Isaia 14
14
Întoarcerea din exil
1Căci Domnul va avea milă de Iacób, îl va alege din nou pe Israél și-i va face să se odihnească în țara lor; străinii se vor alipi#14,1 Faptul că străinii, probabil întrucât sunt prozeliți, vin să se alipească poporului Israèl corespunde unei noțiuni frecvente, în special, în cea de-a doua parte a cărții (Is 11,10-12; 49,22; 56,3-7; 60,4; 66,20; Zah 2,15). de ei și se vor asocia cu casa lui Iacób. 2Popoarele îi vor lua și-i vor duce înapoi la locuința lor, iar casa lui Israél îi va stăpâni în țara Domnului ca sclavi și sclave. Îi vor lua captivi pe cei care i-au ținut captivi și vor stăpâni asupra celor care i-au oprimat#14,2 Este o răsturnare justă a situației: tiranii de altădată vor deveni captivi și sclavii vor deveni stăpâni. Însă faptul că israeliții ajung să-i supună pe păgâni, care, în cazul de față, sunt făuritorii salvării lor, poate părea șocant și nu găsește echivalent în tradiția universalismului lui Isaía..
Moartea regelui Babilónului#14,3 Această profeție, satiră împotriva unui tiran abătut, îl are în vizor pe un rege din Babilòn, probabil Nabucodonosòr sau Naboníde (555-539 î.C.), ultimul rege din Babilòn. Intră, așadar, în contextul oracolelor din exil, chiar dacă este posibil ca în realitate să fi fost un fragment mai vechi, îndreptat împotriva unui rege din Asíria, Sàrgon al II-lea (722-705 î.C.) sau Senaheríb (705-681 î.C.), adaptat mai târziu pentru epoca exilului. Caracterul vag al aluziilor istorice nu permit o concluzie sigură.
3În ziua în care Domnul te face să te odihnești de necazul tău, de tulburarea și de sclavia ta cea grea la care ai fost supus#14,3 Lit.: „la care ai fost făcut sclav”., 4atunci vei rosti această satiră împotriva regelui Babilónului și vei spune:
„Cum a încetat asupritorul
și cum a încetat datoria#14,4 Termenul ebraic apare o singură dată în Biblie (mai exact, în acest verset), iar cercetătorii îl leagă de aramaicul „dāhab”; ar însemna „tribut care trebuia plătit în aur”.!
5Domnul a frânt toiagul celor răi,
nuiaua stăpânitorilor.
6Cel care lovea popoarele cu furie,
lovind fără încetare,
cel care stăpânea cu mânie neamurile,
este stăpânit fără cruțare.
7Tot pământul se odihnește în liniște;
[oamenii] izbucnesc
în strigăte de bucurie.
8Până și chiparoșii și cedrii#14,8 Regii Asíriei și ai Babilònului practicau defrișarea chiparoșilor de la Aman și ai cedrilor din Libàn: cf. Is 37,24; Hab 2,17. Jefuirea pădurilor este considerată a fi un simbol al orgoliului care nu rămâne niciodată nepedepsit. din Libán
se bucură pe seama ta:
«De când zaci tu,
nu s-a mai ridicat [nimeni]
împotriva noastră să ne taie».
9Șeólul de dedesubt se agită pentru tine
ca să te întâmpine la venirea ta,
umbrele se ridică împotriva ta;
pe toate căpeteniile#14,9 Lit.: „țapii”. pământului
îi fac să se ridice de pe tronurile lor,
pe toți regii neamurilor#14,9 Este o scenă dramatică, infernală, care dă mărturie despre felul în care cei trecuți din această viață au doar o existență diafană și mizerabilă, fiind separați de Dumnezeu și de oameni..
10Toți vor răspunde
și vor spune împotriva ta:
«Și tu ai slăbit ca și noi
și ai devenit asemenea nouă!».
11A coborât în Șeól măreția ta,
sunetul alăutei tale;
larvele zac sub tine
și viermii sunt acoperământul tău.
12Cum ai căzut din cer,
luceafăr strălucitor, fiu al zorilor!#14,12 Is 14,12-15 pare să se inspire dintr-un model Fenícian și au multe puncte de contact cu poemele de la Ras-Shàmra: luceafărul și fiul aurorei sunt două figuri divine; muntele adunării este cel pe care se adunau zeii, asemenea Olímpului de la greci. Sfinții Părinți au văzut în căderea luceafărului prăbușirea principelui demonilor.
Cum ai fost doborât la pământ,
tu, dominator al neamurilor!
13Tu ziceai în inima ta:
«Voi urca în cer,
deasupra stelelor lui Dumnezeu
voi stabili tronul meu,
voi sta pe muntele adunării,
în partea de nord.
14Voi urca deasupra înălțimilor norilor
și voi fi asemenea Celui Preaînalt»#14,14 Păcatul orgoliului și al lipsei de măsură este păcatul-tip, păcatul original: cf. Gen 3,5; Ez 28,2.6.9; Dan 11,36; 2Tes 3,4..
15Dar vei coborî în Șeól,
până în adâncurile#14,15 Lit.: „părțile”. abisului!
16Cei ce vor vedea se vor uita atent
la tine și vor înțelege:
acesta este omul care făcea
să se cutremure pământul
și să se clatine domniile,
17care a făcut lumea un pustiu,
a distrus cetățile ei
și nu dădea drumul captivilor acasă.
18Toți regii neamurilor,
toți stau cu cinste, fiecare în locuința#14,18 Prin acest termen, semiții de vest reprezentau în mod obișnuit mormântul. Acordau o mare importanță mormântului, pe care uneori îl construiau înainte de a muri (cf. Is 22,16). lui.
19Dar tu vei fi aruncat din mormântul tău
ca o ramură uscată#14,19 Lit.: „disprețuită”. În ebr.: „nēcer”, probabil aluzie la finalul numelui lui Nabucodonosòr („Nabucadnețàr”, în ebraică). Regele Babilònului a fost lipsit de înmormântare sau – ceea ce este și mai rușinos – a fost scos din mormânt (cf. Ier 8,1). Profetul subliniază contrastul dintre moartea tiranului și cea a războinicilor. Sàrgon din Asíria a murit în 705 î.C., în timpul unei campanii militare în Elàm și nu a putut fi înmormântat în „locuința” lui. Însă descrierea pe care o avem depășește simpla perspectivă istorică.,
acoperit cu cei uciși,
cu cei străpunși de sabie
care coboară până la fundul abisului#14,19 Lit.: „pietrele din fântână”.,
ca un cadavru călcat în picioare.
20Tu nu te vei uni cu ei la înmormântare,
pentru că ți-ai jefuit țara
și ți-ai ucis poporul.
Nu va fi amintită descendența celor răi.
21Pregătiți măcelărirea fiilor#14,21 Nu este clar cui i se adresează această poruncă: sau mezilor, sau îngerilor; astfel de nesiguranțe sunt frecvente în textele profetice (cf. Is 40,1).
din cauza nelegiuirii părinților lor#14,21 Regele din Babilòn primește trei pedepse aplicate marilor criminali: privarea de înmormântare, dispariția numelui și suprimarea posterității.,
ca să nu se ridice
și să moștenească pământul
și să nu umple suprafața
pământului cu cetăți!
22«Mă voi ridica împotriva lor – oracolul Domnului Sabaót – și voi șterge din Babilón numele și restul, urmașii și rudele – oracolul Domnului. 23Voi face din el o moștenire a aricilor și o apă mlăștinoasă#14,23 Imaginea obișnuită a pustiului (Is 13,21; Ier 50,28; 51,25 ) este înlocuită aici de cea, nu mai puțin evocatoare, a mlaștinii, care se potrivea bine Babilònului, deseori acoperit de apele revărsate ale Eufràtului sau ale afluenților acestuia. și îl voi mătura cu mătura nimicirii», oracolul Domnului Sabaót.
Împotriva Asíriei#14,24 Oracol al lui Isaía pronunțat probabil în momentul invaziei lui Senaheríb, în anul 701 î.C. (cf. Is 10,24-27; 30,27-33; 31,4-9; 37,22-29).
24Domnul Sabaót a jurat și a zis:
«După cum m-am gândit, așa va fi
și, după cum am plănuit,
așa se va împlini.
25Voi zdrobi Asíria în țara mea,
o voi călca în picioare pe munții mei.
Jugul ei se va îndepărta de deasupra lor
și povara ei de pe umerii lor
se va înlătura».
26Acesta este planul hotărât
împotriva întregului pământ
și acesta este brațul întins
asupra tuturor neamurilor.
27Domnul Sabaót a hotărât:
cine se poate opune?
Brațul lui este întins:
cine poate să-l întoarcă?”.
Împotriva filisténilor#14,28 Acest oracol poate fi datat în anii care preced invazia lui Senaheríb. „Nuiaua care lovea” Filistèea ar putea fi Sàrgon al II-lea, care a intervenit de mai multe ori (ultima dată în 711 î.C.: cf. Is 20,1-2). Sàrgon a murit în 705 î.C., dar succesorul său, Senaheríb, „vipera” sau „balaurul”, va fi adversar și mai de temut. Dacă această interpretare este exactă, referința la moartea lui Ahàz din Is 14,28, trebuie să fie un adaos: ar fi trebuit să fie recunoscut în „viperă” și în „balaur” Ezechía, fiul lui Ahàz, care, după 2Rg 18,18, a devastat Filistèea.
28În anul morții regelui Aház,
a fost această profeție#14,28 Cf. nota la Is 13,1.:
29„Nu te bucura, Filistée toată!
Căci s-a frânt nuiaua care te lovea,
pentru că din rădăcina șarpelui
va ieși o viperă
și din puiul ei un balaur#14,29 Lit.: „șarpe înaripat”..
30Atunci, întâii născuți
ai celor săraci se vor sătura#14,30 Lit.: „vor paște”.,
iar cei nevoiași#14,30 Ar putea să se refere la toți locuitorii lui Iùda, în opoziție cu vecinii lor. Totodată, este posibil să fie vorba despre credincioșii care sunt săraci, pentru că își pun toată încrederea în Dumnezeu și în semnele sale (aici, Siòn). Semnificația socială a termenilor „sărac” și „nevoiaș” este aici (la fel ca și în v. 32) secundară față de sensul religios. se vor odihni
în siguranță.
Dar voi omorî prin foame rădăcina ta
și restul tău va fi ucis.
31Gemi, poartă! Țipă de durere, cetate!
Topește-te, Filistée toată!
Căci de la nord vine un fum#14,31 Evocă, în același timp, cetățile incendiate de invadator și praful ridicat de avansarea rapidă a trupelor.
și nu este nimeni separat din cetele ei”.
32Ce se va răspunde mesagerilor neamului#14,32 BJ traduce: „acestei națiuni”. Probabil, mesagerii trimiși de filisteni pentru a-l atrage pe Iùda într-o coaliție împotriva Asíriei, dar textul nu este sigur. Oricum ar fi, răspunsul afirmă inviolabilitatea Siònului, protejat de Yhwh.?
Căci Domnul a întemeiat Siónul
și nevoiașii lui își vor găsi refugiul în el. #Ez 37,14; 56,3.6 #Zah 2,15 #49,22; 66,20 #60,14 #Ex 33,14; Ios 1,13; Ier 30,10 #Ez 26,17; Lam 1,1 #44,23; 55,12; Ap 18,20 #Ps 139,8 #Ez 32,23 #Iob 3,16 #66,24; Ier 31,40 #Num 10,35; Ps 12,6; 102,14 #40,8; Prov 19,21 #Dan 4,35 #10,5.20
Selectat acum:
Isaia 14: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași