Zaharia 7
7
Posturi și binecuvântări
1Era anul al patrulea,
De când Dariu împărățea.
Din luna-n cari în an se-arată
A noua și este chemată
„Chisleu”, abia de a venit
A patra zi, când a vorbit,
Din nou, cuvântul Domnului,
Lui Zaharia, deci celui
Cari se vădea a fi proroc,
Aflat atunci, în acel loc.
2Pe Șarețer și pe cel care
Reghem-Melec, drept nume, are
Trimisu-i-a poporu-acel
Cari se aflase la Betel,
Ca să se roage Domnului.
Au mers atunci, în fața Lui,
Și-aceia care se vădeau
Că pe cei doi îi însoțeau.
3S-au dus la Casa cea pe care
Domnul oștirilor o are,
Să-i vadă pe prorocii toți
Și-asemenea și pe preoți,
Ca să le pună o-ntrebare:
„Mai trebuie să plângem, oare,
Și-a cincea lună? Să cătăm
Și-acum, mereu, să ne-nfrânăm,
Așa după cum am făcut
Și-n anii care au trecut?”
4Cuvântul Celuia pe care,
Drept Domn al ei, oștirea-L are,
Din nou la mine a venit
Și-n felu-acesta mi-a vorbit:
5„Du-te și spune la popor
Și-asemenea preoților:
„Când ați postit și ați plâns voi,
În luna-a cincea, iar apoi
În cea de-a șaptea – cum știut
E că mereu voi ați făcut
De șaptezeci de ani, prea bine –
Oare postit-ați pentru Mine?
6Și când mâncați și beți apoi,
Nu faceți asta pentru voi?
7Dar nu știți, oare, ce cuvinte
Vestit-a Domnul, mai ‘nainte,
Prin cei care v-au prorocit
Când încă era locuit
Ierusalimul și avea
Încă, asupră-i, liniștea
Ce se-ntinsese împrejur –
Peste cetățile din jur –
Și locuită era toată
Câmpia-n miazăzi aflată?”
8Cuvântul Domnului s-a dus
La Zaharia și i-a spus:
9„Așa a zis Acel pe care
Drept Domn al ei, oștirea-L are:
„Faceți cu-adevărat dreptate!
Purtați-vă cu bunătate
Și să arete fiecare,
Aproapelui său, îndurare!
10Pe văduve le ocrotiți!
Pe cei orfani nu-i asupriți,
Nici pe săracul de la voi
Și nici pe cel străin apoi!
Nimeni să nu gândească rău,
În inimă, de frate’ său!
11Dar ei n-au vrut să ia aminte
Când s-au rostit aste cuvinte:
Urechile și-au astupat
Și-au întors spatele, de-ndat’.
12Ca diamantul și-au făcut
Inima lor, căci nu au vrut
S-asculte Legea Domnului
Și nici cuvintele Celui
Cari Domn al oștii S-a vădit
Și prin al Său Duh, le-a rostit,
Prin toți prorocii cei pe care
Ia tot trimis, fără-ncetare.
Din astă pricină, apoi,
Domnul oștirilor, pe voi,
Ajuns-a de S-a mâniat.
13Când El chema, n-ați ascultat.
De-aceea, zis-a Cel pe care,
Drept Domn al ei, oștirea-L are:
„Când M-au chemat, la rândul Meu,
N-am vrut ca să-i ascult, nici Eu,
14Ci pentru că M-au mâniat,
În lume, i-am împrăștiat
Și-astfel, la neamuri, au șezut,
Pe care nu le-au cunoscut.
În urma lor, am pustiit
Țara, încât n-a mai voit –
După aceea – nimenea
Să vină ca să șeadă-n ea,
Pentru că țara cea plăcută
Fost-a-n pustie prefăcută!”
Selectat acum:
Zaharia 7: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca