Advent - gânduri în preajma CrăciunuluiMostră
Tu cum aștepți împlinirea promisiunilor Sale?
(un text de Adelina Nistor)
S-ar prea putea să te rogi cu ardoare pentru niște situații delicate, știind că Dumnezeu ascultă, dar îți este extraordinar de greu să aștepți după intervenția divină. Această frământare a inimii poate fi evitată dacă timpul de așteptare este tratat drept o perioadă oportună pentru a medita la promisiunea făcută și binecuvântările împlinirii ei. Și ce alt timp mai bun pentru a ne educa inimile să aștepte decât acest sezon al Crăciunului în care celebrăm o promisiune împlinită al cărei curs îl știm și care ne-a schimbat viețile pentru totdeauna?
Nașterea lui Isus a fost o promisiune făcută de Dumnezeu încă de la începutul creației. Vechiul Testament, scris de-a lungul unei perioade de aproximativ 1000 de ani și cu câteva sute înainte de întruparea lui Isus, vorbește despre Mesia. Există în jur de 300 de profeții care ne oferă o confirmare solidă a faptului că Isus este Fiul lui Dumnezeu, este Mesia, Însă, gândiți-vă la timpul de așteptare. Sfintele Scripturi ne vorbesc despre faptul că perioada de așteptare nu a fost una ușoară. Promisiunea unui Mesia care să aducă salvarea părea să întârzie, iar profețiile păreau deci, a fi false. Unii au renunțat la a mai crede în promisiunea lui Dumnezeu, iar alții au distorsionat-o. Unii s-au îndoit, iar alții s-au îndreptat înspre dumnezei falși. Unii însă au mers însă până la capăt. Care a fost secretul lor? Credința neclintită în Cel care a făcut promisiunea. Vedeți, așteptarea nu ar trebui să fie o povară, ci o oportunitate. Cei care au mers până la capăt nu s-au agățat doar de o promisiune, ci s-au ancorat în Dumnezeul care deja li Se revelase și pe care continuau să Îl cunoască din ce în ce mai bine.
Cum așteptăm noi împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu? Crezi în promisiunea împlinită și sărbătorită de Crăciun? Crezi, de asemenea, că Isus va reveni într-o zi, așa cum a promis? Te pregătești sau amâni pregătirea pentru că Isus pare să întârzie?
Vestea vizitei unei persoane dragi, pe care poate nu ai mai văzut-o de ceva vreme, este mereu o bucurie de neegalat și așteptăm vizita lor cu multă nerăbdare, timp în care ne pregătim cu tot ce avem mai bun pentru primirea lor. Cum nu ne-am pregăti noi cu ce e mai bun pentru revenirea lui Isus?
Credem că momentul împlinirii promisiunilor va fi maiestos, dar până atunci, cunoașterea lui Isus ne va transforma profund viețile și ne va pregăti pentru veșnicie.
Rugăciune: Doamne, Tu știi toate situațiile, lucrurile, dorințele, oamenii pentru care mă rog de atâta vreme. Nu mă lăsa vreodată să mă opresc din pricina descurajării. Vreau să călătoresc cu Tine chiar și prin perioada aceasta de așteptare! Și mai mult, vreau să fiu pregătit pentru când vei reveni! Lucrează Tu în viața mea! Amin.
Scriptura
Despre acest plan
Ne rugăm este ca acest devoțional să fie un instrument care să vă ajute în a reflecta la adevărurile Crăciunului. Sunt adevăruri care reverberează puternic în viața cotidiană, întrebări care ne invită să ne analizăm pe noi înșine, argumente care ne susțin credința.
More
Dorim să mulțumim Think Ask Ponder pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://thinkaskponder.ro/