Judecătorii 12
12
Războiul dintre efraimiți și galaadiți
1Bărbații care au ieșit
Din Efraim, s-au repezit
Spre miazănoapte. Ei s-au dus
Până la Iefta și i-au spus:
„De ce-ai dus, cu Amon, război,
Fără ca să ne chemi pe noi,
Să mergem, să te însoțim
Și astfel, sprijin, să îți fim?
Ne-am adunat toți, la un loc,
Să-i punem casei tale, foc,
Și-apoi – precum ți se cuvine –
Vrem să te ardem și pe tine.”
2Iefta le-a spus, atuncea: „Eu –
Precum și tot poporul meu –
Cu Amoniții, ați văzut
Că, multe certuri, am avut.
În ajutor, eu v-am chemat.
Voi, însă, nu m-ați ajutat.
3Când am văzut că nu veniți
Și nu vreți să mă sprijiniți,
Viața, în joc, mi-am pus apoi,
Și singur mers-am la război,
Cu neamul lui Amon. Știți bine
Că Dumnezeu a fost cu mine
Și i-a lăsat pe Amoniți,
În mâna mea. De ce veniți
Acuma, împotriva mea
Și să vă războiți, ați vrea?”
4Iefta i-a strâns, în graba mare,
Pe toți bărbații cei pe care
Al Galaadului ținut,
Buni pentru luptă, i-a avut.
Cu astă oaste, el –apoi –
A dus cu Efraim război
Și-astfel, în urmă, negreșit,
Pe Efraim l-a biruit.
Oamenii care se trăgeau
Din Efraim, mereu ziceau:
„Niște fugari – cum bine știm –
Sunteți voi, ai lui Efraim!
În Efraim vă aflați voi
Și în Manase mai apoi,
Căci țara Galaadiților
Aflată-i în mijlocul lor!”
5Bărbații din Galaad s-au dus
Și stăpânire ei au pus,
Pe toate vadurile care
Apa Iordanului le are.
Când vreun fugar care venea
Din Efraim, se-apropia
Zicând: „Lăsați-mă să plec!
Vreau, peste apă, ca să trec!”,
Ei îi spuneau: „Am vrea să știm:
Nu ești, cumva, din Efraim?”
Când omul nu recunoștea,
În nici un fel, și „Nu!”, zicea,
6Ei răspundeau atunci: „Ei bine,
Un lucru vrem doar, de la tine:
Zi „Șibolet”, și poți să pleci.
Poți, peste apă, ca să treci.”
Dar omul „Sibolet” spunea,
Căci el, prea bine, nu putea
Ca să pronunțe-acel cuvânt.
Atunci, îndată – la pământ –
Era trântit și-njunghiat
De Galaadiți. Ei au tăiat
Cam patruzeci și două mii,
Din ai lui Efraim copii
7Iefta a fost judecător
În al lui Israel popor,
Un timp destul de-ndelungat,
Căci zece ani, în frunte-a stat.
Apoi, când timpul i-a venit –
Și când, din lume, s-a sfârșit –
Pe-al Galaadului pământ,
Ai săi săpatu-i-au mormânt.
Într-o cetate din ținut,
A fost al său mormânt făcut.
Ibțan, Elon, Abdon
8Ibțan din Betleem e cel
Care urmat-a după el,
Fiind ales judecător,
Peste-al lui Israel popor.
9Treizeci de fii i s-au născut,
Căci multe soațe a avut.
Treizeci de fete-a măritat
Afară, și-apoi a luat
Alte treizeci de fete care
De-afară fost-au fiecare.
El a luat fetele-aceste
Ca să le deie de neveste
Fiilor săi. Judecător –
În al lui Israel popor –
El, timp de șapte ani, a stat.
10La Betleem fost-a-ngropat,
Când de pe lume a pierit.
11Apoi, în urmă-i a venit
Un alt bărbat, din Zabulon.
Numele lui era Elon
Și zece ani – judecător –
El a șezut peste popor.
12Când a murit, a fost luat
Și dus apoi și îngropat
Într-un ținut din Zabulon
Care se cheamă Aialon.
13Apoi, Abdon – peste popor –
S-a ridicat judecător.
Hilel Piratonitu-i cel
Pe care-l avea, tată, el.
14Sunt numeroși ai săi copii,
Căci avea patruzeci de fii
Precum și treizeci de nepoți,
Fiind la șaptezeci, de toți.
Aceștia – pentru călărit –
Mânji din măgari au folosit.
Opt ani, a fost judecător
Peste-al lui Israel popor.
15Atunci când a murit, Abdon
Fost-a-ngropat la Piraton,
În al lui Efraim ținut,
În muntele ce l-a avut
Neamul Amaleciților –
Cândva – în stăpânirea lor.
Selectat acum:
Judecătorii 12: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca