YouVersion
Pictograma căutare

Numeri 1:1-18

Numeri 1:1-18 BTF2015

Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, în tabernacolul întâlnirii, în prima zi a lunii a doua, în al doilea an după ce au ieșit din țara Egiptului, spunând: Faceți numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casa părinților lor, după numărul numelor lor, fiecare parte bărbătească după capii lor; De la douăzeci de ani în sus, toți cei care sunt în stare să iasă la război în Israel; tu și Aaron să îi numeri după oștirile lor. Și cu tine să fie un bărbat din fiecare trib; fiecare cap al casei părinților lui. Și acestea sunt numele bărbaților care vor sta în picioare cu tine, din tribul lui Ruben, Elițur, fiul lui Ședeur. Din Simeon: Șelumiel, fiul lui Țurișadai. Din Iuda: Nahșon, fiul lui Aminadab. Din Isahar: Nataneel, fiul lui Țuar. Din Zabulon: Eliab, fiul lui Helon. Din copiii lui Iosif, din Efraim: Elișama, fiul lui Amihud; din Manase: Gamaliel, fiul lui Pedahțur. Din Beniamin: Abidan, fiul lui Ghideoni. Din Dan: Ahiezer, fiul lui Amișadai. Din Așer: Paguiel, fiul lui Ocran. Din Gad: Eliasaf, fiul lui Deuel. Din Neftali: Ahira, fiul lui Enan. Aceștia erau cei renumiți ai adunării, prinți ai triburilor părinților lor, capi ai miilor în Israel. Și Moise și Aaron au luat pe acești bărbați numiți după numele lor; Și au adunat toată adunarea în prima zi a lunii a doua și au declarat nașterile lor după familiile lor, după casa părinților lor, conform numărului numelor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, după capii lor.