2 Samuel 7:18-29
2 Samuel 7:18-29 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Atunci împăratul David a intrat și a șezut înaintea DOMNULUI și a spus: Cine sunt eu, Doamne DUMNEZEULE? Și ce este casa mea, că m-ai adus până aici? Și aceasta încă a fost un lucru mic înaintea ochilor tăi, DOAMNE DUMNEZEULE; dar tu ai vorbit de asemenea despre casa servitorului tău pentru mult timp înainte. Și este aceasta felul omului, Doamne DUMNEZEULE? Și ce poate David să îți mai spună? Pentru că tu DOAMNE DUMNEZEULE, cunoști pe servitorul tău. De dragul cuvântului tău și conform inimii tale, ai făcut toate aceste lucruri mărețe, pentru a le face cunoscute servitorului tău. De aceea tu ești mare, DOAMNE Dumnezeule, pentru că nu este nimeni ca tine, nici nu este vreun Dumnezeu în afară de tine, conform cu toate câte am auzit cu urechile noastre. Și ce națiune pe pământ este ca poporul tău, ca Israel, pe care Dumnezeu a mers să îl răscumpere ca popor pentru el însuși și să îi facă un nume și să facă pentru voi lucruri mari și înfricoșătoare, pentru țara ta, înaintea poporului tău, pe care ți l-ai răscumpărat din Egipt, de la națiuni și de la dumnezeii lor? Fiindcă ți-ai întărit pe poporul tău Israel să îți fie un popor pentru totdeauna; și tu, DOAMNE, ai devenit Dumnezeul lor. Și acum, DOAMNE Dumnezeule, cuvântul pe care l-ai spus referitor la servitorul tău și referitor la casa lui, întemeiază-l pentru totdeauna și fă precum ai spus. Și numele tău să fie mărit pentru totdeauna, spunând: DOMNUL oștirilor este Dumnezeu peste Israel; și să fie întemeiată, casa servitorului tău David înaintea ta. Pentru că tu, DOAMNE al oștirilor, Dumnezeul lui Israel, i-ai revelat servitorului tău, spunând: Îți voi zidi o casă; de aceea a găsit servitorul tău în inima sa să se roage această rugăciune către tine. Și acum, Doamne DUMNEZEULE, tu ești acel Dumnezeu și cuvintele tale sunt adevărate și tu ai promis această bunătate servitorului tău; De aceea acum, să îți placă să binecuvântezi casa servitorului tău, ca să continue pentru totdeauna înaintea ta, pentru că tu, Doamne DUMNEZEULE, ai vorbit aceasta; și cu binecuvântarea ta să fie casa servitorului tău binecuvântată pentru totdeauna.
2 Samuel 7:18-29 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Regele David s‑a dus și s‑a înfățișat înaintea DOMNULUI și a zis: „Cine sunt eu, Stăpâne DOAMNE, și ce este casa mea, de m‑ai adus până aici? Și încă acest lucru a părut prea puțin în ochii Tăi, Stăpâne DOAMNE, astfel că Tu vorbești și despre casa robului Tău pentru viitor. Aceasta este legea omului, Stăpâne DOAMNE! Ce Ți‑ar putea spune David mai mult? Tu îl cunoști pe robul Tău, Stăpâne DOAMNE! Datorită cuvântului Tău și după inima Ta ai făcut toate aceste lucruri mărețe, ca să i le descoperi robului Tău! Ce mare ești Tu, Stăpâne DOAMNE! Nimeni nu este ca Tine și nu este alt Dumnezeu în afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre. Cine este ca poporul Tău, Israel? Mai este pe pământ vreun neam al cărui dumnezeu s‑a dus să‑l răscumpere ca popor al lui, ca să‑și facă un nume și ca să facă pentru el lucrări mărețe și minunate? Tu ai izgonit dinaintea poporului Tău – pe care l‑ai răscumpărat din Egipt – neamuri și pe dumnezeii lor. L‑ai întărit pe poporul Tău, Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie, și Tu, DOAMNE, Te‑ai făcut Dumnezeul lui. Acum, DOAMNE Dumnezeule, fă să dăinuie pe vecie cuvântul pe care l‑ai rostit asupra robului Tău și asupra casei lui și fă așa cum ai făgăduit! Mărit să fie Numele Tău pe vecie și să se zică: «DOMNUL Oștirilor este Dumnezeul lui Israel! Casa robului Tău David să rămână întărită înaintea Ta!» Tu Însuți, DOAMNE al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, i Te‑ai descoperit robului Tău zicând: «Eu îți voi zidi o casă!» De aceea a îndrăznit robul Tău să‑Ți facă această rugăciune. Acum, Stăpâne DOAMNE, Tu ești Dumnezeu și cuvintele Tale sunt adevăr; Tu i‑ai vestit robului Tău binele acesta. Acum, binevoiește să binecuvântezi casa robului Tău, ca să dăinuie pe vecie înaintea Ta, căci Tu, Stăpâne DOAMNE, ai vorbit și, prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie!”
2 Samuel 7:18-29 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Și împăratul David s-a dus și s-a înfățișat înaintea Domnului și a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt? Și încă atât este puțin înaintea Ta, Doamne Dumnezeule! Tu vorbești despre casa robului Tău și în viitor. Și binevoiești să-l înveți pe un om cu privire la aceste lucruri, Doamne Dumnezeule! Ce Ți-ar putea spune David mai mult? Tu îl cunoști pe robul Tău, Doamne Dumnezeule! După cuvântul Tău și după inima Ta Tu ai făcut toate aceste lucruri mari, ca să i le descoperi robului Tău. Ce mare ești Tu, Doamne Dumnezeule! Căci nimeni nu este ca Tine și nu este alt Dumnezeu în afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre. Este oare pe pământ un singur neam care să fie ca poporul Tău, ca Israel, pe care a venit să-l răscumpere Dumnezeu, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Și facă un Nume și ca să facă pentru el, pentru țara Ta, minuni și semne, izgonind dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, neamuri și pe dumnezeii lor? Tu l-ai întărit pe poporul Tău, Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie, și Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui. Acum, Doamne Dumnezeule, fă să rămână în veci cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău și asupra casei lui și lucrează după cuvântul Tău! Slăvit să fie Numele Tău pe vecie și să se zică: «Domnul Oștirilor este Dumnezeul lui Israel. Și casa robului Tău David să rămână înaintea Ta!» Căci Tu Însuți, Doamne al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, i Te-ai descoperit robului Tău, zicând: «Eu îți voi întemeia o casă.» De aceea a îndrăznit robul Tău să-Ți facă această rugăciune. Acum, Doamne Dumnezeule, Tu ești Dumnezeu și cuvintele Tale sunt adevăr, și Tu i-ai vestit harul acesta robului Tău. Binecuvântează dar casa robului Tău, ca să dăinuie pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit, și prin binecuvântarea Ta casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie.”
2 Samuel 7:18-29 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Regele David a venit și s-a prezentat înaintea lui Iahve, spunând: „Cine sunt eu, Doamne, Stăpânul meu, și ce reprezintă familia mea, ca să mă aduci până aici? Apoi, Doamne, Stăpânul meu, ca și cum ar fi fost prea puțin ce ai făcut (pentru mine până în prezent), ai vorbit și despre viitorul familiei sclavului Tău. Doamne, Stăpânul meu, oare acesta să fie modul Tău de a lucra cu omul? Ce ar putea să îți mai răspundă David? Tu, Doamne, Stăpânul meu, îl cunoști pe sclavul Tău. Tu ai făcut toate aceste lucrări speciale bazat pe cuvântul Tău și pe (dorințele din) inima Ta. Apoi le-ai revelat sclavului Tău! Doamne, Stăpânul meu, ce extraordinar ești Tu! Din tot ce am auzit cu urechile noastre, rezultă că nu este nimeni ca Tine și nu există alt (dumne)zeu cu excepția Ta! Apoi, cine este ca poporul Tău – ca Israel – singura națiune de pe pământ, pentru care a venit Dumnezeu să o recupereze pentru Sine, ca să fie poporul prin intermediul căruia numele Lui să ajungă faimos? Tu ai făcut pentru țara Ta lucrări extraordinare care au produs frică în ceilalți. Ai reabilitat poporul Tău scoțându-l din Egipt; și ai alungat din drumul lui (multe) popoare împreună cu zeii lor. Ai decis ca (oamenii din) poporul Tău, Israel, să fie proprietatea Ta. Ai făcut ca ei să fie poporul Tău pentru totdeauna; iar Tu – Doamne – ai acceptat să le fii Dumnezeu! Și acum, Doamne, Dumnezeule, consolidează pentru totdeauna promisiunea pe care ai făcut-o cu privire la sclavul Tău și despre familia lui. Îmi doresc să faci așa cum ai zis. Și (astfel) să fie onorat numele Tău! Etern să se spună că Iahve – numit și Comandantul Armatelor – este Dumnezeu în Israel; iar familia sclavului Tău David să aibă mereu continuitate înaintea Ta! Tu, Doamne, Comandant al Armatelor – Dumnezeul lui Israel – ai revelat sclavului Tău că îi vei forma o familie (remarcabilă). Acesta este motivul pentru care a avut curaj sclavul Tău să îți facă această rugăciune! Deci Doamne, Stăpânul meu, Tu – Cel care ești Dumnezeu și ale cărui cuvinte sunt adevăr – i-ai promis sclavului Tău aceste lucruri bune. Deci Te rog să fii binevoitor și să binecuvântezi familia sclavului Tău, ca să continue să existe pentru totdeauna înaintea Ta. Pentru că Tu, Doamne, Stăpânul meu, ai vorbit; și prin binecuvântarea Ta va fi binecuvântată pentru eternitate familia sclavului Tău!”
2 Samuel 7:18-29 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
David, atunci, a alergat, La Dumnezeu și L-a-ntrebat: „O Doamne, Dumnezeul meu, Dar cine oare, pot fi eu? Ce-nsemnătate poate-avea, O casă, cum este a mea, Încât pe mine m-ai făcut Ca să ajung unde ai vrut – În locu-n care-acuma sânt – Printre cei mari, de pe pământ? Și încă lucru-acest, văd bine Că prea puțin e, pentru Tine! Așa după cum îmi vorbești, Și-n viitor Tu te gândești La casa mea. Mi-ai arătat Bunăvoință, ne-ncetat, Și-acum, pe mine – care sânt Un muritor de pe pământ – Mă-nveți în ceea ce-a privit Lucrul ce fi-va împlinit! O Doamne, Dumnezeul meu, Mai mult, ce pot ca să-Ți spun eu? Pe robul Tău, îl știi prea bine, Pentru că mă cunoști pe mine! După cuvântul Tău cel sfânt – Și după inima Ta – sânt Aceste lucruri împlinite Și mie-acum, descoperite! Ce mare ești Tu, Doamne al meu! Nu este un alt Dumnezeu Care să fie ca și Tine, Și-am înțeles aceasta, bine, Când auzit-am și-am văzut Toate pe câte le-ai făcut. E, pe pământ, vreun neam la fel Cum e poporul Israel, Care a fost răscumpărat, De Dumnezeu, când l-a luat Să-l facă-a fi poporul Lui, Purtând Numele Domnului? Domnul, un Nume, Și-a făcut Și-n urmă, toți L-au cunoscut, Când din Egipt El Și-a luat Poporul, iar apoi i-a dat O țară mare, minunată, Din care-a izgonit, îndată, Popoarele ce-o locuiau Și dumnezeii ce-i aveau. Pentru vecie – negreșit – Pe Israel l-ai întărit Și Dumnezeu – precum ai vrut – Pentru popor, Tu Te-ai făcut. Acuma Doamne, fă să-Ți fie Rămas cuvântul, pe vecie! Cuvântul care l-ai rostit Față de-al Tău rob, împlinit Mereu să fie! Să veghezi, Ca după el doar, să lucrezi! Numele Tău slăvit să fie, În tot pământul, pe vecie! Să spună orișice popor: „Iată, Domnul oștirilor E Dumnezeul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are.” Veghează Doamne, casa mea, Ca înaintea Ta să stea! Căci Tu – Doamne al oștilor Și-al lui Israel domnitor – Mie mi Te-ai descoperit Și-n felu-acesta, mi-ai vorbit: „Necontenit, Eu te veghez Și-o casă îți întemeiez!” De-aceea, eu am îndrăznit, În fața Ta, să fi venit, Să Îți aduc închinăciune Și să-Ți fac astă rugăciune. Acuma Domne, Tu – mereu – Ești singur Domn și Dumnezeu. Tot ce ai spus Tu este sfânt. Cuvintele-Ți, adevăr, sânt. Iată că Tu Te-ai îndurat Și al Tău har mi-ai arătat, Căci prin tot ceea ce-ai făcut Mie mi-l faci de cunoscut. Acuma, Doamne, mă veghează Și casa-mi binecuvintează, Să dăinuiască pe vecie Și întărită să îmi fie În fața Ta, necontenit! Tu Doamne, mie mi-ai vorbit, Iar casa mea, în veci, va sta Prin binecuvântarea Ta.”
2 Samuel 7:18-29 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Regele Davíd a mers și s-a prezentat înaintea Domnului și a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și ce este casa mea că m-ai adus până aici? Și încă este atât de puțin în ochii tăi, Doamne Dumnezeul meu! Tu vorbești despre casa slujitorului tău și pentru viitor. Aceasta este legea cu privire la om, Doamne Dumnezeul meu! Ce ți-ar mai putea spune Davíd? Tu îl cunoști pe slujitorul tău, Doamne Dumnezeul meu! De dragul cuvântului tău și după inima ta ai făcut toate aceste lucruri mari: le-ai făcut cunoscute slujitorului tău! Mare ești tu, Doamne Dumnezeule! Nimeni nu este ca tine și nu este alt Dumnezeu în afară de tine, după tot ce au auzit urechile noastre. Cine este ca poporul tău, Israél? Singurul popor pe pământ la care a venit Dumnezeu ca să-l răscumpere ca popor al său și să-i dea un nume; să facă pentru el lucruri mari și înfricoșătoare, pentru țara ta, înaintea poporului tău, pe care ți l-ai răscumpărat de la neamul Egiptului și de la dumnezeii lui. Tu l-ai întărit pe poporul tău, Israél, ca să fie poporul tău pe vecie, iar tu, Doamne, ai devenit Dumnezeul lui. Acum, Doamne Dumnezeule, fă să rămână cuvântul pe care l-ai rostit asupra slujitorului tău și asupra casei lui pe vecie și fă după cum ai spus! Mărit să fie numele tău pe vecie și să se zică: «Domnul Sabaót este Dumnezeul lui Israél! Casa slujitorului tău Davíd să rămână stabilă înaintea ta!». Căci, tu Doamne Sabaòt, Dumnezeul lui Israél, ai descoperit la urechea slujitorului tău, zicând: «Îți voi zidi o casă». De aceea slujitorul tău a îndrăznit să-ți facă această rugăciune. Acum, Doamne Dumnezeule, tu ești Dumnezeu și cuvintele tale sunt adevăr. Tu i-ai spus slujitorului tău toate aceste cuvinte frumoase. Binevoiește a binecuvânta casa slujitorului tău ca să fie înaintea ta pentru totdeauna. Pentru că tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit. Binecuvântează cu binecuvântarea ta casa slujitorului tău pentru totdeauna!”.
2 Samuel 7:18-29 Noua Traducere Românească (NTR)
Regele David a intrat, s-a așezat înaintea DOMNULUI și a zis: „Cine sunt eu, DOAMNE Dumnezeule, și cine este familia mea, de m-ai adus până aici? Și, ca și cum lucrul acesta nu ar fi fost suficient, Stăpâne DOAMNE, ai mai vorbit și despre viitorul îndepărtat al familiei slujitorului Tău. Să fie aceasta o învățătură pentru om, Stăpâne DOAMNE! Ce-ar putea să-Ți mai răspundă David? Tu, Stăpâne DOAMNE, îl cunoști pe slujitorul Tău. Datorită cuvântului Tău și a inimii Tale, ai făcut Tu toate aceste lucrări mărețe, descoperindu-le apoi slujitorului Tău. Cât de măreț ești Tu, Stăpâne DOAMNE! După câte am auzit cu urechile noastre, nu este nimeni ca Tine și nu există alt Dumnezeu în afară de Tine. Și cine este ca poporul Tău, ca Israel, singura națiune de pe pământ pe care Dumnezeu S-a dus s-o răscumpere pentru Sine ca popor, ca să-Și facă un nume, înfăptuind pentru ea lucrări mărețe și de temut și alungând dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt pentru Tine, națiuni și pe dumnezeii lor? Tu l-ai întemeiat pentru Tine pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pentru totdeauna; și Tu, DOAMNE, ai devenit Dumnezeul lor. Și acum, DOAMNE, Dumnezeule, fie ca promisiunea pe care ai făcut-o cu privire la slujitorul Tău și la familia lui să rămână pentru totdeauna, și fă precum ai zis. Astfel, Numele Tău va fi preamărit pe vecie și se va spune: «DOMNUL Oștirilor este Dumnezeu peste Israel». Iar familia slujitorului Tău David va fi consolidată înaintea Ta! Tu, DOAMNE al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, i-ai descoperit slujitorului Tău planul Tău, zicând: «Îți voi întemeia o dinastie». De aceea a avut îndrăzneală slujitorul Tău să-Ți facă această rugăciune. Așadar, Stăpâne DOAMNE, Tu, Cel Care ești Dumnezeu și ale Cărui cuvinte sunt adevăr, i-ai promis slujitorului Tău acest lucru bun. Binevoiește deci să binecuvântezi familia slujitorului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta. Căci Tu, Stăpâne DOAMNE, ai vorbit și, prin binecuvântarea Ta, familia slujitorului Tău va fi binecuvântată pe vecie“.
2 Samuel 7:18-29 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Și împăratul David s-a dus și s-a înfățișat înaintea Domnului și a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt? Și încă atât este puțin înaintea Ta, Doamne Dumnezeule! Tu vorbești despre casa robului Tău și în viitor. Și binevoiești să înveți pe un om cu privire la aceste lucruri, Doamne Dumnezeule! Ce Ți-ar putea spune David mai mult? Tu cunoști pe robul Tău, Doamne Dumnezeule! După cuvântul Tău și după inima Ta, Tu ai făcut toate aceste lucruri mari, ca să le descoperi robului Tău! Ce mare ești Tu, Doamne Dumnezeule! Căci nimeni nu este ca Tine și nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre. Este oare pe pământ un singur neam care să fie ca poporul Tău, ca Israel, pe care a venit să-l răscumpere Dumnezeu, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Și facă un Nume și ca să facă pentru el, pentru țara Ta, minuni și semne, izgonind dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, neamuri și pe dumnezeii lor? Tu ai întărit pe poporul Tău, Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie, și Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui. Acum, Doamne Dumnezeule, fă să rămână în veci cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău și asupra casei lui și lucrează după cuvântul Tău. Slăvit să fie Numele Tău pe vecie și să se zică: ‘Domnul oștirilor este Dumnezeul lui Israel. Și casa robului Tău David să rămână înaintea Ta!’ Căci Tu Însuți, Doamne al oștirilor, Dumnezeul lui Israel, Te-ai descoperit robului Tău zicând: ‘Eu îți voi întemeia o casă!’ De aceea a îndrăznit robul Tău să-Ți facă această rugăciune. Acum, Doamne Dumnezeule, Tu ești Dumnezeu și cuvintele Tale sunt adevăr și Tu ai vestit harul acesta robului Tău. Binecuvântează dar casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit și, prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie.”