YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 18

18
Asupra Etiopiei
1O, vai va fi de tine țară,
În care se aude iară,
Al armelor crunt zăngănit,
În cari războiul s-a pornit!
Tu ești dincolo așezată,
De apele de cari, udată
E Etiopia. Ești tare
2Și îți trimiți solii pe mare.
Corăbiile tale sânt
Din papură. Duse de vânt,
Plutesc pe luciul apelor.
Duceți-vă voi, solilor,
Până la neamu-acela tare,
Pân’ la poporu-acela care
De la-nceput, s-a arătat
Mare a fi și-nfricoșat,
Zdrobind totu’, în a lui cale.
Întreg cuprinsul țării sale,
De multe râuri, e tăiat,
În lung și-n lat fiind brăzdat.
3Voi toți cei care locuiți
Pe-acest pământ, atenți să fiți
Când steagu-n munți se va-nălța
Și când suna-va trâmbița!
4Căci astfel, spus-a Dumnezeu:
„Din a Mea locuință, Eu
Privesc în liniște, în zare,
Peste căldura arzătoare
A soarelui, prin roua-ntinsă
Peste câmpia necuprinsă,
Prin arșița ce a crescut
Când secerișul a-nceput.
5Încă nici nu s-a așezat
Timpul cel bun de secerat –
De-abea doar floarea a căzut
Iar aguridă s-a făcut
Rodul – și iată, sunt tăiate
Mlădițele și-s aruncate.
Căci de cosoare nu-i cruțat
Nici un lăstar, ci e tăiat…”
6La fel – atuncea – o să cadă
Neamul de-Asirieni, drept pradă
A păsărilor răpitoare
Precum și-a celorlalte fiare,
Căci trupuri moarte au să fie
Împrăștiate pe câmpie.
Întreaga vară, au să șeadă,
Pe ele, doar păsări de pradă.
Fiarele au să le urmeze,
Voind – acolo – să ierneze.
7Atunci, poporu-acela tare
Va face daruri de mâncare
Pentru Cel care, tot mereu,
E al oștirii Dumnezeu.
Poporul – cari s-a arătat
De la-nceput înfricoșat,
Zdrobind totul în a lui cale,
Iar tot pământul țării sale
De multe ape e tăiat
Fiind în lung și-n lat brăzdat –
Va face daruri, tot mereu,
Pentru-al oștirii Dumnezeu.
Le va aduce-n locu-n care
Se află Numele Său mare,
Iar acel loc al Domnului
E-n muntele Sionului.

Selectat acum:

Isaia 18: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te