Ezechiel 36
36
Așezarea din nou a lui Israel
1„Tu, fiu al omului, privește
Spre munți apoi, și prorocește.
Vorbește dar, în acest fel,
Munților cei din Israel:
„Iată Cuvântul Domnului,
Spre munții Israelului!
2Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Pentru că cei ce se vădeau
Cum că ai voști’ dușmanii erau
Au zis: „Ha! Ha! Am dobândit
Aste-nălțimi! Le-am moștenit!
Aste-nălțimi veșnice, iată,
Drept ale noastre se arată!”,
3Tu spune: „Cel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
În acest fel, a glăsuit:
„Da! Pentru că ei au voit
Să vă înghită, ne-ncetat,
Pentru că v-au înconjurat
Voind ca să vă pustiască,
S-ajungă să vă moștenească
Și alte neamuri care sânt
Pe fața-ntregului pământ,
Pentru că v-au batjocorit
Și pentru că au azvârlit
Ocara peste voi astfel,
4Acum, voi munți din Israel,
Să ascultați cuvântul spus
De către Domnul Cel de Sus!”
Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
Spre munți, spre dealuri și spre văi,
Spre ale râurilor căi,
Către ruine pustiite,
Către cetăți ce-s părăsite –
Care ajuns-au ca să cadă
În mâna neamurilor, pradă –
Și sunt de râsul tuturor
Popoarelor neamurilor.
5Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Iată că focul cel aprins
De gelozie M-a cuprins,
Făcându-Mă ca să privesc
Spre neamuri și ca să vorbesc
În contra lor și-a-ntregului
Popor din al Edomului
Ținut, pentru că Mi-au luat
Țara și-apoi s-au bucurat
În inimi, căci au izbutit
Să jefuiască ce-a rodit.
6De-aceea, tu să prorocești,
Căci trebuie ca să vorbești
Despre ținutul cel pe care
Țara lui Israel îl are.
În felu-acesta tu să spui
Văilor, dealurilor lui.
Vorbește dar, și munților
Și tuturor râurilor:
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Vorbesc în marea-Mi gelozie
Și în aprinsa Mea urgie,
Căci suferiți cu-a voastră țară,
Necontenit, numai ocară
De la popoarele ce sânt
Pe fața-ntregului pământ!”
7De-aceea, Cel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
A cuvântat: „Eu Îmi ridic
Mâna să jur și iată, zic:
Popoarele ce vă-nconjoară,
Își vor purta a lor ocară!
8Munți ai lui Israel, apoi,
Și crengi și roade veți da voi,
Pentru poporul Meu cel care,
Drept Israel, nume, își are.
Aceste lucruri prorocite,
Aproape-s de a fi-mplinite.
9Eu, binevoitor – apoi –
Am să m-arăt față de voi,
Și-n felu-acesta, semănați
Aveți să fiți voi și lucrați.
10În urmă, oameni, Eu voi pune,
În număr mare, să se-adune.
Pe voi, casa lui Israel
Va locui atunci, astfel!
Cetățile vor fi zidite
Și vor fi iarăși locuite.
11Pe oameni, am să-i înmulțesc
Și vitele-am să le sporesc.
Ca mai ‘nainte o să fiți
Iarăși, în urmă, locuiți
Și mai mult bine – bunăoară –
Vă fac, decât odinioară.
În felu-acesta, mai apoi,
Că Eu sunt Domnul, veți ști voi.
12Voi face, oameni să sosească,
Pe creasta voastră să pășească.
Anume-l voi aduce Eu,
Pe Israel, poporul Meu.
El are să vă stăpânească
Și are să vă moștenească,
Pentru că nicicând – negreșit –
El n-o să fie nimicit.”
13Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Căci ți s-a spus, neîncetat:
„Tu, țară care ți-ai mâncat
Poporul și ți-ai nimicit
Neamul care te-a locuit”,
14Din astă pricină, de-acum,
Pe ai tăi oameni, nicidecum,
Tu nu îi vei mai fi mâncat,
Iar pe al tău neam, niciodat’,
N-ai să ajungi să îl lovești
Și n-ai să îl mai nimicești” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
15Nu vei mai auzi – de-acum –
Batjocurile, nicidecum,
Și nici ocara tuturor
Popoarelor neamurilor.
De-aceea, n-ai să-ți mai lovești
Neamul și n-ai să-l nimicești” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
16Apoi, Cuvântul Domnului
17Îmi zise: Fiu al omului,
Iată că fiii cei pe care
Casa lui Israel îi are,
Spurcat-au țara-n care-au stat,
Prin felu-n care s-au purtat
Și prin tot ce au făptuit.
Purtarea lor s-a dovedit
O spurcăciune-n fața Mea,
Care este asemenea
Precum cea a unei femei
Când e-n necurăția ei.
18Atunci, făcut-am ca să vie,
Asupra lor, a Mea mânie,
Din pricină că au vărsat
Sânge, în țară, ne-ncetat
Și pentru că al lor popor
S-a închinat idolilor.
19De-aceea, fost-au risipiți
Și-n felurite țări, goniți.
I-am judecat, căci am văzut
Ce fapte rele au făcut.
20Când printre neamuri au venit,
Numele-Mi sfânt L-au pângărit,
Încât în orice loc mergeau,
Oamenii – despre ei – spuneau:
„Ăsta-i poporul Domnului,
Care-a plecat din țara lui,
Pentru că el a trebuit
S-o părăsească, negreșit.”
21Am vrut să scap cinstea pe care
Numele Meu cel sfânt o are,
Cinste pe care Israel
O pângărea, atunci când el,
Printre popoare, s-a aflat
Și în ale lor țări a stat.”
22„Să spui dar, casei cea pe care
Neamul lui Israel o are:
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Nu tu ești pricina din care
Eu împlinesc astă lucrare,
Tu – casă a lui Israel –
Ci al Meu Nume este Cel
Din pricina căruia Eu
Fac acest lucru, căci – mereu –
Când printre neamuri v-ați găsit,
Numele-Mi sfânt L-ați pângărit.
23De-aceea, Numele-Mi pe care
L-ați pângărit fără-ncetare
Când printre neamuri v-ați aflat,
Va fi sfințit și înălțat,
Iar neamurile au să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie,
Căci vor vedea că printre voi,
Eu am să fiu sfințit apoi.
Sfințit voi fi, sub ochii lor,
De către-al vost’ întreg popor” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
24„Căci dintre neamuri, mai apoi,
Eu vă voi scoate și-napoi
Am să v-aduc, ca să stați iară,
Cu toții, în a voastră țară.
25Atuncea, am să vă stropesc
Cu apă, să vă curățesc
De idolii ce i-ați avut,
De spurcăciuni ce le-ați făcut.
26O inimă nouă, apoi,
Și un duh nou așez în voi.
Scot inima din piatră care
În trup o poartă fiecare
Și-o inimă de carne – iată –
În locul ei vă va fi dată.
27Așez dar, Duhul Meu în voi,
Ca să puteți urma apoi,
Poruncile pe care Eu
Le-am dat spre-a le păzi mereu
Și să-mpliniți legile Mele,
Așa cum au fost date ele.
28Iată dar că în ăst fel, iară,
Aveți să locuiți în țară,
În țara care a fost dată
Părinților voștri, odată.
Voi o să fiți poporul Meu,
Iar Eu vă voi fi Dumnezeu.
29Eu, din necurății, apoi,
Am să vă izbăvesc pe voi.
Grâul îl chem și-l înmulțesc.
Cu foamete nu vă lovesc.
30Sporesc roadele pomilor
Precum și-ale câmpiilor,
Căci nu mai vreau să purtați, iară,
Prin lume-a foametei ocară.
31Atunci, vă veți aduce-aminte
De răul cel de mai ‘nainte,
Pe care voi l-ați făptuit
Și scârba vă va fi lovit
Din pricina păcatelor
Precum și-a urâciunilor
Cari ale voastre se vădesc.
32Dar tot ceea ce vă vestesc” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu –
„Nu pentru voi fac Eu, să știți!
Vă rușinați dar, și roșiți
De felu-n care v-ați purtat,
De calea-n care ați umblat
Voi, toți copiii cei pe care,
Casa lui Israel îi are!”
33Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„În ziua-n care o să fiți,
De făr’delege, curățiți,
Au să vă fie, iar, zidite
Cetățile și locuite,
34Iar pustiita voastră țară
Are a fi lucrată iară,
Chiar dacă-n ochii tuturor
Fusese un pustiu ogor.
35Atunci, cei cari au s-o privească,
În acest fel au să vorbească:
„Țara ce fost-a pustiită
Poate a fi asemuită
Doar cu grădina minunată
Care, Eden, este chemată.
Cetățile ei, dărâmate
Și pustiite și surpate,
Ajuns-au iarăși întărite
Și iată-le azi, locuite!”
36Popoarele neamurilor
Care în jurul vost’ fi-vor,
Vor ști că Domnu-a ridicat
Ceea ce s-a vădit surpat
Și că Eu sunt Cel ce-a sădit
Ceea ce fost-a pustiit.
Iată, Eu – Domnul – sunt Acel
Care-am vorbit și fac astfel.”
37Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Iată cum Mă voi fi lăsat,
De Israel înduplecat
Și iată ce voi face-apoi:
Îl înmulțesc, ca și pe oi,
38Căci ale lui cetăți surpate,
Atunci vor fi iar înălțate
Și-am să le umplu cu popor,
Cu turmele oamenilor
Cari Domnului sunt închinate,
Cu turmele ce-s îndreptate
Către Ierusalim, când are
Loc cât-o sărbătoare mare.
În felu-acesta, au să știe
Că, Eu sunt Domnul, pe vecie.”
Selectat acum:
Ezechiel 36: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca