YouVersion
Pictograma căutare

Advent - gânduri în preajma CrăciunuluiMostră

Advent - gânduri în preajma Crăciunului

Ziua 14 din 24

Ce aduce Lumina în viețile noastre?

(un text de Adelina Nistor)

Dumnezeu a gândit lumina ca un element esențial al creației Sale. Sfintele Scripturi ne vorbesc despre rolul ei necesar, iar noi îl putem confirma.

Trăim într-o lume creată de Dumnezeu, în care amprenta Lui este evidentă și în care încă mai vedem binele și frumosul. Totodată, consecințele decăderii umane parcă întunecă lumea noastră. În cuvintele lui Tim Keller: „Lumea este un loc întunecat, iar noi nu vom găsi niciodată drumul și nici nu vom vedea realitatea decât dacă Isus este lumina noastră.”

La fel cum lumina, ca fenomen fizic, este necesară existenței noastre, așa este și Isus pentru inimile și mințile noastre. Isus s-a folosit mereu de metafore pe care să le putem înțelege în amploare lor practică. „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric ci va avea lumina vieții” sunt cuvintele pe care le-a folosit Isus pentru a-Și descrie identitatea și misiunea. El este călăuza noastră și sursa vieții. Doar prin El, lumina lumii, vom putea păși în afara întunericului care ne acaparează viețile și vom putea dobândi o direcție clară.

Într-o dezbatere dintre Stephen Hawking și John Lennox, Hawking a declarat că „raiul este un basm pentru cei care se tem de întuneric.” Replica lui Lennox, însă, a fost de-a dreptul remarcabilă: „Dacă raiul este un basm pentru cei care se tem de întuneric, atunci ateismul este un basm pentru cei care se tem de lumină.”

Credința în El are sens, iar viețile noastre pot fi cu adevărat luminoase. Indiferent de cât de dificile sunt vremurile pe care le trăim și care sunt lucrurile pe care trebuie să le suferim, știm că Soarele va străluci mereu. Așa cum vremea înnorată nu ne face să ne îndoim de existența soarelui, așa nici necazurile, încercările sau problemele nu trebuie să pună la îndoială existența lui Dumnezeu. Să nu ai parte de Lumina lumii elimină realitatea noilor orizonturi, speranțe și posibilități trainice.

Înțelegi tu ce poate aduce Lumina în viața ta? Claritate, căldură și putere.

Rugăciune: Umple-mi Tu viața de lumina Ta! Asta este tot ce vreau să Îți cer. Amin!

Ziua 13Ziua 15

Despre acest plan

Advent - gânduri în preajma Crăciunului

Ne rugăm este ca acest devoțional să fie un instrument care să vă ajute în a reflecta la adevărurile Crăciunului. Sunt adevăruri care reverberează puternic în viața cotidiană, întrebări care ne invită să ne analizăm pe noi înșine, argumente care ne susțin credința.

More

Dorim să mulțumim Think Ask Ponder pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://thinkaskponder.ro/