1 Samuel 3
3
Vocația lui Samuél#3,0 Chemarea lui Dumnezeu adresată lui Samuèl este plasată într-un timp de răscruce: alianța este trădată și încălcată; bătrânul mare preot este orb (v. 2), poporul percepe numai rar prezența Domnului care îl însoțise pe drumul exodului cu mână puternică și braț întins. Dintr-odată, cuvântul Domnului răsună cu putere pentru a încredința unui copil judecata asupra istoriei (v. 11).
1Tânărul Samuél îl slujea pe Domnul înaintea lui Èli. Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea, iar viziunile nu erau răspândite. 2În acel timp, Éli era acasă#3,2 Lit.: „stătea la locul lui”., iar ochii lui începeau să se întunece și nu mai putea să vadă. 3Candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă și Samuél stătea în templul Domnului, unde era arca lui Dumnezeu. 4Domnul l-a chemat pe Samuél#3,4 Este prima revelație care îl consacră pe Samuèl ca profet ( 1Sam 3,20). Nu este vorba de un vis, deoarece vocea îl trezește pe Samuèl, ci este o viziune numai în sens larg, pentru că Samuèl nu îl vede pe Domnul, ci numai îl aude.. El a răspuns: „Iată-mă!”. 5A alergat la Éli și i-a zis: „M-ai chemat? Iată-mă!”. Éli i-a răspuns. „Nu te-am chemat; întoarce-te și te culcă!”. S-a dus și s-a culcat. 6Domnul l-a chemat din nou pe Samuél. Samuél s-a sculat, s-a dus la Éli și i-a zis: „M-ai chemat? Iată-mă!”. Éli i-a răspuns. „Nu te-am chemat; întoarce-te și te culcă!”. 7Samuél nu îl cunoștea încă pe Domnul și cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit. 8Domnul l-a chemat pe Samuél pentru a treia oară. Samuél s-a sculat, s-a dus la Éli și i-a zis: „M-ai chemat? Iată-mă!”. Éli și-a dat seama că Domnul era cel care îl cheamă pe tânăr 9și i-a zis lui Samuél: „Mergi și te culcă; și dacă vei mai fi chemat, spune: «Vorbește, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!»”. Iar Samuél s-a dus să se culce la locul lui.
10Domnul a venit, i s-a arătat#3,10 E momentul în care Samuèl „îl cunoaște pe Domnul” (cf. 1Sam 3,7) sau, mai degrabă, în care Domnul i se face cunoscut. Una dintre caracteristicile religiei ebraico-creștine este aceasta: „Dumnezeu vine” (Gen 18,1-2; Ex 3,8; 19,18.20; 34,5; 40,34; Is 40,3.10; 62,11; Mal 3,1.2; Mt 24,27; In 1,9.11 etc.). și l-a chemat ca mai înainte: „Samuél, Samuél!”. Samuél a răspuns: „Vorbește, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!”. 11Atunci Domnul i-a zis lui Samuél: „Iată ce voi face în Israél! Oricine va auzi, îi vor țiui urechile. 12În ziua aceea voi împlini asupra lui Éli tot ceea ce am rostit împotriva casei lui: de la început până la sfârșit. 13I-am spus că voi judeca pentru totdeauna casa lui din cauza păcatului pe care l-a știut: căci fiii săi au adus blestem asupra lor, iar el nu i-a împiedicat. 14De aceea am jurat împotriva casei lui Éli: nu va fi ispășit păcatul casei lui Éli niciodată, nici prin jertfă, nici prin ofrandă”.
15Samuél s-a culcat până dimineața. A deschis ușile casei Domnului. Samuél, însă, s-a temut să-i povestească lui Éli viziunea. 16Dar Éli l-a chemat pe Samuél și i-a zis: „Samuél, fiul meu!”. El i-a răspuns: „Iată-mă!”. 17Éli i-a zis: „Ce ți-a spus Domnul?#3,17 Lit.: „care este cuvântul pe care ți l-a spus [Domnul]?”. Nu-mi ascunde nimic! Așa să-ți facă Dumnezeu – ba mai rău – dacă ascunzi de mine ceva din ceea ce ți-a spus Domnul!”#3,17 Blestemul lui Èli adresat lui Samuèl este, în realitate, un jurământ conform unei formule obișnuite (cf. 1Sam 14,44; 20,13; 25,22; 2Sam 3,9.35; 19,14) care provine de la ritualul sacru al jurământului. În cadrul acestuia se invoca asupra capului celor care jură fals soarta victimei de sacrificiu.. 18Samuél i-a spus toate cuvintele și nu i-a ascuns nimic. [Éli] a zis: „El este Domnul!#3,18 Èli se supune cu resemnare la hotărârea lui Dumnezeu, aproape cu aceleași cuvinte ale lui Iob (Iob 1,21). Din nefericire, este aceeași atitudine de neputință pasivă pe care o avuse și față de conduita rea a fiilor săi (1Sam 2,22-25). Să facă ce-i bine în ochii lui!”.
Samuél, profet al lui Israél#3,19 Revelarea din timpul nopții a însemnat trecerea lui Samuèl de la copilărie la maturitate. Chemarea lui Dumnezeu a ratificat astfel oferta Ànei ( 1Sam 1,28) și a dus-o la desăvârșire (cf. 1,23). Samuèl vorbește acum ca „profet” înaintea întregului Israèl, căci „Domnul era cu el” ( 1Sam 3,19).
19Samuél creștea, Domnul era cu el, și nu a lăsat să se piardă#3,19 Lit.: „să cadă la pământ”, cu sensul: „să se risipească”. niciunul dintre cuvintele [Domnului]. 20Tot Israélul, de la Dan până la Béer-Șéba, a recunoscut că Domnul l-a constituit pe Samuél profet al Domnului. 21Domnul a continuat să se arate la Șílo, căci Domnul i se descoperea lui Samuél, la Șílo, prin cuvântul Domnului#3,21 LXX are: „Domnul a început iarăși mai vădit la Selòm, căci Domnul i se dezvăluia lui Samuèl; și [toți] s-au încredințat că Samuèl a ajuns profet al Domnului pentru întregul Israèl, dintr-o margine a pământului în cealaltă. Și Èli era foarte bătrân, iar fiii lui o țineau tot pe aceeași cale; și calea lor era rea în ochii Domnului”.. #4,15 #Gen 22,1; 31,11; Ex 3,4; Is 6,8 #Num 22,22 #2Rg 21,12; Ier 19,3; 2,27-36 #2,26; 2Sam 5,10 #2Sam 5,12 #2Cr 35,18; Fap 13,20
Selectat acum:
1 Samuel 3: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași