chemat pe Ghehazi și i-a zis: „Cheam-o pe șunamită!“. Și el a chemat-o. Când a ajuns la el, Elisei i-a zis: „Ridică-ți fiul!“. Ea a intrat și a căzut la picioarele lui, plecându-se până la pământ. Apoi și-a ridicat fiul și a ieșit.
2 Împăraţilor 4:8-37 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Într-o zi, Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Și ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. Ea a zis bărbatului ei: „Iată, știu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu. Să facem o mică odaie sus, cu ziduri, și să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun și un sfeșnic, ca să stea acolo când va veni la noi.” Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus și s-a culcat acolo. El a zis slujitorului său Ghehazi: „Cheamă pe sunamita aceasta!” Ghehazi a chemat-o și ea a venit înaintea lui. Și Elisei a zis lui Ghehazi: „Spune-i: ‘Iată, pentru noi tu ți-ai făcut toată tulburarea aceasta. Noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oștirii?’” Ea a răspuns: „Eu locuiesc liniștită în mijlocul poporului meu.” Și el a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are fiu și bărbatul ei este bătrân.” Și el a zis: „Cheam-o!” Ghehazi a chemat-o și ea a venit la ușă. Elisei i-a zis: „La anul, pe vremea aceasta, vei ține în brațe un fiu.” Și ea a zis: „Nu, domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta!” Femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei. Copilul s-a făcut mare. Și, într-o zi, când s-a dus pe la tatăl său la secerători, a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mama sa!” Slujitorul l-a luat și l-a dus la mama sa. Și copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază și apoi a murit. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis ușa după ea și a ieșit. A chemat pe bărbatul ei și a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor și o măgăriță; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu și apoi mă voi întoarce.” Și el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!” Apoi a pus șaua pe măgăriță și a zis slujitorului său: „Mână și pleacă, să nu oprești pe drum decât când ți-oi spune.” Ea a plecat deci și s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe și a zis slujitorului său Ghehazi: „Iată pe sunamita aceea! Acum, aleargă dar înaintea ei și spune-i: ‘Ești bine? Bărbatul tău și copilul sunt bine?’” Ea a răspuns: „Bine.” Și, cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrățișat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Las-o, căci este tare amărâtă și Domnul mi-a ascuns lucrul acesta și nu mi l-a făcut cunoscut.” Atunci, ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: ‘Nu mă amăgi’?” Și Elisei a zis lui Ghehazi: „Încinge-ți mijlocul, ia toiagul meu în mână și pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate și, dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe fața copilului.” Mama copilului a zis: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Și el s-a sculat și a mers după ea. Ghehazi le-o luase înainte și pusese toiagul pe fața copilului, dar n-a dat nici glas, nici semn de simțire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta și a zis: „Copilul nu s-a trezit.” Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui. Elisei a intrat și a închis ușa după ei amândoi și s-a rugat Domnului. S-a suit și s-a culcat pe copil; și-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui și s-a întins peste el. Și trupul copilului s-a încălzit. Elisei a plecat, a mers încoace și încolo prin casă, apoi s-a suit iarăși și s-a întins peste copil. Și copilul a strănutat de șapte ori și a deschis ochii. Elisei a chemat pe Ghehazi și a zis: „Cheamă pe sunamită.” Ghehazi a chemat-o și ea a venit la Elisei, care a zis: „Ia-ți fiul!” Ea s-a dus și s-a aruncat la picioarele lui și s-a închinat până la pământ. Și și-a luat fiul și a ieșit afară.