YouVersion
Pictograma căutare

2 Cronici 6

6
Binecuvântarea rostită de Solomon
1Atuncea, Solomon a spus:
„Iată că Domnul Cel de Sus,
În întuneric, a voit,
Să locuiască, negreșit!
2Acuma, eu Ți-am căutat
Un loc și-apoi am ridicat
O casă cari a Ta să fie,
Unde să stai Tu, pe vecie!”
3Apoi, a binecuvântat,
Întreg poporul, adunat,
În fața lui, stând în picioare,
Într-o smerită adunare.
4Solomon zise: „Ne-ncetat,
Să fie binecuvântat
Domnul și Dumnezeul care
Poporul Israel Îl are,
Acela ce-a vorbit, mereu,
Cu cel cari fost-a tatăl meu,
Cel care, azi, a împlinit
Cuvintele ce le-a rostit,
Când în ăst fel a cuvântat:
5„Din ziua-n care ați plecat
Din al Egiptului ținut,
Nici o cetate nu am vrut
Să Îmi aleg, în Israel –
Să am un loc – și-n locu-acel,
O casă să Mi se zidească,
În care-apoi să locuiască
Numele Meu, pentru vecie
Și printre voi, astfel, să fie.
6Doar la Ierusalim am vrut,
Un loc al Meu să fi avut,
O casă-n care-apoi mereu,
Să Îmi așez Numele Meu.
Pe David, peste-al Meu popor,
L-am pus apoi cârmuitor,
Ca împărat să fie el,
Peste întregul Israel!”
7Voi știți că David – tatăl meu –
O casă, a dorit, mereu,
Să-I construiască Domnului,
Un sfânt locaș, Numelui Lui.
8Domnul, lui David, i-a vorbit:
„Pentru că astfel te-ai gândit,
Pentru că ți-ai dorit mereu,
Să Îi ridici Numelui Meu
O casă, bine ai făcut,
Căci al tău gând Îmi e plăcut.
9N-ai s-o zidești tu, pentru Mine,
Ci cel ce vine după tine –
Deci fiul tău – are să fie
Ce-l ce-Mi va face casa, Mie.”
10Iată că Domnul a-mplinit
Cuvintele ce le-a rostit,
Căci după ce am fost făcut
Drept împărat și am șezut
Pe scaunul tatălui meu,
O casă pentru Dumnezeu –
Așa cum David și-a dorit –
Să Îi zidesc, am reușit.
11Pentru chivot, am căutat
Un loc, unde l-am așezat,
Căci legământul Domnului
Se află înlăuntrul lui.
Pe-acesta, Domnul l-a-ncheiat
Cu Israel, când l-a scăpat
Din al Egiptului ținut,
Când din rob, liber, l-a făcut.”
Rugăciunea lui Solomon
12Când Solomon și-a încheiat
Vorbirea, el s-a îndreptat
Către altarul Domnului,
Urmat de tot poporul lui.
Spre-al cerurilor necuprins,
În urmă, mâinile și-a-ntins.
13Căci Solomon a făurit
O treaptă care s-a vădit
Că din aramă e turnată
Și-n curte fost-a așezată.
Cinci coți avea treapta-n lungime
Și alți cinci coți avea-n lățime.
În înălțime, de socoți,
Fusese numai de trei coți.
14Pe traptă, Solomon s-a pus
Și-apoi, în acest fel, a spus:
„Spre Tine-mi înalț ochii eu,
Spre-al lui Israel Dumnezeu!
Ca Tine, alții nu mai sânt,
În ceruri sus, ori pe pământ.
Un legământ Tu ai făcut
Cu robii Tăi și l-ai ținut
Necontenit, cu îndurare,
Față de toți aceia care,
Din inimă au arătat,
Că a Ta cale au urmat!
15Acuma, Tu ai împlinit
Cuvântul care l-ai rostit
Față de David, al meu tată.
Tot ce ai spus atuncea, iată
Că astăzi, Tu ne dovedești
Căci cu putere împlinești.
16Acum Doamne-al lui Israel,
Să faci mereu, în așa fel
Încât făgăduința dată
Față de David – al meu tată –
Să se-mplinească ne-ncetat,
După cum Tu ai cuvântat,
Când ai rostit: „Necontenit –
În față-Mi – nu vei fi lipsit
De fii, care apoi să vie
Pe al tău scaun de domnie,
În Israel să-mpărățească.
Urmașii tăi să se păzească
Și ne-ncetat seama să ia,
Spre a umbla pe calea Mea,
Precum făcut-ai tu, mereu.”
17O Doamne, Dumnezeul meu,
Acuma fă ca împlinit
Să fie ce-ai făgăduit
Față de David, al meu tată!
18Dar ce! Va locui vreodată –
Cu-adevărat – Domnul Cel Sfânt,
Aici, jos, pe acest pământ?
Iată că măreția Lui
Nu-ncape-n cerul cerului!
Atunci, ce-aș mai putea să zic,
De-această casă, eu? Nimic!
19Dar totuși, Doamne, seama ia
La astă rugăciune-a mea.
Ascultă dar, strigătul meu
20Și ațintește-Ți tot mereu,
Ochii, spre casa ridicată,
De care Tu ai spus odată:
„În acel loc, voi merge Eu
Și am să-Mi pun Numele Meu!”
De-aceea Doamne, seama ia,
La astă rugăciune-a mea!
21Ascultă rugile pe care
Eu – și poporu-acesta mare –
Spre Tine le vom îndrepta,
Atunci când în ăst loc vom sta.
Mereu dar, să găsești cu cale,
Din locul locuinței Tale –
Din cerul Tău – o Doamne Sfânt –
Ca să privești către pământ,
Spre locu-acesta de-nchinare.
Ascultă și-apoi dă iertare
La cei ce Te vor căuta
Venind aici în fața Ta!
22Atunci când un păcat, cumva,
Are să facă cineva
Față de un aproape-al său
Și va veni la locul Tău,
Silit a face-un jurământ
Lângă altarul Tău cel sfânt,
23Tu – din înaltul cerului –
Ascultă rugăciunea lui
Și fă dreptate, ne-ncetat.
Să-l osândești pe vinovat.
Și fă ca vina arătată,
Asupra lui să se abată.
Apoi, nevinovatului,
Ca nevinovăția lui,
Să-i faci dreptatea să îi fie,
În fața Ta când o să vie!
24Atuncea când al Tău popor,
De oștile vrăjmașilor,
Va fi bătut – căci negreșit,
În contră-Ți a păcătuit –
Dacă cu rugăciuni, apoi,
Are să vină înapoi,
Aici, la casa Ta, plângând
Și Numelui Tău slavă dând,
25Tu să-l asculți, din cerul Tău,
Și iartă-i tot ce-a făcut rău.
În țara lui cea minunată
Cari pentru-ai săi părinți e dată,
Tu Doamne-ndură-Te apoi,
Și adă-l, liber, înapoi!
26Atunci când întâmpla-se-va
Și ceru-nchis va fi, cumva –
Căci tot poporul, negreșit,
În contră-Ți a păcătuit –
Dacă cu rugăciuni, apoi,
Are să vină înapoi,
Aici, la casa Ta, plângând,
Mărire Numelui Tău dând,
Și dacă-apoi, poporul Tău
Se va abate de la rău
(Căci i-ai dat plata cuvenită,
Pentru greșeala săvârșită),
27Tu să-l asculți și, negreșit,
Iartă păcatul săvârșit.
Arată-i calea Ta cea bună
Pe cari, piciorul, să și-l pună
Și să deschizi cerul apoi,
Peste pământ să vină ploi,
Căci astfel, fi-va-nviorată
Partea de moștenire dată!
28Când foamete are să fie,
Când valul ciumei o să vie,
Ori când rugina va cădea,
Sau mălura de-asemenea,
Ori când lăcuste-au să apară
Făcând mare prăpăd în țară,
Sau de cumva vrăjmașul rău
Va-mpresura poporul Tău –
În țara lui, sau în cetate –
Când bolile nenumărate
Se vor abate peste el,
Sau când urgii de orice fel
Îl vor lovi, atunci – cumva –
29Dacă veni-va cineva
Să-Ți facă rugăciune Ție,
Sau dacă are ca să vie
Întreg poporul – fiecare
Având în cuget o mustrare
Pentru păcatul săvârșit –
30Ascultă-l Doamne, negreșit,
Din cerul locuinței Tale.
Așa cum este a sa cale,
Să-i dai la fiecare-ndată
Răsplata binemeritată,
Căci Tu cunoști inima lor –
A fiilor oamenilor.
31În felu-acesta, fiecare,
Față de Tine, teamă, are,
Atâta timp cât viețuiește
În țara ce o moștenește!
32Atuncea când străinul vine,
Pentru al Tău Nume, la Tine –
Căci o să fie cunoscut
Numele Tău, fiind știut
Că El este un Nume mare
Iar al Tău braț întins e tare –
Deci când acest străin va sta
Rugându-se, la casa Ta,
33Tu – din înaltul cerului –
Ascultă rugăciunea lui
Și dă străinului acel
Tot ceea ce-Ți va cere el,
Spre a-Ți fi Numele făcut,
Pe-ntreg pământul, cunoscut,
Ca astfel toți – de bună seamă –
Mereu, de Tine, să se teamă,
Așa cum Israel se teme
De Tine Doamne-n orice vreme.
Străinul care o să vie,
În acest fel are să știe
Că-n ăst locaș – neîncetat –
Numele Tău este chemat!
34Când Israelul va avea,
Cu-ai săi vrăjmași, piept, ca să dea,
Mergând precum ai poruncit –
Și dacă el va fi privit
Către cetatea Ta, în care,
E astă casă de-nchinare,
În care Numele Ți-ai pus
Și dacă Îți va fi adus
El, rugăciuni, în ceasul greu,
Cerându-Ți sprijinul, mereu –
35Tu, din înaltul cerului,
Ascultă rugăciunea lui
Și fă-i dreptate, negreșit!
36Dacă poporul a greșit –
Căci pe pământ nu se găsește
Un om cari nu păcătuiește –
Și la ai săi vrăjmași astfel,
Rob va ajunge Israel –
Fie-ntr-o tară-apropiată,
Fie în una depărtată –
37Și dacă în a lui robie,
Poporul Tău are să știe,
În sine, să pogoare-apoi,
Și să se-ntoarcă înapoi
La Tine-n ceasu-acela greu,
Cerându-Ți sprijinul mereu,
Spunându-Ți: „Am păcătuit
Și făr’delegi am săvârșit!”,
38Dacă din inimă apoi
Și din tot sufletu-napoi,
Spre Tine se vor îndrepta
Și-n rugăciuni, smeriți, vor sta
Privind către cetatea-n care
E a Ta casă de-nchinare
În care Numele Ți-ai pus,
39Atunci, din cerul Tău – de sus –
Ascultă rugămintea lui
Și cererea poporului.
Iartă-i păcatul săvârșit
Și fă-i dreptate, negreșit!
40Ține-Ți privirea ațintită
Asupră-ne, neadormită!
Urechea aplecată-Ți fie,
La ruga înălțată Ție,
Din acest loc, unde ai pus
Numele Tău, precum ai spus!
41Doamne, vino să afli tihnă,
La locul Tău, pentru odihnă.
Adă – cum ai găsit cu cale –
Chivotul măreției Tale!
Înveșmântați în mântuire,
Fie-ai tăi preoți. Fericire,
Să aibă prea iubiții Tăi,
Și bucurii, pe-ale lor căi!
42Doamne, te rog, nu-ndepărta,
Pe al Tău uns, din fața Ta!
Adu-Ți aminte, negreșit,
De tot ce i-ai făgăduit
Lui David, care Te-a urmat
Și al Tău rob s-a arătat!”

Selectat acum:

2 Cronici 6: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te