Era un bărbat din Ramataim-Țofim, din muntele lui Efraim, al cărui nume era Elkana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, un efratit. El avea două soții. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de-a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea.
În fiecare an, bărbatul acesta se ducea din cetatea sa la Șilo ca să se închine și să aducă jertfe DOMNULUI Oștirilor. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai DOMNULUI. În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soției sale, Penina, și tuturor fiilor și fiicelor ei, dar Anei îi dădea o parte dublă fiindcă o iubea. Însă DOMNUL îi închisese pântecul. Rivala ei obișnuia s-o necăjească și s-o facă să se mânie din cauză că DOMNUL îi închisese pântecul. Ea făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori Ana se ducea la Casa DOMNULUI, ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea și nu mânca nimic. Atunci Elkana, soțul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi și nu mănânci și de ce îți este mâhnită inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“.
Odată, după ce au mâncat și au băut ei la Șilo, Ana s-a ridicat. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul dintre stâlpii porții Templului DOMNULUI. Ea avea sufletul amărât și s-a rugat DOMNULUI, plângând cu amar. A făcut următorul jurământ, zicând: „DOAMNE al Oștirilor, dacă, într-adevăr, vei privi la întristarea slujitoarei Tale, dacă Îți vei aduce aminte de mine și n-o vei uita pe slujitoarea Ta și dacă-i vei da slujitoarei Tale un fiu, atunci îl voi dărui DOMNULUI pentru toate zilele vieții lui, iar briciul nu va trece peste capul lui“.
Fiindcă ea stătea mult în rugăciune înaintea DOMNULUI, Eli se uita cu atenție la gura ei. Ana vorbea în inima ei și numai buzele i se mișcau, fără să i se audă vocea.
Atunci Eli, crezând că este beată, i-a zis:
‒ Femeie, cât timp vei mai fi beată? Lasă-te de vin!
Ana i-a răspuns și a zis:
‒ Nu, stăpâne. Sunt o femeie cu duhul întristat. N-am băut nici vin și nici băutură tare, ci îmi vărsam sufletul înaintea DOMNULUI. Să n-o privești pe slujitoarea ta ca pe o femeie de nimic, căci din prea multa mea durere și supărare am vorbit până acum.
Atunci Eli i-a zis:
‒ Mergi în pace și Dumnezeul lui Israel să răspundă cererii pe care I-ai făcut-o.
Ana i-a răspuns:
‒ Fie ca slujitoarea ta să găsească bunăvoință înaintea ta!
Apoi femeia a plecat în drumul ei. Ea a mâncat și fața ei n-a mai fost mâhnită.
S-au sculat dis-de-dimineață, s-au închinat înaintea DOMNULUI și apoi s-au întors acasă, în Rama. Elkana a intrat la Ana, soția sa, iar DOMNUL Și-a adus aminte de ea. Astfel, după o vreme, Ana a rămas însărcinată și a născut un băiat căruia i-a pus numele Samuel, zicând: „De la DOMNUL l-am cerut“.