Advent - gânduri în preajma CrăciunuluiMostră
Crezi că Vestea Bună mai poate aștepta?
(un text de Adelina Nistor)
Povesteam recent cu cineva despre anii în care străbăteam tot orașul, la pas, de seara până dimineața și ne opream în atât de multe locuri să colindăm. Ne rămânea mereu imprimată bucuria atât de genuină care răsărea pe chipurile oamenilor atunci când auzeau Vestea Bună.
Sunt atât de mulți oameni în jurul nostru care nici măcar nu mai așteaptă să li se întâmple ceva bun în viață pentru că simt că au eșuat prea mult. Sunt alții care, dintr-un cumul de tendințe socio-culturale, nu consideră că mai reprezintă ceva bun pentru societatea în care trăiesc și deci nu merită atenția nimănui. Sunt unii care trăiesc niște povești halucinante și care cred că rănile lor deschise nu mai au nicio șansă de vindecare. Am văzut atât de clar de-a lungul timpului cum Vestea Bună schimbă oamenii. Vestea bună este pentru toată lumea, indiferent de statut, etapă de viață, context. Vestea bună nu este părtinitoare și aduce cu sine aceeași putere în viață fiecăruia care o primește. Dragostea lui Dumnezeu revoluționează viața oricui; ea ne cuprinde în întregime.
O viață petrecută cu Dumnezeu este o invitație la a-ți crește nivelul așteptărilor și țelurilor, pentru că ce gândește Dumnezeu pentru noi depășește cu mult ideile noastre ori puterea noastră de îndeplinire. Atunci când Îi spunem „da” lui Dumnezeu, pășim într-o viață nouă în care descoperim că niciun lucru nu este imposibil pentru El. Când ne găsim împlinirea în Cel care a învins păcatul și moartea, gustăm dintr-o abundență de binecuvântări. Viața nu este ușoară, însă Dumnezeu va depăși mereu așteptările noastre. Chiar și în mijlocul provocărilor sau încercărilor, dragostea infinit de profundă a lui Dumnezeu ne va umple viața de scop și de uimire.
De ce a venit Isus în lume? Ca noi să avem viață și să o avem din belșug. Aceste este mesajul Crăciunului. Atunci când Dumnezeu ne transformă și aduce mântuirea în viețile noastre, suntem întregiți. Când Dumnezeu face parte din viața noastră, căpătăm sens și scop, iar sentimentul că suntem exact acolo unde trebuie, că suntem acasă, devine o realitate.
În fiecare an la colindat mi se pare că nevoia oamenilor de mântuire este cât se poate de evidentă, iar reacția față de mesaj, dincolo de cântecul frumos, îi pătrunde cu o căldură și bucurie neașteptate. Roagă-L pe Dumnezeu să îți dea inspirație și idei legat de cum să spui Vestea Bună în acest sezon de sărbătoare și în orice alt moment al anului.
Rugăciune: Doamne, te rog dă-mi curaj, inspirație, idei, creativitate în a știi cum să duc mai departe Vestea cea Bună ca oamenii să nu piară, ci să aibă viață veșnică! Amin.
Scriptura
Despre acest plan
Ne rugăm este ca acest devoțional să fie un instrument care să vă ajute în a reflecta la adevărurile Crăciunului. Sunt adevăruri care reverberează puternic în viața cotidiană, întrebări care ne invită să ne analizăm pe noi înșine, argumente care ne susțin credința.
More
Dorim să mulțumim Think Ask Ponder pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://thinkaskponder.ro/