Judecătorii 1
1
Iuda bate pe canaaniți și fereziți
1Când al lui Israel popor
N-a mai avut conducător –
Pentru că Iosua murise –
La Domnul, el s-a dus și zise:
„Doamne, pe cine, dintre noi,
Ai să-l alegi să meargă-apoi,
În țara Canaaniților,
Să lupte cu acel popor?”
2Domnul răspunse: „Iuda, vreau
Ca să se ducă. Iată, dau
Această țara minunată,
În mâna lui.” Atunci, pe dată,
3Iuda, la Simeon, s-a dus
Și-aste cuvinte i le-a spus:
„Frate, eu am venit la tine,
Ca să te chem, să vii cu mine,
În țara ‘ceea minunată
Care, prin sorți, îmi este dată.
Hai, împreună să luptăm,
Pe Canaaniți, să-i alungăm,
Iar când sfârși-vom tot, cu bine,
Am să mă duc și eu, cu tine,
În țara ce-o vei fi primit,
După cum sorții ți-au ieșit.”
Ei împreună au plecat,
Căci Simeon l-a ascultat.
4Iuda, în țară, s-a suit,
Iar Dumnezeu i-a dăruit
În mâna lui, pe Canaaniți
Și-asemenea pe Fereziți.
Și zece mii de inși apoi,
Au fost uciși, în ăst război,
În locul care e chemat
Bezec. Acolo, l-au aflat
5Pe-acela care e numit
Bezec-Adoni. Au pornit,
Lupta-mpotriva lui, de-ndată,
Și au bătut suflarea toată
A neamului de Canaaniți
Și-a neamului de Fereziți.
6Bezec-Adoni a fugit,
Dar cei doi frați l-au urmărit,
L-au prins și-au pus a-i fi tăiate
Doar degetele mari, aflate
La mâini, precum și la picioare.
7El zise-atunci: „Iată, sub soare,
Sunt șaptezeci de împărați.
Aceștia fost-au adunați
Sub masa mea și își strângeau
Hrana, de-acolo. Toți erau,
Cu degetele mari, tăiate;
Însă li s-a făcut dreptate,
Pentru că după cum văd eu,
Îmi răsplătește Dumnezeu,
Căci îi plătește omului
După măsura faptei lui.
Bezec-Adoni-a fost luat
Și la Ierusalim mutat.
Acolo, el a viețuit
Și-apoi, în urmă, a pierit.
8Fiii lui Iuda se-adunară
Și spre Ierusalim plecară.
În urma luptei ce s-a dat,
Ierusalimul l-au luat.
Cu sabia, ei i-au lovit
Pe cei pe care i-au găsit
Aflați, atunci, în acel loc
Și-apoi i-au pus, cetății, foc.
9Fiii lui Iuda, mai apoi,
Cu Canaaniți-au dus război:
Cu cei care au locuit
Pe munte, ori au stăpânit
Câmpia și ținutul care
La miazăzi, se pierde-n zare.
10Iuda, război, a mai purtat,
Cu cei cari, la Hebron, au stat –
Drept Chiriat-Arba știut,
A fost Hebronul la-nceput.
El îl bătuse pe Șeșai,
Pe Ahiman și pe Talmai.
11Apoi, contra Debirului,
Pornit-a el, cu oastea lui –
Drept Chiriat-Sefer știut,
A fost Debirul la-nceput.
12Cetei care l-a însoțit,
Caleb, în ăst fel, i-a vorbit,
‘Nainte de-a pleca la drum:
„Iată ce-am hotărât acum:
„Pe Acsa – deci pe fiica mea –
Ca și soție-o va avea
Cel care intră în cetate –
În Chiriat-Sefer – și bate
Cetatea și o ia apoi.
Acum dar, haideți la război!
13Caleb, mai mulți frați, a avut.
Cel cari la urmă s-a născut,
A fost Chenaz. Apoi și el
L-a avut, fiu, pe Otniel.
În luptele care-au fost date,
El a pus mâna pe cetate
Și-astfel Caleb a trebuit –
Așa cum a făgăduit
La început – vorba să-și ție
Și să îi deie, de soție,
Pe fiica lui. Acsa, astfel,
Soață i-a fost, lui Otniel.
14Când mers-a la al ei bărbat,
Acsa, să ceară, la-ndemnat,
De la Caleb, un mic ogor,
Spre a avea pământul lor.
Caleb le-a dat pământu-acel.
15Acsa, apoi, s-a dus la el,
Iar tatăl ei a întrebat:
„Ce vrei? De ce m-ai căutat?”
Ea s-a dat jos de pe măgar,
Și-i zise astfel: „Fă-mi un dar,
Pentru că, iată, ne-ndoios,
Pământul meu e secetos.”
Caleb, atunci, i-a dăruit
Izvoarele ce s-au găsit
În părțile cele de sus
Și totodată, i-a mai spus
Că îi mai dă – neîndoios –
Izvoarele care sunt jos.
16Socrul pe care îl avea
Moise, Chenit se dovedea.
Fiii acestuia veniră
Și cu-ai lui Iuda se suiră
Din a Finicilor cetate,
Și-au mers înspre-o pustietate,
La miazăzi de-Arad aflată,
Pustie ce fusese dată,
Lui Iuda. Ei au poposit
Acolo, și au locuit
În mijlocul poporului.
17Cu Simeon – fratele lui –
Iuda, la luptă, a pornit
Și astfel, el i-a izgonit
Pe Canaaniții din Țefat.
În urma luptei ce s-a dat,
Cetatea fost-a nimicită
Și „Horma” ea a fost numită.
