Versete biblice populare din 1 Împărați 17

Partajează

Căci Dumnezeul Cel pe care Poporul Israel Îl are A spus aste cuvinte: „Iată, N-o să-ți lipsească – niciodată – Făina, căci nu va scădea Din oală și, de-asemenea, Nici undelemnul n-o să scadă, Până când ploaia o să cadă.”

În Galaad, a locuit Un om ce-a fost de neam Tișbit Și cari, Ilie, s-a chemat. Ilie-a mers la împărat Și lui Ahab astfel i-a spus: „Viu este Domnul Cel de Sus, Al cărui slujitor sunt eu, Că doar după cuvântul meu, În acești ani nu va fi rouă Și nici nu are să mai plouă.”

Ilie zise: „Nu te teme, Căci n-a sosit a morții vreme! Ascultă dar, al meu îndemn: Fă, din puținul untdelemn Și din făina ce o ai, O turtă mică. Să mi-o dai, Mie, să o mănânc. Apoi, La fel vei face, pentru voi; Deci, pentru tine și-al tău fiu, Faci câte-o turtă, mai târziu.

Ea a răspuns: „Viu e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu, Că n-am, în casă, copt, nimic. Niște făină – un pumn mic – Pe-un fund de oală, mi-a rămas, Și untdelemn am, într-un vas. Un strop e doar, într-un ulcior Și nu e îndestulător. N-am, înainte-ți, ce să pun. Vreo două lemne vreau s-adun, Să merg acasă, înapoi, Și să gătesc o turtă-apoi. Am s-o mănânc, cu al meu fiu, Iar după-aceea, nu mai știu Cu ce anume-o să trăim. Vom aștepta doar să murim.”

„Te scoală și, în grabă mare, Spre-ale Sidonului hotare Trebuie-ndată să pornești Și în Sarepta să te-oprești. Cât în Sarepta tu vei sta, O văduvă îți va purta De grijă, căci i-am poruncit Să te hrănească, negreșit.”

Făina care îi rămase În oală, nu se-mpuținase, Iar untdelemnul din ulcior Fusese îndestulător.

Atunci, femeia a făcut Așa precum i s-a cerut Și-apoi văzut-a, cu mirare, Cum că avut-a de mâncare Nu numai fiul ei și ea, Ci și Ilie-asemenea.

Ilie-atuncea s-a sculat Și spre Sarepta a plecat. Când a ajuns la poarta care E la cetate, la intrare, O văduvă a întâlnit Cari, după lemne, a ieșit. Ilie o chemă la el, Și îi vorbi în acest fel: „Te rog, acuma, să te duci Și-un pic de apă să-mi aduci.”

Tu, din pârâu, apă vei bea, Iar corbii, hrană, au să-ți dea, Pentru că Eu le-am poruncit Să te hrănească, negreșit.”

Pe când ea s-a îndepărtat, Ilie-n urmă-i a strigat: „Puțină pâine, dacă ai, Vreau să te rog, ca să îmi dai!”

Corbii, în cioc, îi aduceau Pâine și carne. Ei veneau Când zorile ședeau s-apară Și se mai întorceau pe seară. Un timp, Ilie a putut, Apă, din râu, să fi băut

Însă apoi, râu-a secat, Pentru că-n țară n-a plouat.

Femeia zise-atunci: „Văd eu, Că ești om al lui Dumnezeu, Pentru că tot ce ai vestit, Adevărat s-a dovedit!”

El a plecat și a făcut Așa precum i s-a cerut. Lângă Cherit s-a așezat Și-aproape de Iordan a stat.

Domnul, atunci, l-a ascultat, A adus sufletu-napoi Și a-nviat copilu-apoi.