Exodul 30
30
Altarul tămâierii
1„Un alt altar, să faceți voi,
Unde să ardeți mai apoi,
Tămâie. Ca să îl ciopliți,
Lemn de salcâm să folosiți.
2Un cot să aibă în lungime,
Și-un cot să aibă în lățime.
În înălțime, să socoți
Să fie însă, de doi coți.
În patru colțuri, el să fie,
Iar coarnele ce au să vie
Cioplite, pe altaru-acel,
Dintr-o bucată sunt, cu el.
3Cu aur, fi-va poleit
Întreg altarul, negreșit –
Partea de sus, pereții lui
Și coarnele. Altarului,
Să îi mai faci, din aur pur,
Cunună, de jur împrejur.
4Sub ea, două verigi apoi,
Din aur, să mai faceți voi;
În unghiuri, să le așezați,
Și drugi, prin ele, să băgați,
Ca să servească fiecare,
Pentru-a altarului mutare.
5Drugii, din lemn vor fi ciopliți
Și-apoi, cu aur, poleiți;
Iar lemnul fi-va, negreșit,
Cel de salcâm doar, folosit.
6Altarul trebuie adus
Și-apoi, în cort, trebuie pus,
În față la perdeaua care,
Chivotu-n al ei spate-l are.
Peste chivot, e așezat
Capacul care e chemat
„Al ispășirii”, iar sub el,
Vei pune, în chivotu-acel,
O mărturie – cea pe care
Am să ți-o dau Eu, spre păstrare.
Acolo am să Mă-ntâlnesc,
Cu tine și am să-ți vorbesc.
7Altarul fi-va folosit
Pentru tămâie, negreșit.
Când dimineața se arată,
Aron, tămâie-nmiresmată,
Va arde, pe altaru-acel,
Până când – candelele – el
8Le pregătește. Iar pe seară,
Tămâie, o să ardă iară,
Când candelele-o să le-așeze.
Atuncea, o să tămâieze
Și astfel, nu o să rămâie –
A voastră parte de tămâie –
Nearsă, ci va fi mereu,
Din neam în neam, la Dumnezeu –
În față-I – arsă necurmat,
Pe-altarul pentru tămâiat.
9Să nu aduceți așadar,
Altă tămâie pe altar,
Și nici arderi de tot, pe el.
De-asemeni, pe altaru-acel,
Să n-aduci jertfă de mâncare,
Și nimenea voie nu are
Să toarne peste el, vreodată,
Jertfa de băutură, dată.
10Pentru-a altarului sfințire,
Aron va face ispășire,
Pe coarnele altarului.
Va folosi, în slujba lui,
Sângele jertfei ce s-a dat
Ca ispășire de păcat.
Printre ai voști’ urmași, mereu,
Lucru prea sfânt – de Dumnezeu –
Aceasta e considerată,
Făcându-se – pe an – o dată.”
Darurile pentru Locaș
11Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
12„Atunci când va fi trebuit
Să socotești acest popor –
Să faci numărătoarea lor,
Să vezi câți fiii Israel are –
Tu ai să ceri ca fiecare,
Un dar, să Îi dea Domnului,
Pentru răscumpărarea lui –
A sufletului său. Drept dare,
Bani să îți deie fiecare,
Ca nu cumva, loviți să fie,
Când ai să-i numeri, de urgie.
13Lua-vei, de la fiecare,
Cari prins e în numărătoare,
Jumate siclu, potrivit
Cu cel pe cari l-a folosit
Sfântul locaș. Deci le vei cere
Să deie douăzeci de ghere,
Iar darul care va fi dat,
E pentru Domnul, ridicat.
14Omul care a împlinit
Ani douăzeci, e socotit,
La tine, în numărătoare;
Deci, obligație el are
Să deie darul așezat,
Cari pentru Domnu-i ridicat.
15Bogatul nu va da în plus,
Ci doar atât cât Eu am spus;
Nici cel sărac nu va putea
Ca mai puțin de-atât să dea,
Căci pentru toți e stabilit,
Jumate siclu, de plătit.
Deci obligat e fiecare,
Pentru a lui răscumpărare –
A sufletului, așadar –
Să-i facă Domnului, ăst dar.
16Ai să aduni, în acest fel,
De la fiii lui Israel,
Argintul dat de fiecare,
Pentru a lor răscumpărare.
Argintul ce îl dobândești,
Va trebui să-l folosești
Doar pentru slujba cortului,
Fiind – în fața Domnului –
Pentru-al lui Israel popor,
Semnul răscumpărării lor.”
Ligheanul de aramă
17Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
18„Fă un lighean, pentru spălat.
Acesta trebuie lucrat
Numai din tablă de aramă.
Piciorul său – de bună seamă –
Tot din aramă îl lucrezi.
Apoi, ligheanul, să-l așezi
Între altar și cort. Să pui –
19Pentru Aron și fiii lui –
Apă, în el, ca fiecare
Din ei, pe mâini și pe picioare,
Să poată-a se spăla. Astfel,
20Spălându-se-n ligheanu-acel,
Care e așezat afară,
Intrând în cort, nu au să piară.
Ei să se spele așadar,
Și când vor merge la altar
Să-și facă slujba-n fața lui,
Aducând jertfe Domnului.
21Deci să se spele fiecare,
Întâi, pe mâini și pe picioare,
Acolo, în lighean, afară,
Și-n felu-acesta n-au să piară.
Pentru Aron și ai săi fii,
Astă spălare, tu – să știi –
Că e o lege necurmată.
Ea trebuie a fi urmată
De toți cei care au să vie,
În urma lor, la preoție.”
Untdelemnul sfânt și tămâia
22Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
23„Pe ai tăi oameni, îi vei pune
Ca mirodenii să adune.
Apoi, din smirna de la ei,
Cinci sute sicli ai să iei.
Smirna va fi foarte curată.
Din scorțișoara adunată,
Doar jumătate să iei – deci,
Doar două sute și cincizeci
De sicli vei lua din ea;
Din trestie – asemenea –
Să iei aceiași cantitate.
Iar cele două, adunate –
Deci trestie și scorțișoare –
Trebuie-a fi mirositoare.
24Cinci sute sicli, tu mai ia –
În urmă – și din casia.
Siclul să fie acelaș’
Cu cel al sfântului locaș.
Vei mai lua apoi, un hin
Din untdelemnul de măslin.
25Din toate-acestea, te îndemn,
Să faci apoi, un untdelemn
După un meșteșug pe care,
Doar cel ce face mir, îl are.
Vei folosi uleiu-acel,
Când ungeri sfinte faci cu el.
26Cu el să ungi cortul chemat
„Al întâlnirii”. Totodat’,
Chivotul – pentru mărturie –
Să-l ungi, și unse să mai fie
27Masa și-uneltele gătite,
Ce pentru ea sunt folosite;
Faci ungere sfeșnicului,
Precum și uneltelor lui.
În urmă, tu vei unge dar,
Al tămâierii sfânt altar
28Și-altarul arderii de tot,
Cu ale lui scule, cu tot.
De-asemenea, unse fi-vor
Ligheanul și al său picior.
29Aceste lucruri, dator ești,
Cu untdelemn să le sfințești
Și-astfel, prea sfinte, au să fie.
Atunci, oricine va să vie
Și-o să le-atingă, negreșit,
Are a fi, pe loc, sfințit.
30Când la sfârșit ai să ajungi,
Pe-Aron și pe-ai săi fii să-i ungi,
Să îi sfințești astfel, pe toți,
Să-Mi fie-n slujbă, ca preoți.
31Copiilor lui Israel,
Tu să le spui în acest fel:
„Acesta-i untdelemnul Meu,
Printre ai voști urmași, mereu,
Și el se cere folosit
La ungeri sfinte, negreșit.
32Să folosești ăst untdelemn,
Numai așa cum te îndemn.
Nu trebuie să ungi, cumva,
Cu-acest ulei, trupul cuiva.
Iată că Eu îți dau de știre,
Ca după astă întocmire,
Să nu faci untdelemn la fel,
Căci untdelemn sfânt este el.
Uleiul astfel întocmit,
Ca sfânt va trebui privit.
33Acela care, dintre voi,
Are să facă – mai apoi –
Un untdelemn ce-i întocmit
Ca și acesta, nimicit,
Din neamul său, are să fie –
Lucrul acesta să se știe!”
34Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
„Stacte vor trebui luate
Și mirodenii adunate
Și onice mirositoare;
Halvan mai strânge, după care
Tămâie să aduci – curată –
Care va trebui luată
Tot în aceeași cantitate.
35Toate vor fi amestecate,
După un meșteșug pe care
Doar cel ce face mir îl are,
Iar din amestecul făcut,
Tămâie vei fi obținut.
36Mărunt, apoi, să o pisezi,
Și-n urmă, vreau să o așezi
În fața mărturiei care,
În cortul întâlniri-și are
Loc de ședere, unde Eu,
Cu tine, Mă-ntâlnesc mereu.
Astă tămâie, pentru voi,
Lucru prea sfânt va fi apoi
37Și trebuie să aveți știre
Că o astfel de întocmire –
Deci de tămâie – nimenea,
Voie nu va putea avea,
A face, pentru el, vreodată.
Ea, pentru Domnul, e păstrată.
38Acela care, dintre voi,
Astă tămâie, mai apoi,
O face pentru mirosit,
Are să fie nimicit.”
Selectat acum:
Exodul 30: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca