Advent - gânduri în preajma CrăciunuluiMostră
Sunt tradițiile de Crăciun influențe păgâne care deturnează sărbătoarea?
(un text de Adelina Nistor)
Data de 25 decembrie a fost semnalată ca fiind una dintre cele mai mari probleme. Într-adevăr, această dată este direct corelată cu perioada solstițiului de iarnă. Data de 25 decembrie era marcată ca fiind „Dies Natalis Solis Invicti,” adică ziua de naștere a Soarelui Invincibil, sărbătoare căreia i s-a atribut extrem de multă importanță în timpul împăratului Aurelian. Tot în această perioadă în imperiul Roman, avea loc festivalul „Saturnalia” dedicat lui Saturn, considerat zeul agriculturii iar, specific în data de 25 decembrie, romanii celebrau nașterea zeului Mithra, o zi cu valențe sacre pentru ei. Multe altei zeități erau sărbătorite în această dată și multe alte popoare organizau felurite banchete.
Obiceiurile pe care aceste popoare le practicau sunt, de asemenea, printre argumentele folosite să condamne Crăciunul așa cum îl știm noi. De la procesiuni, la aprinsul lumânărilor, la cadouri oferite altor oameni, la vâsc, la decorațiuni și alte tradiții apărute mult mai târziu. Le știm și le practicăm. Mai adăugăm la această listă și influențele moderne, marea majoritate fiind preluate din Occident.
Să fie însă aceste argumente chiar atât de vătămătoare încât să catalogăm sărbătoarea Crăciunului drept păgână? Să fie un brad împodobit frumos motivul care poate compromite adevărata sărbătoare?
Tradițiile se alterează o dată cu trecere timpului. Obiceiurile se transmit de la o cultură la alta. Formele depind de soiul fiecărei națiuni, fiecărui trib, fiecărui grup de oameni. Felul prin care ne exprimăm bucuria se diferențiază chiar și de la o persoană la alta. Mai mult, aș îndrăzni să spun că puterea creatoare cu care am fost înzestrați ne va îmbia mereu să găsim modalități noi de a face lucrurile, de a sărbători Crăciunul și de a spune povestirea lui Dumnezeu. A fi păgân nu înseamnă să te manifești în mod similar cu alți oameni, ci înseamnă că inima ta nu este acolo unde trebuie; înseamnă că ceva te animă mai mult decât Dumnezeu.
Pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie reală, Isus trebuie să se nască în noi și să trăiască în noi. Despre aceasta este nașterea lui Isus, despre faptul că viețile noastre pot fi transformate într-un motiv continuu de sărbătoare. Viața pe care Isus o aduce este deplină și este veșnică.
Nu data oficială în care sărbătorim Crăciunul cu o bună parte din această lume contează. De fapt, întruparea lui Isus alături de învierea Lui trebuie să fie un motiv de sărbătoare zilnică.
Rugăciune: Sunt așa de mulțumitor pentru sărbătoarea Crăciunului! Ajută-mă, Doamne, să fac din acest eveniment un motiv de sărbătoare zilnică și să celebrez mereu în inima mea întruparea, jertfa și învierea Ta care mi-au schimbat destinul! Amin.
Scriptura
Despre acest plan
Ne rugăm este ca acest devoțional să fie un instrument care să vă ajute în a reflecta la adevărurile Crăciunului. Sunt adevăruri care reverberează puternic în viața cotidiană, întrebări care ne invită să ne analizăm pe noi înșine, argumente care ne susțin credința.
More
Dorim să mulțumim Think Ask Ponder pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://thinkaskponder.ro/