Geneza 8:1-14
Geneza 8:1-14 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și Dumnezeu și-a adus aminte de Noe și de fiecare viețuitoare și de toate vitele care erau cu el în arcă; și Dumnezeu a făcut să treacă un vânt peste pământ și apele s-au retras; De asemenea fântânile adâncului și ferestrele cerului au fost închise și ploaia din cer a fost oprită; Și apele se retrăgeau de pe pământ continuu și după ce s-au sfârșit o sută cincizeci de zile, apele s-au împuținat. Și arca s-a așezat în a șaptea lună, în a șaptesprezecea zi a lunii, pe munții Ararat. Și apele au scăzut continuu până în luna a zecea: în luna a zecea, în prima zi a lunii, s-au văzut vârfurile munților. Și s-a întâmplat, după ce s-au sfârșit patruzeci de zile, că Noe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse, Și a trimis înainte un corb, care a ieșit și a mers încolo și încoace, până când au secat apele de pe pământ. De asemenea a trimis de la el un porumbel, să vadă dacă apele s-au retras de pe fața pământului; Dar porumbelul nu a găsit odihnă pentru talpa piciorului său și s-a întors la el în arcă, pentru că apele erau pe fața întregului pământ; atunci a întins mâna și l-a luat și l-a dus la el în arcă. Și a mai stat alte șapte zile și din nou a trimis porumbelul afară din arcă; Și porumbelul a venit la el seara și, iată, în ciocul lui era o frunză de măslin proaspăt ruptă, așa că Noe a cunoscut că apele s-au retras de pe pământ. Și a mai stat alte șapte zile și a trimis porumbelul, care nu s-a mai întors la el. Și s-a întâmplat în anul șase sute și unu, în prima lună, în prima zi a lunii, apele au secat de pe pământ; și Noe a ridicat acoperișul arcei și a privit și, iată, fața pământului era uscată. Și în a doua lună, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul a fost uscat.
Geneza 8:1-14 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Dumnezeu și‑a adus aminte de Noe, de toate fiarele și de toate vitele care erau cu el în arcă; și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, iar apele s‑au domolit. Izvoarele adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise, iar ploaia din cer s‑a oprit. Apele s‑au tot retras de pe pământ și, după o sută cincizeci de zile, au scăzut, astfel încât, în luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, arca s‑a oprit pe munții Ararat. Apele au tot scăzut până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s‑au văzut vârfurile munților. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse. A dat drumul corbului, care a tot ieșit și s‑a întors până când au secat apele de pe pământ. A dat drumul porumbelului, ca să vadă dacă se retrăseseră apele de pe fața pământului. Dar porumbelul n‑a găsit loc de odihnă pentru piciorul lui și s‑a întors la arcă, pentru că pe toată fața pământului erau ape. Noe a întins mâna, l‑a luat și l‑a adus în arcă. A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din arcă. Porumbelul s‑a întors la el pe înserate și, iată, avea în cioc o frunză de măslin ruptă de curând. Astfel a înțeles Noe că apele se retrăseseră de pe pământ. A mai așteptat alte șapte zile și a dat drumul porumbelului, iar acesta nu s‑a mai întors la el. În al șase sute unulea an al vieții lui Noe, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele se zvântaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte acoperământul arcei, s‑a uitat și, iată, fața pământului se zvântase. În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat.
Geneza 8:1-14 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie; și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ și apele s-au potolit. Izvoarele adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise și ploaia din cer a fost oprită. Apele au scăzut de pe fața pământului, scurgându-se și împuținându-se și, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micșorat. În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții Ararat. Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o făcuse. A dat drumul unui corb, care a ieșit, ducându-se și întorcându-se până când au secat apele de pe pământ. A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului. Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie. A mai așteptat alte șapte zile și iarăși i-a dat drumul porumbelului din corabie. Porumbelul s-a întors la el spre seară și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. A mai așteptat alte șapte zile și i-a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. În anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat și iată că fața pământului se uscase. În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.
Geneza 8:1-14 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate vietățile și de vitele care erau împreună cu el în corabie. El a făcut să sufle un vânt peste pământ; și astfel, apele au încetat să îl mai inunde. Fântânile adâncului și barajele cerului au fost închise; iar ploaia care venea de sus, s-a oprit. Apele au început atunci să se retragă de pe pământ. Scăderea lor a fost vizibilă la sfârșitul celor o sută cincizeci de zile. În a șaptesprezecea zi a lunii a șaptea, corabia s-a oprit pe munții (numiți ulterior) Ararat. Apele au continuat să scadă până în a zecea lună; și astfel, în prima zi din a zecea lună, s-au văzut vârfurile munților. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse. A dat drumul afară unui corb, ca să verifice dacă apele au scăzut (suficient). Acesta zbura în diferite zone, de unde se întorcea (la corabie). El a (tot) revenit până când s-au retras apele de pe pământ. Apoi a trimis și un porumbel, ca să verifice dacă scăzuseră apele de pe pământ. Dar porumbelul nu a găsit niciun loc unde să se așeze, pentru că apele erau destul de mari pe tot pământul. Astfel, el s-a întors la Noe în corabie. Acesta și-a întins mâna, l-a luat și l-a adus din nou cu el în interiorul corăbiei. A așteptat încă șapte zile. Apoi a dat drumul din nou porumbelului din corabie. Acesta s-a întors la el seara, având în cioc o frunză de măslin ruptă de puțin timp. Noe a înțeles astfel că apele de pe pământ scăzuseră. A mai așteptat încă șapte zile. Apoi a trimis din nou porumbelul; dar acesta nu s-a mai întors la el. În anul șase sute unu al vieții lui Noe, în prima zi a lunii întâi, pământul nu mai era sub apă. Noe a ridicat acoperișul corăbiei; și a văzut că apa se scursese de pe suprafața pământului. În a douăzeci și șaptea zi a lunii a doua, pământul era (deja) uscat.
Geneza 8:1-14 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Când Domnu-aminte Și-a adus, De Noe și de tot ce-a pus Cu el, în arcă, a lăsat Un vânt, să sufle, ne-ncetat. Pe cer, norii s-au risipit, Iar apele s-au potolit. Ale Adâncului izvoare, A cerurilor stăvilare, Au fost, cu toate, zăvorâte, Iar ploile au fost oprite. Scăzut-au apele și deci, După o sută și cincizeci De zile, mult s-au micșorat. Luna a șaptea a urmat, Din care-n grabă au trecut Șapteșpe zile, când, văzut Fusese vârful munților, Din mijlocul valurilor. Corabia s-a așezat, Ușor, pe munții Ararat, Căci drumul și le-a împlinit. Apa scădea necontenit, Și-n prima zi din luna care A zecea e la numărare, De sub al apelor covor Ieșit-a piscul munților. Trecut-au patruzeci de zile, Când – după a Scripturii file – Aflăm că Noe a deschis Fereastra și că a trimis Un corb, menit să cerceteze Și apele să le scruteze. S-a dus și s-a înapoiat, Pentru că apa n-a secat. A mai trimis un porumbel, Dar s-a întors ‘napoi și el, Că n-a găsit, făcându-și zborul, Un loc de-a-și așeza piciorul. Noe-a-ntins mâna – l-a luat – Și-n arcă, iar, l-a așezat. A stat apoi, în așteptare, O săptămână. Ca să zboare, A scos iar porumbelu-afară. Când s-a întors, abia spre seară, Cu-o frunză de măslin în cioc, Noe a înțeles pe loc, Că pe pământ, apa-a scăzut. Iar, șapte zile au trecut. În luna-ntâi – în prima zi – În anul șasesute și Un an, secat-au apele. Noe deschis-a trapele Corabiei și s-a uitat: Pământul, tot, era uscat. A douăzeci și șaptea zi, Din luna-doua, când sosi – Pământu-ntreg fiind uscat – Venit-a timpul așteptat, De către toți, cu nerăbdare, Ca pe pământ să se coboare.
Geneza 8:1-14 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Dumnezeu și-a adus aminte de Nóe și de toate viețuitoarele și de toate animalele care erau cu el în arcă. Și Dumnezeu a făcut să treacă un vânt pe pământ și apele s-au oprit. Au fost închise izvoarele abisului și stăvilarele cerurilor și a fost oprită ploaia din cer. Apele s-au întors de pe pământ și s-au retras. S-au redus și, după o sută cincizeci de zile, au scăzut. În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, arca s-a oprit pe munții Ararát. Apele s-au scurs și s-au retras până în luna a zecea. În luna a zecea, în [ziua] întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților. După patruzeci de zile, Nóe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse. Și a trimis un corb, care ieșea, pleca și se întorcea, până când au secat apele de pe pământ. Apoi a trimis un porumbel, ca să vadă dacă s-au scurs apele de pe fața pământului. Porumbelul n-a găsit [niciun loc] unde să-și pună piciorul și s-a întors la el în arcă, fiindcă pe fața întregului pământ mai era încă apă. [Nóe] și-a întins mâna, l-a luat și l-a adus la el în arcă. A așteptat alte șapte zile și a trimis din nou porumbelul din arcă. Spre seară, porumbelul s-a întors la el având în cioc o ramură de măslin ruptă de curând. Nóe a știut atunci că apele s-au scurs de pe pământ. A așteptat alte șapte zile și a trimis porumbelul, care nu s-a mai întors la el. În anul șase sute unu al vieții lui Nóe, în luna întâi, în prima [zi] a lunii, apele secaseră de pe pământ. Nóe a dat la o parte acoperișul arcei și s-a uitat și, iată, fața pământului era uscată. În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat.
Geneza 8:1-14 Noua Traducere Românească (NTR)
Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe și de toate vietățile sălbatice și toate animalele care erau cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s-au liniștit. Izvoarele adâncului și ferestrele cerurilor au fost închise, iar ploaia din cer a fost oprită. Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârșitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut, iar în luna a șaptea, în a șaptesprezecea zi a lunii, arca s-a oprit pe munții Ararat. Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s-au văzut vârfurile munților. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut-o și a trimis afară un corb, care a ieșit, ducându-se și întorcându-se, până când apele de pe pământ au secat. Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe suprafața pământului au scăzut. Dar porumbelul n-a găsit niciun loc de odihnă pentru picioarele sale și s-a întors la Noe în arcă, deoarece încă mai era apă pe suprafața întregului pământ. Noe și-a întins mâna, l-a luat și l-a adus la el în arcă. A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul afară din arcă. Porumbelul s-a întors la el seara și iată că în ciocul lui avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a înțeles că apele de pe pământ scăzuseră. A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul, dar acesta nu s-a mai întors la el. În anul șase sute unu, în prima lună, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte învelitoarea arcei, s-a uitat și iată că suprafața pământului era uscată. În a douăzeci și șaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat.
Geneza 8:1-14 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, și apele s-au potolit. Izvoarele adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise și ploaia din cer a fost oprită. Apele au scăzut de pe fața pământului, scurgându-se și împuținându-se și, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micșorat. În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții Ararat. Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o făcuse. A dat drumul unui corb care a ieșit, ducându-se și întorcându-se până când au secat apele de pe pământ. A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului. Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie. A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie. Porumbelul s-a întors la el spre seară și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. A mai așteptat alte șapte zile și a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. În anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat și iată că fața pământului se uscase. În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.