(Numele „Horma”-n tălmăcire,
Este tradus prin Nimicire)
18Prin luptele pe cari le-a dus,
Iuda, pe Gaza, a mai pus
Mâna, și pe al ei ținut;
În stăpânire-a mai avut –
Pân’ la sfârșit – și Ascalonul
Cu-al său ținut, și-apoi Ecronul
Pe cari l-a stăpânit, la fel,
Cu tot ce a ținut de el.
19Domnul, pe Iuda, l-a-nsoțit
Și astfel el a reușit,
Pe toți, să poată să-i înfrunte,
Și a ajuns stăpân, pe munte.
Un lucru nu a izbutit:
Acela de-a fi izgonit
Locuitorii cari erau
În jurul lui și-n câmp ședeau,
Pentru că ei, piept, i-au ținut,
Căci, din fier – care – au avut.
20Așa cum Moise a dorit,
Caleb, Hebronul, l-a primit.
Caleb, în urmă, i-a bătut
Pe cei trei fii ce i-a avut
Anac, acolo, după care
I-a izgonit peste hotare.
Cruțarea canaaniților
21Fiii lui Beniamin, apoi,
Pornit-au și ei, un război,
Cu Iebusiții. Mulți erau
Și la Ierusalim ședeau.
Pe-aceștia nu i-au izgonit,
Iar astfel ei au locuit
Cu Beniamin – după cum știm –
De-atuncea, la Ierusalim.
Chiar azi, acolo se găsesc
Și împreună locuiesc.
22Casa lui Iosif a pornit
O luptă și a cucerit
Betelul și ținutul lui,
Cu ajutorul Domnului.
23Casa lui Iosif, negreșit,
Întâi, Betelu-a iscodit.
Betelul, de la început,
Drept Luz fusese cunoscut.
24Un om, străjerii au zărit,
Cari din cetate a ieșit.
Mâna au pus pe el de-ndat’,
L-au prins și-apoi l-au întrebat:
„Arată-ne acum, pe unde,
Se poate, mai ușor, pătrunde?
Cetatea, vrem să o luăm
Și milă, o să-ți arătăm!”
25El s-a-nvoit să le arate
Un loc, să intre în cetate.
Prin locul astfel cunoscut,
Ei au intrat și au trecut
Cetatea cu oamenii ei,
Prin ascuțișul sabiei.
Un singur om a fost cruțat:
Acela cari le-a arătat
Locul. El și familia lui
Au viețuit măcelului,
Iar când războiul s-a sfârșit,
Să plece li s-a-ngăduit.
26Omul acela a plecat
Și cu ai săi, s-a așezat
În țara neamului Hetit,
Unde-o cetate a zidit.
Acesteia, nume, i-au dat
Și Luz, cetatea s-a chemat,
Iar al ei nume se vădește
Că până astăzi dăinuiește.
27Manase nu i-a izgonit –
Nici el – pe cei ce s-au găsit
În locul cari Bet-Șean se cheamă,
Nici din Tanac – de bună seamă –
Nici din Ibleam și nici din Dor
Și nici de primprejurul lor.
Cei ce-n Meghido s-au aflat,
Și ei – de-asemeni – au scăpat,
Pentru că n-au fost izgoniți;
La fel cei care, aciuiți,
Erau în satele pe care
Meghido-n jurul său le are.
În ăst fel, neamul Canaanit,
Ca să rămână-a reușit,
În țară, în continuare.
28Când s-a simțit destul de tare,
Israelul a reușit,
Un bir, de a statornicit,
Asupra Canaaniților,
Dar nu i-a scos din țara lor.
29Nici Efraim n-a izgonit
Poporul de neam Canaanit
Care, în Ghezer, s-a aflat.
Pentru că-n pace l-a lăsat,
El a rămas – după cum știm –
În mijlocul lui Efraim.
30De-asemenea, nici Zabulon,
Pe cei ce fost-au în Chitron
Și-n Nahalol, nu i-a gonit,
Și astfel, neamul Canaanit,
Cu Zabulon, de-atunci, a stat,
Având, numai un bir, de dat.
31Așer, nici el, n-a izgonit
Pe cei care au locuit
În Aco, în Sidon și-Ahlab.
S-a dovedit că este slab,
Și nici pe cei ce-au locuit
La Helba, nu i-a izgonit,
Nici pe cei ce-n Afic erau,
Sau care în Aczib ședeau.
Cei ce-n Rehob erau aflați,
De-asemeni, n-au fost alungați,
32Iar Așeriți-au locuit –
De-atunci – cu neamul Canaanit
Care, în țară, s-a aflat
Și-n veci nu l-a mai alungat.
33Neftali a făcut la fel,
Căci nu i-a izgonit nici el,
Pe cei ce-n Bet-Șemeș erau
Și nici pe cei ce locuiau
În Bet-Anat. El a sfârșit,
În urmă, de a locuit
Cu neamul Canaaniților
Și a pus bir, asupra lor.
34Fiii lui Dan au fost învinși
De Amoriți, și-au fost împinși
Cu oastea-n urmă, înapoi,
Încât n-au mai putut apoi,
Ca să pogoare și să vie
Să se așeze în câmpie.
35În ăst fel, neamul Amorit
Ca să rămână-a izbutit,
La Har-Heres și la Șalbim;
De-asemenea, îl mai găsim
La Aialon. El a scăpat,
Dar a avut, un bir, de dat,
Casei lui Iosif, care – greu –
A apăsat, pe el, mereu.
36De la suișul cunoscut
Drept Acrabim, a început
Ținutul Amoriților;
De-asemeni, alt hotar al lor
Pornea din Sela, șerpuit,
Și sus pe culme a suit.
Selectat acum:
Judecătorii 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca