DOMNUL i-a vorbit lui Moise în deșertul Sinai, în Cortul Întâlnirii, în prima zi a celei de-a doua luni, în al doilea an după ce au ieșit din țara Egiptului, zicând: „Faceți numărătoarea întregii comunități a fiilor lui Israel, după clanurile lor, după familiile lor, potrivit cu numărul numelor fiecărui bărbat în parte, a fiecăruia din Israel, de la douăzeci de ani în sus, care este în stare să meargă la război. Tu și Aaron să-i numărați potrivit armatelor lor. Să fie cu voi câte un bărbat din fiecare seminție, fiecare – căpetenie a familiei lui.
Acestea sunt numele bărbaților care vor fi împreună cu voi:
din Ruben: Elițur, fiul lui Ședeur;
din Simeon: Șelumiel, fiul lui Țurișadai;
din Iuda: Nahșon, fiul lui Aminadab;
din Isahar: Netanel, fiul lui Țuar;
din Zabulon: Eliab, fiul lui Helon;
din fiii lui Iosif –
din Efraim: Elișama, fiul lui Amihud;
din Manase: Gamaliel, fiul lui Pedahțur;
din Beniamin: Abidan, fiul lui Ghidoni;
din Dan: Ahiezer, fiul lui Amișadai;
din Așer: Paghiel, fiul lui Ocran;
din Gad: Eliasaf, fiul lui Deuel;
din Neftali: Ahira, fiul lui Enan“.
Aceștia au fost cei aleși din adunare, conducătorii semințiilor părinților lor, căpeteniile miilor lui Israel.
Moise și Aaron i-au luat pe acești bărbați care fuseseră desemnați pe nume și, în prima zi a celei de-a doua luni, au convocat întreaga comunitate. Ei s-au înscris după clanurile și familiile lor, după numărul numelor celor de la douăzeci de ani în sus, fiecare în parte