În locul nostru: Devoțional pentru Postul Paștelui oferit de Time of GraceMostră
Curaj! Cele opt zile incredibile, din Duminica Floriilor până în ziua de Paști, sunt de obicei cunoscute ca și Săptămâna Mare de către creștinii care onorează și prețuiesc această sărbătoare. Cea mai fulminantă demonstrație a lucrării de mântuire a lui Dumnezeu din toate timpurile a întrecut însăși creația.
Cu toate acestea, aproape toată săptămâna, ucenicii lui Isus au fost ținuți în tensiune maximă. Isus le-a spus multe lucruri pe care nu le-au înțeles la momentul respectiv. Iar ceea ce au înțeles n-a fost pe placul lor. În această săptămână extraordinară, în ziua de joi au celebrat o ultimă masă de Paști cu Isus, au primit prima împărtășanie, trupul și sângele din pâine și vin. Isus le-a spălat pe rând picioarele prăfuite ca un exemplu viu a conducerii prin slujire.Le-a dat multe învățături, până târziu în noapte. A fost o adevărată pregătire pentru luptele și încercările care îi așteptau, atât pe ei, cât și pe cei care îi slujeau deschis Domnului și Împărăției Lui. În aceeași măsură a fost o proclamare calmă și senină a victoriei finale a tuturor celor uniți de credința în Isus. „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33).
Iată speranța tuturor credincioșilor de azi care se confruntă cu temeri și suferă. Biblia ne spune că viața noastră este ascunsă în Hristos. La o primă privire pare o viață risipită. Dar este o iluzie. Realitatea este că viața, speranța și relațiile noastre sunt în mâna minunată a lui Hristos. Când treci prin multe necazuri, nu te teme! Hristos le-a biruit. Pentru că El a câștigat, și tu vei câștiga. Poți răsufla ușurat.

Scriptura
Despre acest plan
Acest plan de citire te va însoți în perioada Postului mare, care ne aduce istorisiri incredibile despre suferința, condamnarea și moartea lui Isus Hristos în locul nostru.
More
We would like to thank Time of Grace Ministry for providing this plan. For more information, please visit: www.timeofgrace.org