Alege-L pe Dumnezeu în locul lumii - Învățături din viața lui Iacov și a lui IosifMostră
Devoțional
La prima lor vizită în Egipt, frații și-au recunoscut vina și au fost plini de remușcări din pricina modului în care l-au tratat pe Iosif, deși nu aveau idee că o să-l întâlnească. La a doua vizită, Iosif i-a supus unui alt test.
Favoritismul lui Iacov față de Iosif i-a condus la acțiuni împotriva lui. În acest test, Iosif l-a favorizat pe Beniamin, dându-i o porție mai mare de mâncare. Aveau posibilitatea să-l lase pe Beniamin în Egipt, să-l vândă, cum au făcut cu Iosif. Prin modul în care i-a testat pe frații lui, Iosif putea să vadă dacă inima lor era într-adevăr schimbată, sau dacă ei încă acționau cu egoism și răutate când unul din fiii Rahelei era favorizat.
Frații lui Iosif au arătat maturitate și o inimă cu adevărat schimbată. Dumnezeu a lucrat în viața lor, în îndurarea Sa, dăruindu-le har. Promisiunea lui Iuda față de Iacov, dorința lor de a-și achita datoriile pentru grâu egiptenilor, dorința de a se bucura în ciuda favoritismului arătat față de Beniamin și conștientizarea intervenției lui Dumnezeu – toate acestea au contribuit la răspunsul corespunzător la test.
Cartea Geneza a fost adresată tuturor generațiilor de israeliți, pregătindu-i să intre în țara promisă, Canaan. Frații sunt un model pentru poporul Israel (și pentru biserica de astăzi), arătând cum se trăiește ca un beneficiar al binecuvântărilor lui Dumnezeu. Ei arată responsabilitate prin jurământul purtării de grijă față de Beniamin, cinste în dorința de a plăti ce au cumpărat, unitate în efortul de a se întoarce să-l răscumpere pe Simeon din Egipt, credință în recunoașterea intervenției lui Dumnezeu și recunoștință în dorința de a se bucura de sărbătoare fără gelozie. Dumnezeu a schimbat inima lor și i-a pregătit să aducă familiile lor în Egipt ca să devină poporul Lui ales.
Cei care cred în Hristos sunt chemați să-și dezvolte aceste abilități ca să zidească și să binecuvânteze trupul lui Hristos. La fel ca poporul Israel, suntem chemați să moștenim o binecuvântare prin Hristos. Reprezentându-L pe El în lume, ne dezvoltăm capacitatea de a fi responsabili, cinstiți, uniți, credincioși și recunoscători. Să recunoaștem îndurarea lui Dumnezeu, purtarea Lui de grijă și harul Său în toate lucrurile, îngăduindu-I să ne maturizeze ca să putem arăta credincioșie în timpuri de încercare.
Scriptura
Despre acest plan
Un studiu despre viețile a două persoane, Iacov și Iosif, despre familiile lor și despre deciziile pe care ei le-au avut de luat. Atât Iacov, cât și Iosif au primit o promisiune specială de la Dumnezeu, dar și-au trăit credința foarte diferit. Pe măsură ce studiem viețile lor, vom vedea cât de important este să alegem lucrurile lui Dumnezeu.
More
Dorim să mulțumim Iubește-L pe Dumnezeu foarte mult - Român pentru că ai oferit acest plan. Pentru mai multe informatii va rugam vizitati: http://lovegodgreatly.com/