Alege-L pe Dumnezeu în locul lumii - Învățături din viața lui Iacov și a lui IosifMostră
Devoțional
În textul de astăzi îl găsim pe Iosif în punctul lui cel mai de jos. Iosif era fiul iubit al tatălui său, Iacov. Dumnezeu i-a făcut lui Iosif o promisiune printr-o serie de vise, arătându-i ce va deveni el, cum într-o zi tatăl și frații lui i se vor închina. Dumnezeu i-a apărut lui Iosif în vis și i-a făcut promisiunea, întocmai cum S-a arătat în vis lui Iacov, Isaac și Avraam.
De când a avut aceste vise, Iosif a suferit nedreptate și greutăți incredibile. Frații lui l-au trădat, l-au aruncat într-o groapă și l-au vândut ca sclav. El a avut succes în casa lui Potifar, ca mai apoi să fie acuzat pe nedrept și să fie aruncat în închisoare. Deși Iosif a fost ridicat într-o poziție de autoritate în închisoare, a rămas tot sclav.
În toate cele întâmplate, rămâne greu de înțeles dacă credința lui s-a clătinat sau dacă s-a gândit că înțelesese greșit mesajul lui Dumnezeu de la început. Dar după toate aceste evenimente, Dumnezeu i-a dat lui Iosif posibilitatea să-și arate credința chiar și în punctul cel mai de jos.
Modul în care sunt redate visele paharnicului și pitarului vrea să le reamintească cititorilordespre visele lui Iosif din urmă cu mulți ani (Geneza 37). Nu știm dacă Iosif a recunoscut aceste similarități, dar autorul cărții Geneza include aceste legături ca să le arate cititorilor că Dumnezeu era încă la lucru. Dumnezeu i-a vorbit lui Iosif prin vise în trecut și El avea să continue să folosească visele ca să îi spună lui Iosif ce urma să se întâmple. Nu ne sunt cunoscute gândurile lui Iosif, dar acțiunile lui sunt comentate în multe pagini. Prin interpretarea viselor, Iosif a demonstrat o credință neclintită. El încă credea că Dumnezeu i-a vorbit prin vise și credea că Dumnezeu își ține promisiunea făcută.
Dumnezeu lucrează în viețile noastre și în situațiile prin care trecem. El este un Dumnezeu care vede, căruia Îi pasă și care acționează. Putem observa aceasta în viața lui Iosif și găsim încurajare pentru împrejurările noastre. Nu contează cu ce ne confruntăm astăzi, ne putem dovedi credința continuând să credem promisiunile lui Dumnezeu. Dumnezeu își va împlini scopul. Credincioșia Lui din trecut este un exemplu și o promisiune a credincioșiei Lui și pentru viitor. El va continua să lucreze chiar dacă noi simțim că suntem într-o groapă. Așa cum spune și psalmistul, ne putem încrede în credincioșia Lui și în eliberarea care vine, cântând laude la adresa Lui când suntem salvați.
Scriptura
Despre acest plan
Un studiu despre viețile a două persoane, Iacov și Iosif, despre familiile lor și despre deciziile pe care ei le-au avut de luat. Atât Iacov, cât și Iosif au primit o promisiune specială de la Dumnezeu, dar și-au trăit credința foarte diferit. Pe măsură ce studiem viețile lor, vom vedea cât de important este să alegem lucrurile lui Dumnezeu.
More
Dorim să mulțumim Iubește-L pe Dumnezeu foarte mult - Român pentru că ai oferit acest plan. Pentru mai multe informatii va rugam vizitati: http://lovegodgreatly.com/