Modele biblice de multiplicareMostră
Când se gândesc la multiplicare, mulți antreprenori se gândesc la „a face” și „a avea succes”, însă Scriptura vorbește mai degrabă despre „a fi” și „a aduce rod”. Așa cum zice Domnul Isus în Ioan 15:16, „Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămînă”. Deseori, noi ca antreprenori credem că a „a avea succes” este cel mai important, însă este acest lucru rezonabil?
Succesul
Succesul este legat de realizările noastre personale, pe care le exprimăm în general în valori cantitative. Dacă ne-am atins obiectivele sub forma acțiunilor pe piață și a profitului, atunci înseamnă că avem succes. Succesul este important pentru că este dovada că am lucrat bine. Succesul ne formează deseori identitatea, însă acest lucru ne face să ne identificăm cu ultimul nostru succes, iar astfel începe alergarea după și mai mult succes. Acest lucru are drept rezultat o societate în care trebuie întotdeauna să dovedești că ești cineva, unde bunăstarea și relațiile sunt mereu sub presiune. Suntem împovărați de accentul pus pe succes și de presiunea exercitată de acesta.
Rodirea
Lucrul special cu privire la rodire este că acest lucru se realizează cu timpul. În Ioan 15, Isus spune că, dacă rămânem în El, vom aduce roade care își au originea în El. Domnul Isus vrea să ne transforme după chipul și asemănarea Sa (Romani 8:29). Promisiunea este că vor exista roade din belșug dacă rămânem în Isus (Ioan 15:5). Aceasta înseamnă multiplicare din abundență.
O altă promisiune este că măreția lui Dumnezeu devine vizibilă (Ioan 15:8). Impactul acțiunilor noastre asupra altora îi conduce pe aceștia spre Dumnezeu.
Roada adusă dacă rămânem în Isus este roada Duhului. Gândește-te la „dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blîndeţe, înfrînarea poftelor” (Galateni 5:22). Această roadă reprezintă bunăstare și o viață de calitate.
Succes în rodire
Întrebarea-cheie pentru rodire este „Doamne, cine aș putea deveni?” Succesul în rodire este legat de o atitudine pasivă, de o predare personală înaintea lui Isus în loc de a face totul singur cu mult efort. A rodi înseamnă a crește spre desăvârșire, pentru a deveni acea persoană pe care Dumnezeu a gândit-o de la început. Este vorba despre „cine suntem”.
Din punctul de vedere al roadelor, activitățile noastre antreprenoriale și reușitele noastre sunt colorate de cine „suntem”, în loc de ce „am realizat” prin afacerile și reușitele noastre. Această abordare reașează termenii „a fi” și „a face” în perspectiva și ordinea corectă. Viețile și afacerile noastre își primesc culoarea de la Dumnezeu și din Duhul Său. Multiplicarea prin aducerea de roade are drept rezultat mai multă bunăstare și viață din belșug.
Întrebarea zilei
Cine ești tu ca ființă umană și cum definește acest lucru antreprenoriatul tău?
Pentru mai multe informații despre antreprenoriatul creștin, citește cartea „Antreprenorul din Ierusalim: cum să devii o sursă a bunăstării“ de Wouter Droppers sau intră pe site-ul www.europartners.org sau vizitează www.guildfaith.ro
Despre acest plan
Cum putem contribui din punct de vedere economic la viața din belșug la care se gândea Domnul Isus, folosindu-ne de companiile noastre și sporind posibilitățile noastre actuale? Cum putem crea afaceri și o cultură antreprenorială care să ducă la o creștere automată? Cum poate această creștere crea mai multă bunăstare în loc de lipsuri și nedreptate?
More
Dorim să mulțumim Europartners pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: https://www.europartners.org/