Ezechiel 37
37
Întoarcerea lui Israel și unirea celor două împărății
1Asupră-mi, mâna Domnului
Venit-a și, în Duhul Lui,
Îndată eu am fost luat
Și într-o vale așezat.
Valea aceea, am văzut
Că numai oase a avut,
Pe-al ei cuprins. Pe lângă ele –
2Pe lângă oasele acele –
Jur împrejur ocol am dat,
Căci multe oase s-au aflat
În acel loc împrăștiate,
Și toate se vădeau uscate.
3Atunci, Cuvântul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Oasele-acestea, crezi cumva,
Că vor mai învia cândva?”
Eu am răspuns: „O, Domnul Meu,
Tu – cari ești Domn și Dumnezeu –
Cunoști lucrul acesta, bine!”
4El zise-atuncea, către mine:
„Spre astă vale, tu privește
Și-acestor oase le vorbește!
Să prorocești și să le spui:
„Ascultați spusa Domnului!
5Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Un duh, fac, ca să intre-n voi
Și-o să-nviați, astfel, apoi!
6Vinele au să se ivească
Și carnea are să vă crească.
Apoi, o piele vă croiesc,
Cu care vă acoperesc
Și o să înviați apoi,
Căci un duh nou așez în voi.
În acest fel, o să se știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
7Îndată, eu am prorocit
Așa cum mi s-a poruncit.
Când proroceam cum s-a cerut,
Un mare vuiet s-a făcut
Și-atunci, în valea ‘ceea mare,
Uimit văzut-am o mișcare.
Oasele-acelea s-au mutat,
S-au strâns și s-au apropiat!
8Mai bine-n urmă, am privit
Și am văzut că le-au ieșit
Vine, pe care – de îndat’ –
Carnea apoi s-a așezat.
După aceea, am văzut
Precum că pielea a crescut,
Acoperind oasele-acele,
Dar duh nu era încă-n ele.
9Atunci El zise: „Prorocește
Și duhului tu îi vorbește!
Vorbește fiu al omului
Și prorocește-i duhului:
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Duhule vino! Ce mai stai?
Din cele patru vânturi, hai
Și suflă peste morți-acei
Ca astfel să-nvieze ei!”
10Atuncea, eu am prorocit
Așa cum mi s-a poruncit.
Îndată, duhul a intrat
În ei și-apoi au înviat,
Șezând cu toții în picioare:
Era o oaste foarte mare.
11Apoi, Cuvântul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Oasele sunt casa pe care
Neamul lui Israel o are.
Iată că ei au cuvântat:
„Oasele noastre s-au uscat,
Nădejdea noastră a pierit.
Pierduți suntem noi, negreșit!”
12De-aceea, tu să prorocești
Și-n felu-acesta să vorbești:
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Mormintele deschide-voi
Și scot din ele, mai apoi,
Pe-al Meu popor pentru că el
Va fi dus iar, în Israel.
13Că Eu sunt Domnul veți ști voi,
Atuncea când deschide-voi
Mormintele, din gura lor
Să-l scot apoi pe-al Meu popor!
14Voi pune Duhul Meu în voi,
Pentru ca să trăiți apoi.
Atuncea vă voi pune iară,
Să locuiți a voastră țară
Și ști-veți că Eu am vorbit,
Iar ce am spus, am împlinit” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
15Apoi, Cuvântul Domnului
16Îmi zise: „Fiu al omului
Du-te de adă o bucată
De lemn și scrie, de îndată:
„Și pentru Iuda și la fel
Pentru toți cei din Israel
Care îi sunt tovarăși”. Ia
Altă bucată și pe ea,
Să scrii: „Lui Iosif, lemn pe care
Neamul lui Efraim îl are
Și-apoi casei lui Israel,
A lui tovarășe”. Astfel,
17După ce treaba o sfârșești,
Bucățile să le unești
Ca împreună să se ție
Și-n mâna ta, una, să fie.
18Când întrebat tu ai să fii,
De ai poporului tău fii:
„Nu vrei ca să ne lămurești
Ce-i lucrul ce-l înfăptuiești?”,
19Tu să le spui: „Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu
Așa vorbește: „Iată, vreau,
Toiagul cel de lemn, să-l iau,
Căci al lui Iosif se vădește
Și-n astă vreme se găsește
La Efraim, la Israel –
La semințiile din el
Cari sunt tovarășele lui –
Și-alăturea toiagului
Lui Iuda am să-l potrivesc,
Pentru că am să le unesc
Pe amândouă, ca să fie
Doar un toiag, pentru vecie,
În mâna Mea. Eu te îndemn,
20Să iei toiegele de lemn,
Pe care-ntâi voiesc să scrii
Și-n a ta mână să le ții,
Neîncetat, sub ochii lor.
Apoi vorbește, la popor,
21Și spune: „Cel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu
A cuvântat în acest fel:
„Pe fiii toți, din Israel,
Am să îi strâng în țara lor.
Din mijlocul popoarelor,
Am să-i adun și înapoi,
În țara lor, îi duc apoi.
22Un singur neam ei au să fie
În Israel, pentru vecie,
Pe munții Israelului
Și pe cuprinsul țării lui.
Un singur neam ei au să fie
Și-o singură împărăție,
În fruntea cărei, așezat,
Va fi un singur împărat.
Două împărății, de-acum,
N-au să mai fie, nicidecum,
Pentru că neamurile-acele,
Două, n-au să mai fie ele.
23N-o să se spurce nimenea
Prin idolii ce îi avea,
Prin șirul urâciunilor,
Precum și-al făr’delegilor.
Am să îi scot, pe fiecare,
Din toate relele cu care,
În față-Mi, au păcătuit
Și-apoi îi voi fi curățit.
Eu voi fi Dumnezeul lor
Și ei vor fi al Meu popor,
24Iar Robul Meu, David chemat,
Are să fie împărat.
El va domni peste popor,
Căci fi-va un singur păstor.
Poruncile au să-Mi păzească,
Iar legea au să Mi-o-mplinească.
25Vor sta în țara ce-a fost dată
Lui Iacov, robul Meu, odată,
În țara-n care-au locuit
Părinții voști’, când au trăit.
În ea, va sta al tău popor.
Apoi vor sta copiii lor,
Iar după ei, vor sta în ea
Fiii pe cari îi vor avea,
Pentru că țara o să fie
Numai a lor, pentru vecie,
Iar Robul Meu, David chemat,
Drept voievod va fi-nălțat.
26Cu ei, un legământ voi face.
Va fi un legământ de pace,
Care făcut are să fie
Să dăinuiască pe vecie.
În urmă, am să îi sădesc
Și astfel am să-i înmulțesc,
Iar sfântul Meu locaș, apoi,
În al lor mijloc pune-l-voi,
Căci între ei, el o să fie
Pus ca să stea pe veșnicie.
27Deci astfel, locuința Mea,
În al lor mijloc, o să stea.
Eu voi fi Dumnezeul lor,
Iar ei vor fi al Meu popor.
28Și neamurile au să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.
Vor ști cu toți că Eu sunt Cel
Cari îl sfințesc pe Israel,
Căci sfântul Meu locaș, apoi,
În al lor mijloc pune-l-voi.”
Selectat acum:
Ezechiel 37: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca