Eu sunt un om care-a văzut
Durerea, căci s-a abătut
Asupra mea, nuiaua Lui,
Cea a urgiei Domnului.
M-a dus, în beznă să mă țină,
Să nu am parte de lumină.
El, zi de zi, în contra mea,
Ale Lui mâini Și le-ntindea.
Carne și piele, mi-a lovit,
Iar oasele mi le-a zdrobit.
În jurul meu, zid a-nălțat
Și-n urmă m-a înconjurat
Doar cu otravă și cu fiere
Și mi-a adus multă durere.
Ca morții am ajuns la fel,
Căci sunt în beznă dus, de El.
Un zid, în jur, mi-a ridicat –
Ca să nu scap – și m-a legat
În lanțurile cele grele.
Degeaba-s strigătele mele.
Zadarnic Îi cer ajutor,
Căci El este nepăsător
Și nu primește ruga mea.
Aveam o cale, însă ea
Se-nfundă, căci pietre cioplite,
Pe ea, au fost îngrămădite,
De către El. El mi-a strâmbat
Cărările ce le-am urmat.
Ca și un urs, ca și un leu,
El mă pândește tot mereu,
Din locu-n care S-a ascuns.
Până la mine a pătruns
Și căile mi le-a-ncurcat.
În urmă, El S-a aruncat
Asupră-mi și m-a pustiit.
Țintă, apoi, m-a rânduit,
Pentru săgeata ce-a zburat
Când arcul Și l-a încordat.
Săgețile din tolba Lui
Mi-au rupt din carnea trupului
Și în rărunchi mi s-au înfipt.
De râs sunt și-s batjocorit
Mereu, în fața tuturor.
În cântece, al meu popor,
M-a pus, râzând pe seama mea.
Am avut parte de a bea
Amărăciuni și-n loc de vin,
M-am îmbătat doar cu pelin.
Cu pietre, dinții mi-a sfărmat.
Cenușă-apoi a presărat,
Peste-al meu cap, iar pacea mea,
Venit-a-n urmă să mi-o ia.
De-atuncea, eu nu mai am știre
Despre ce-nseamnă fericire.
Am zis: „Puterea mi s-a dus
Și-apoi în Domnul Cel de Sus
Nu poți să mai nădăjduiești.”
„Te rog însă, să Te gândești
Că suferință am din plin
Și beau otravă și pelin!”
De ele, când își amintește,
De-ndat’, sufletu-mi se mâhnește.
Iată dar, ceea ce gândesc,
De pot să mai nădăjduiesc:
Știu! Bunătățile pe care,
Domnul, în mâna Sa, le are,
Nu pot să se fi isprăvit!
De-asemenea, nu s-a sfârșit
Nici îndurarea Domnului,
Căci prin bunăvoința Lui,
Se înnoiesc toate, dând viață,
În fiecare dimineață.
Credincioșia Ta e tare,
Vădindu-se nespus de mare!”
„Domnul e moștenirea mea,
De care, parte, voi avea” –
Zice, acum, sufletul meu,
Îmbărbătându-se mereu.
De-aceea eu nădăjduiesc
În El, mereu, și mă-ntăresc.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
