Judecătorii 2
2
Îngerul Domnului mustră
1Îngerul Domnului S-a dus,
Pân’ la Ghilgal, și-astfel a spus,
Când, la Bochim, a poposit:
„Eu, din Egipt, v-am izbăvit,
Căci din robia cea amară
V-am scos, ca să vă dau o țară,
Așa cum am făgăduit
În vremea-n care am vorbit
Cu-ai voști’ părinți. Atuncea, Eu
Am zis că „legământul Meu,
Nu am să-l rup, nicicând, cu voi”.
2Am spus, de-asemenea apoi,
„Să nu-ncheiați vreun legământ,
Cu cei care, în țară, sânt,
Ci toate ale lor altare
Să le surpați, fără-ncetare”.
Voi, însă, seama, n-ați ținut,
De vorba Mea. De ce-ați făcut
Altfel decât cerut-am Eu?
3Am zis atunci: „De-acum, mereu,
În ale voastre coaste stau,
Iar dumnezeii ce îi au,
Vor fi, drept curse, pentru voi,
Căci nu-am săi izgonesc apoi,
Din fața voastră, niciodată,
Că ați călcat porunca dată.”
4Îngerul Domnului a spus
Aceste vorbe și S-a dus,
Lăsând ochii poporului,
Înlăcrimați, în urma Lui.
Israelul s-a tânguit
5Amar, iar locul l-au numit
Bochim (cuvânt care, firește,
Prin „Cei ce plâng” se tălmăcește.
Acolo, Domnului de Sus,
Jertfe, poporul I-a adus.
Poporul slujește Domnului în timpul lui Iosua
6Când Iosua a ‘liberat
Poporul, toți s-au înturnat
În partea lor de moștenire,
Ca să o ia în stăpânire.
7Cât Iosua a viețuit,
Întreg poporul I-a slujit
Lui Dumnezeu, fără-ncetare.
De-asemenea, și-n vremea-n care
Bătrânii ce l-au însoțit
Pe Iosua, au mai trăit,
Căci au văzut, de la-nceput,
Ce lucruri mari, Domnu-a făcut
Pentru poporul Israel.
Poporul I-a slujit astfel,
O vreme, Domnului, smerit,
Chiar dacă Iosua-a pierit.
8Atunci când Iosua se duse,
O sută zece ani făcuse.
El era robul Domnului,
Iar Nun fusese tatăl lui.
9El fost-a-n urmă îngropat
Pe un pământ ce i s-a dat
Atunci când țara s-a-mpărțit,
Într-un ținut ce s-a numit
Timnat-Heres și îl găsim
În muntele lui Efraim.
Locul în cari l-au îngropat,
La miază noapte e aflat,
De un alt munte din ținut,
Care, drept Gaș, e cunoscut.
Judecătorii
10Oamenii ce l-au însoțit
Pe Iosua – într-un sfârșit –
S-au stins, de-a lungul anilor,
Mergând lângă părinții lor.
În locul lor, s-au ridicat
Alții, dar cei care-au urmat,
Pe Domnul, nu L-au cunoscut.
Oameni-aceia n-au știut
Ceea ce-nfăptuise El,
Pentru întregul Israel.
11Astfel, poporul a făcut,
Lucruri care nu I-au plăcut
Lui Dumnezeu, și a slujit
Doar Baalilor. L-a părăsit
12Pe-adevăratul Dumnezeu,
La care au slujit, mereu,
Părinții lor – pe-Acela care
L-a scos, cu brațul Său cel tare,
Din a Egiptului robie,
Ca un popor liber să fie –
Și a urmat alți dumnezei
Slujiți de oamenii acei
Care în țară locuiau,
Sau care împrejur erau.
La ei, s-a dus de s-a-nchinat
Israelul și-a mâniat
Pe Dumnezeu, necontenit,
Prin ‘ceea ce a săvârșit.
13De al său Domn, el a uitat
Și a ajuns de s-a-nchinat
Lui Baal și Astarteelor.
14Atuncea, pe al Său popor,
Domnul Se-aprinse de mânie,
Lăsând ca peste el să vie
Un val de prădători, de-ndat’.
Poporu-ntreg a fost prădat
Și-apoi vândut dușmanilor
Care-l înconjurase. Lor,
Israelul n-a mai putut
Ca piept să le mai fi ținut,
15Căci mâna Domnului, mereu,
Asupra lui, apăsa greu.
Domnul era-mpotriva lor
Și-l apăsa pe-al Său popor,
Așa precum i-a înștiințat –
Și după cum El a jurat –
Pân’ au ajuns în strâmtorare.
16Domnul, în îndurarea-I mare,
Judecători, a așezat,
Peste poporul apăsat,
Ca prin acești judecători –
De valul de jefuitori –
Să-l izbăvească, negreșit.
17Dar oamenii nu au voit
S-asculte de judecători.
S-au arătat nepăsători
Și au urmat alți dumnezei,
Slujindu-i și curvind cu ei.
Au părăsit calea pe care
Umblat-au, fără încetare,
Ai lor părinți și au călcat
Poruncile care le-a dat
Adevăratul Dumnezeu.
18Domnul îl însoțea, mereu,
Pe cel pe cari, peste popor,
Îl ridica judecător
Și izbăvire îi dădea,
Atâta timp cât el trăia,
Pentru că-n mila Sa cea mare
Văzuse bine cât de tare
Erau ai Săi de chinuiți
Și cât de greu erau loviți.
19Dar când murea judecătorul,
Îndată, se strica poporul,
Căci oamenii se dovedeau
A fi mai răi decât erau
Părinții lor, iar a lor fire
A stăruit în împietrire
Și în purtări ce, rele, sânt.
20Văzând acestea, Domnul Sfânt,
S-a mâniat pe Israel
Și a vorbit, în acest fel:
„Pentru că nu M-a ascultat
Neamul acesta, și-a călcat
Ceea ce Eu am poruncit
Că trebuie a fi păzit –
Adică legământul Meu,
Pe care-l încheiasem Eu
Cu-ai lor părinți – îl pedepsesc
21Și nu am să mai izgonesc,
Din față-i, nici un neam pe care
Lăsatu-l-a între hotare,
Iosua-atunci când a pierit.
22Astfel, prin ele, negreșit,
Am să îl pun, fără-ncetare,
Pe Israel, la încercare,
Căci vreau să știu dacă urmează –
Sau dacă se îndepărtează –
De calea Mea. Voi ști astfel,
Dacă se va purta la fel,
Precum părinții s-au purtat
Când, calea Mea, au căutat.”
23Popoarele care-au fost date,
Lui Iosua, au fost lăsate,
De Domnu-n pace, negreșit,
Pentru că El nu S-a grăbit,
De-atunci, ca să le izgonească,
Ci le-a lăsat să locuiască
Acolo unde se aflau
Și pe pământul ce-l aveau.
Selectat acum:
Judecătorii 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca