2 Cronici 4
4
Altarul de aramă, marea și lighenele
1A mai făcut – de bună seamă –
Și un altar, doar din aramă.
Coți, douăzeci, avea-n lungime,
Alți douăzeci avea-n lățime;
În înălțime se vădea,
Că numai zece coți avea.
2Tot din aramă, de îndat’,
O mare-apoi, a mai turnat.
Marea, rotundă, se vădea
Și zece coți lățime-avea.
Cinci coți ‘nălțime a avut,
Iar după-aceea, s-a văzut
Că dacă se punea un șnur
Pe margine – jur împrejur –
Acela în lungime-avea
Treizeci de coți. Apoi, sub ea –
3Sub buza ei – au fost săpați
Chipuri de boi și așezați
Zece la fiecare cot,
Jur împrejur, conturul tot
Fiind astfel ornamentat.
Pe două rânduri, s-au aflat
Ăști boi, fiind cu marea toată
Turnați numai dintr-o bucată.
4Marea, pe doisprezece boi,
Fusese sprijinită-apoi.
Trei, către miazăzi, erau;
Spre miazănoapte-alți trei priveau,
Apoi alți trei spre răsărit
Și încă trei spre asfințit.
Marea ședea pe acești boi,
Iar toată partea dinapoi
A trupurilor, se vădea
Precum că-n mare se pierdea.
5Grosimea ei s-a arătat
Că este cât al mâinii lat.
Marginea mării – roată, roată –
Cu meșteșug era lucrată –
Ca marginea potirului –
Asemeni florii crinului.
Bații acei ce încăpeau
În mare, la trei mii erau.
6Zece lighene-au fost aduse
Și lângă mare au fost puse.
În stânga ei, cinci se aflau
Și-n dreapta, alte cinci erau.
Aste lighene, negreșit,
Pentru spălări s-au folosit,
Căci părți din jertfele ce-s date,
În ele trebuiau spălate.
Doar preoți-ntrebuințau
Marea, atunci când se spălau.
Celelalte lucruri și unelte pentru Templu
7Apoi, sfeșnice, s-au turnat,
Din aur, și le-a așezat
În Templul Domnului Cel Sfânt.
Zece acestea-n număr sânt,
Iar cinci erau în dreapta lui
Și cinci în stânga Templului.
8Și zece mese-au fost lucrate
Și-apoi, în Templu, așezate.
Cinci se aflau în dreapta lui
Și cinci în stânga Templului.
Potire-o sută s-au turnat,
Din aurul cel mai curat.
9În urmă, fost-a construită
Curtea, de preoți folosită,
Precum și curtea ‘ceea care
Se dovedea a fi mai mare,
Cu porțile ce-o străjuiau,
Porți ce-n aramă se-mbrăcau.
10Marea de-aramă își avea
În partea dreaptă, loc, și ea,
Spre miază zi și răsărit.
11Apoi, Hiram a făurit
Lopeți, lighene, cenușare,
Și a sfârșit a sa lucrare.
Astfel, Hiram a terminat
Lucrarea dată de-mpărat,
Căci pentru Casa Domnului,
Făcut-a la porunca lui
12Doi stâlpi care, pe vârf, purtau
Acoperișuri și aveau
Cununi. Apoi a mai făcut
Rețelele ce au ținut
Acoperișurile-acele
Căci fost-au puse peste ele.
13Pentru rețele, a turnat
Rodii care s-au ridicat
La patru sute. O rețea,
Rodii, avuse prinse-n ea,
Pe două rânduri rostuite,
Pentru a fi acoperite
Cununile care erau
Două la număr și ședeau
Pe-acoperișul stâlpilor,
Să-mpodobească vârful lor.
14Și temelii a mai turnat
Și-apoi lighenele-au urmat.
Zece lighene-a făcut el
Și zece temelii, la fel.
15A făcut marea, iar apoi
Făcut-a doisprezece boi,
Cari fost-au așezați sub mare.
16Lopeți, lighene, cenușare –
În urmă – a mai făurit,
Așa precum i-a poruncit
Chiar Solomon. De bună seamă,
Fost-au unelte de aramă,
Iar pentru ele, folosită,
A fost arama lustruită,
Căci – după cum i s-a cerut –
Huram-Abi doar a făcut.
17Toate aceste s-au turnat
Într-un anume loc aflat
În a Iordanului câmpie,
Unde s-a potrivit să fie
Pământ cleios. Locul ales –
De Solomon, bine-nțeles –
Între Țereda se găsea
Și-ntre Sucot, de-asemenea.
18Toate uneltele pe care
El le-a făcut, în număr mare
Au fost atunci, dar la sfârșit
Acestea nu s-au cântărit
Căci mult prea multe, au fost toate,
De nu puteau fi numărate.
19În urmă, Solomon a dat
Poruncă de a fi lucrat
Altarul Casei Domnului
Și masa pentru pâinea Lui.
Masa și-altarul s-au turnat
Din aurul cel mai curat.
20Apoi și sfeșnice-a făcut,
Sfeșnice care au șezut
În fața Locului prea sfânt.
Din aur doar, făcute sânt
Aceste sfeșnice și-aveau
Și candele ce le-nsoțeau.
Ele erau frumos lucrate
În aur, doar, fiind turnate.
Aprinse candelele sânt,
În fața Locului prea sfânt.
21Pe sfeșnice se mai aflau
Și florile ce le-nsoțeau,
Cu candele frumos lucrate
Și cu mucările lor. Toate,
Numai din aur, s-au turnat.
22După aceea, au urmat
Potirele meșteșugite,
Cățuile, cești și cuțite;
De-asemeni, aste lucruri toate,
În aur doar au fost lucrate.
Apoi, aripile pe care
La avea ușa la intrare
În Locul cel „prea sfânt” chemat,
Numai din aur s-au lucratat.
La fel, aripa ușii care
E la a Templului intrare,
Din aur doar a fost lucrată,
Precum cerea porunca dată.
Selectat acum:
2 Cronici 4: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca