Geneza 18
18
Isaac este făgăduit încă o dată
1Avram ședea, privind în zare,
Lângă stejari-aceia care
Sunt ai lui Mamre. Umbra lor,
Învăluia ocrotitor
Cortul în care locuia.
Pe gânduri dus, Avram ședea
Și-a tresărit, când L-a văzut
Pe Domnul, că a apărut.
2Când ochii și i-a ridicat,
Chiar lângă cort, a observat
Pe trei bărbați care vorbeau,
Stând în picioare, și-l priveau.
Grabnic, Avram a alergat,
Pân’ la pământ li s-a-nchinat,
3Și-apoi a zis Domnului său:
„Dacă umilul rob al Tău
Poate în fața Ta să stea,
Oprește-Te, la casa mea!
4Îngăduie-mi ca să mă duc,
Puțină apă să aduc,
Picioarele să vi se spele.
Vă odihniți, un pic, sub cele
Coroane de stejari și-apoi,
5Voi merge și aduce-voi
Un colț de pâine, să mâncați,
Ca inimă să căpătați.
În urmă, dacă vă grăbiți,
La drum, puteți să vă porniți.”
Cei trei, atuncea, i-au vorbit:
„Așa să faci, cum ai dorit.”
6Avram, la cort, a alergat
Și către Sara a strigat:
„Făină albă – te grăbește! –
În trei măsuri o potrivește.
Frământă-le ca să faci turte!”
7Apoi, la vite-alergă iute.
Pe cel mai bun vițel îl prinse
Și slugii sale îl întinse,
În grabă, ca să îl gătească,
8Cu unt și lapte, să-l servească.
Totul, când fost-a pregătit,
Avram a stat și i-a slujit,
Până cei trei s-au ospătat.
După ce masa-au terminat,
Ei s-au spălat și au vorbit
Cu-Avram, care stătea smerit,
9În fața lor. L-au întrebat:
„Unde e Sara? A plecat?”
„O nu! În cort, acolo este.”
10Unul din ei i-a dat o veste:
„La anul – chiar pe vremea asta –
Voi reveni și-atunci, nevasta,
Un fiu, îți va fi dăruit.”
Din cort, Sara L-a auzit –
11Și pentru că bătrâni erau,
Iar anii, greu, îi apăsau,
Încât de treaba femeiască
Nici nu putea să mai vorbească –
12A râs atunci și s-a gândit:
„Acum, că am îmbătrânit,
Pofte să am? Nu cred defel!
Avram a-mbătrânit, și el.”
13Către Avram, Domnu-a vorbit:
„De ce-a râs și s-a îndoit
Sara, zicând „Așa ceva,
Cum oare, întâmpla-se-va?
Să am copii, acum, bătrână?
Nu pot să cred! Mi-e peste mână!”
14Te-ntreb: Îmi e, ceva, prea greu?
Nu sunt Eu oare, Dumnezeu?
Din nou, la anul, am să viu,
Iar Sara va avea un fiu.”
15„N-am râs!”, a spus Sara, speriată.
„Ai râs” – răspunse El, îndată.
Avraam mijlocește pentru Sodoma
16Bărbați-aceia S-au sculat,
Să plece. Zarea, au scrutat,
Înspre Sodoma și-au pornit,
Iar Avraam i-a însoțit.
17Domnul S-a întrebat, zicând:
„Oare să-ascund ce am de gând,
De Avraam? E bine oare?
18Oricum, el fi-va un neam mare.
Voi binecuvânta în el,
Pe orice neam, de orice fel.
19Eu îl cunosc. Știu ce-o să fie:
În vremea care va să vie,
El are ca să poruncească
Neamului său, ca să păzească,
Mereu, doar calea Domnului,
Făcând după porunca Lui,
Ca Domnul – precum i-a promis –
Să împlinească tot ce-a zis.”
20Apoi a spus: „Am ascultat
Un strigăt care, ne-ncetat,
Tot mai puternic a crescut
În fața Mea și am văzut
Păcatul greu al Sodomei,
Precum și cel al Gomorei.
21Acum, de-aceea, voi pleca.
Eu Însumi cerceta-voi ca
Să aflu de-i adevărat,
Zvonul care s-a înălțat
Până la Mine, căci voiesc
Să știu cum să îi pedepsesc.”
22Bărbații s-au îndepărtat,
Căci spre Sodoma au plecat.
Avram, în fața Domnului,
A vrut a cere mila Lui.
23De Domnul, s-a apropiat
Și-a îndrăznit de-a întrebat:
„Aceiași soartă vor avea
Și buni și răi, asemenea?
Pe toți, Tu ai să-i nimicești?
24Dar, poate că-n cetăți găsești
Cincizeci de oameni ce sunt buni,
În liota aia de nebuni.
Ce se va întâmpla cu ei?
Nu-i vei ierta Tu, pe acei?
Iar locul nu va fi scutit,
Pentru cei buni cari s-au găsit?
25Omori pe cel bun împreună
Cu cel ce-i rău? Ce-o să se spună?
Aceeași soartă s-aibă toți?
Să faci așa ceva, nu poți!
Tu care judeci tot pământul,
Tu care ești Dumnezeu Sfântul,
Să nu faci, oare, Tu, dreptate?
Să nu pui rânduială-n toate?”
26Domnul a zis: „De-am să găsesc
Cincizeci, pe toți îi izbăvesc.
Locul, păcatul tuturor,
Iertate-s din pricina lor!”
27Avram, apoi, iar a vorbit:
„Iată că eu am îndrăznit –
Praf și cenușă precum sânt –
Să Îi vorbesc Celui Prea Sfânt.
28Poate din cincizeci, lipsesc cinci.
Dar tot sunt patruzeci și cinci.
Pentru cei cinci, cari lipsă sânt,
Vei șterge tot, de pe pământ?”
„Nu! Nici atunci n-am să distrug
Cetatea, căci și ei ajung!”
29„Dar dacă fi-vor patruzeci?”
30„Nu, nici atunci!” „Și chiar treizeci
De oameni buni, de-ai să găsești,
Tu, oare, n-ai să-i nimicești?”
„Nu nimicesc oameni-acei,
De treizeci buni, sunt printre ei.”
31Avram adăugă smerit:
„Iată că eu am îndrăznit
Ca Domnului să Îi vorbesc.
Dar douăzeci de se găsesc,
Ce soartă au de-mpărtășit?”
„Nu va fi nimeni pedepsit!”
32Avram a zis: „De s-or afla,
Cumva, în locul acela,
Doar zece oameni, printre ei?”
„Îi iert pe toți, pentru acei!”
33Când au sfârșit de discutat,
De la Avram, Domnu-a plecat.
Avram privi în urma Lui,
Șezând în ușa cortului.
Selectat acum:
Geneza 18: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca