2 Cronici 5
5
1În felu-acesta, negreșit
Că Solomon și-a isprăvit
Lucrarea, după planul lui,
Ridicând Casa Domnului.
Apoi, el a adus în ea
Argintul care îl avea
Și aurul ce-l dobândise
Și-uneltele ce le primise
Chiar de la David, tatăl lui.
Astfel, în casa Domnului,
Duse au fost aceste toate
Și-n visterie așezate.
Sfințirea Templului
2Când Solomon a terminat,
Pe toți bătrânii i-a chemat,
Pe căpitani-aceia cari,
În seminții erau mai mari
Și pe mai marii tuturor
Familiilor din popor.
S-au adunat din Israel
Și, la Ierusalim, la el,
Toți au venit, căci Solomon
Voia să mute, din Sion,
Chivotul legământului.
3În fața împăratului,
Ei au venit în luna care
A șaptea e, la numărare.
O sărbătoare se vădea,
A șaptea lună că-ncepea.
4După ce toți s-au adunat,
Leviți-apoi au ridicat
Chivotul legământului,
5Precum și cortul Domnului
Și toate-uneltele pe care
Acesta-n slujba sa le are.
Apoi, pe toate le-au adus
Și-n față la popor le-au pus.
De preoți și Leviți purtate,
Au fost aceste lucruri, toate.
6În urmă, Solomon a stat –
Cu tot poporul adunat –
Lângă chivotul Domnului
Aflat în fața cortului.
Jertfiți au fost, atunci, mulți boi
Precum și foarte multe oi.
Jertfele-acelea, negreșit,
Atât de multe s-au vădit
Încât putință nu era,
Defel, de a le număra.
7Toți preoții, apoi, luară
Chivotul și îl așezară
În Locul cel, „prea sfânt”, chemat –
În Templul Domnului aflat –
Sub ale heruvimilor
8Aripi, căci aripile lor
Peste chivot se întindeau
Și astfel ele-acopereau
Și drugii lui – aceia care
Erau pentru a sa mutare.
9Drugii aceia, lungi, erau,
Iar capetele se vedeau
De la anume depărtare
De la chivot, în locul care
Era Locașul sfânt aflat.
De-afară, nu s-au observat
Acești drugi ai chivotului,
Servind pentru mutarea lui.
Până acum, în acest ceas,
Chivotu-acolo a rămas.
10Chivotu-n el, atunci, avuse
Doar tablele care-au fost puse,
De Moise și aveau pe ele
Toate cuvintele acele
Pe care Domnul le-a rostit
Când, la Horeb, El a venit
Ca să încheie-n acest fel,
Un legământ, cu Israel.
Ăst legământ s-a întocmit
Când Israelul a ieșit
Din al Egiptului ținut,
Când Domnul, liber, l-a făcut.
11Preoți-apoi au părăsit
Locul cel sfânt – căci s-a sfințit
Întreg neamul preoților,
Indiferent de casa lor;
12Leviții care se vădeau
Drept cântăreți, în frunte-aveau
Pe-Asaf, Heman și-asemenea
Și Iedutun îi însoțea.
Apoi, erau, alături lor,
Fiii, precum și frații lor.
În in subțire-nveșmântați,
Fuseseră acești bărbați.
Lângă altar s-au așezat –
La răsărit – și au purtat
Chimvale, harfe și-alăute,
Așa precum au fost cerute,
De slujba lor. Îi însoțeau
Preoți cari trâmbițe aveau
Și cari, de toți, s-au vădit deci,
A fi o sută douăzeci.
13Sunet de trâmbiți s-a-nălțat,
Chimvalele au răsunat,
Iar corul instrumentelor
Unitu-s-a cu glasul lor.
Cei cari din gură doar cântau,
Pe Dumnezeu Îl preamăreau:
„Domnul e bun, plin de-ndurare,
Iar îndurarea Lui cea mare,
Din înălțimi, peste noi, vine
Și-n vecii vecilor, va ține.”
În clipa ‘ceea, s-a lăsat
Un nor, din cer, și a intrat
Îndată-n Casa Domnului
Umplând întreg Locașul Lui.
14Preoții care se aflau,
Atunci, în Casă, nu puteau
Să facă slujba Domnului,
Din pricină că slava Lui
Venită-n nor, s-a răspândit
Și totul fost-a-nvăluit.
Selectat acum:
2 Cronici 5: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca